In acelasi timp, pe langa reverificarea unor dosare mai vechi, procurorii au in lucru si doua cauze noi, in care sunt implicati doi frati arabi si mai multi complici, cercetati pentru evaziune fiscala. Acestia sunt acuzati ca ar fi prejudiciat statul roman cu peste cinci miliarde de lei, prin achizitionarea unor cantitati mari de produse petroliere neaccizate, pe care le-ar fi vandut apoi ca produse finite. Anchetatorii mai sustin si ca cei doi frati arabi si complicii lor luau produse de la firme fictive, iar ulterior incasau diferenta dintre pretul de achizitie si cel de vanzare. Unul dintre frati este dat in urmarire generala, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare in lipsa. "Confirmam ca, in baza unui ordin al procurorului general, s-au verificat toate solutiile date in dosarele cu inculpati arabi. S-a constatat ca acestea sunt legale si temeinice si ca au fost foarte multe dosare finalizate cu rechizitorii, trimise apoi la instanta de judecata", a declarat Ilie Narita.
Atitudine rezervata
Referindu-se la decizia procurorilor de a redeschide dosarele in care sunt implicati cetateni arabi, dr. Hammad Ghazi, reprezentantul Comunitatii Arabo-Islamice din Cluj, a declarat ca justitia are dreptul sa faca acest lucru, dar este important scopul acestei actiuni. Mai exact, daca acesta este pentru aflarea adevarului sau autoritatile vor sa "murdareasca" imaginea unei intregi comunitati pentru o suta de oameni de afaceri patati, cand comunitatea arabo-islamica din Cluj are peste trei mii de membri. Reprezentantul comunitatii arabe a mai declarat ca nu stie daca oamenii de afaceri arabi din Cluj au avut legaturi cu Omar Hayssam si ca doar institutiile statului cunosc acest lucru.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro