Fostul actionar al grupului Rompetrol, Sorin Marin, cercetat in "cazul Petromidia", alaturi de omul de afaceri Dinu Patriciu, a fost chemat ieri pentru declaratii la Parchet, dar anchetatorii au amanat audierea lui, intrucat dosarul lipsea. Sorin Ma
Fostul actionar al grupului Rompetrol, Sorin Marin, cercetat in "cazul Petromidia", alaturi de omul de afaceri Dinu Patriciu, a fost chemat ieri pentru declaratii la Parchet, dar anchetatorii au amanat audierea lui, intrucat dosarul lipsea. Sorin Marin a fost audiat si saptamana trecuta, iar luni a tinut o conferinta de presa in care s-a aratat surprins de retinerea lui Patriciu. Chemat ca sa raspunda la unele intrebari, Marin a intrat in jurul orei 10.00 in sediul Parchetului, pe care l-a parasit insa dupa cateva minute, fiindca intregul dosar fusese trimis la Curtea de Apel Bucuresti.
Aceasta instanta urmeaza sa ia in discutie maine recursul declarat de Parchet impotriva deciziei prin care Dinu Patriciu a fost lasat liber. Altfel, Rompetrol a anuntat ca a angajat firma internationala de avocatura Salans, care se va ocupa de formularea unor actiuni in instanta impotriva institutiilor statului, ce ar fi adus grave prejudicii companiei.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.