Teatrul Ion Creanga din Bucuresti, intr-o dimineata de duminica. Galagie mare, copilasi cu buchete de flori mai mari ca ei, parinti si bunici emotionati. Cortina se deschide in strigatele fericite ale salii si intram cu totii in lumea lui Harap-Al

Teatrul Ion Creanga din Bucuresti, intr-o dimineata de duminica. Galagie mare, copilasi cu buchete de flori mai mari ca ei, parinti si bunici emotionati. Cortina se deschide in strigatele fericite ale salii si intram cu totii in lumea lui Harap-Alb. Imparati si fii de imparati, cai nazdravani care mananca jaratic, aventuri nenumarate, ursi fiorosi si cate si mai cate.
Povestea este excelent construita, personaje bine conturate si costume ""cu personalitate"". Iar muzica semnata de Nicu Alifantis da o culoare cu totul aparte spectacolului. Regizorul Cornel Todea pare sa ne spuna povestea lui Harap-Alb asa cum insusi Ion Creanga ar fi putut sa o faca. Simplitate si un comic irezistibil. Dramatizarea nu lasa deoparte nici unul dintre momentele importante ale piesei, invatandu-i pe copii cu multa discretie lectia curajului si a bunului-simt. Cine nu stie povestea lui Harap-Alb? Fiul de crai care pleaca intr-o calatorie pentru a ajunge in regatul lui Verde Imparat si a primi de la acesta tronul si imparatia. Drumul e presarat cu multe peripetii, iar cel mai mare dintre necazuri, intalnirea cu Spanul, este rezultatul neascultarii sfatului parintesc. Iar dintre toate probele la care este supus eroul, cea mai importanta este cea a bunatatii inimii. Prietenia il salveaza de fiecare data. Iar spectacolul de la Teatrul Ion Creanga subliniaza tocmai acest lucru. Fara cei cinci tovarasi, Flamanzila, Setila, Gerila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, fara ajutorul Sfintei Duminici si al reginei Albinelor, Harap-Alb n-ar fi reusit sa iasa cu bine din incercari.
Cele mai multe dintre scene sunt construite cu mult umor, precum e cea a ""ospatului"" de la curtea Imparatului Rosu, ospat caruia Flamanzila si Setila ii dau de cap in cateva clipe. Metri intregi de carnati, pulpe uriase, cosuri cu paine, butoaie cu vin, toate dispar fara urma in pantecele celor doi nesatui. Sau scena in care Harap-Alb este trimis de Span in Gradina Ursului, ca sa aduca ""salaturile"" cele minunate. Dupa ce ursul se trezeste din somnul cel greu, eroul il invinge cu un cantecel vesel: ""Joaca bine, Mos Martine, ca-ti dau paine cu masline"". Poate ca la nici un alt teatru actorii nu sunt intr-un asemenea fel identificati cu personajul. Copiii din sala sunt tare suparati pe Spanul nostru, Cristian Cretu, fiind atat de credibil in acest rol, incat la sfarsit nu primeste nici o floare (doar e personajul negativ, nu?). Se remarca extraordinara naturalete a lui Doru Ana in rolul Imparatului Rosu si verva lui Lucian Ifrim (Harap-Alb), rasplatit ""imparateste"" la sfarsit, mai ales de aplauzele copiilor.
Ce cadou minunat le-ati putea face copiilor de ziua lor decat sa-i duceti de manuta in lumea povestilor?

INGREDIENT
TEMPERA


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.