Retinerea lui Dinu Patriciu incinge spiritele in PNL, dar doar in spatele usilor inchise. Liberalii nu sunt de acord cu tratamentul la care este supus liderul PNL, surse din conducerea partidului acuzand chiar o comanda politica al carei autor nu este altul decat presedintele Traian Basescu. Vicepresedintele PNL Teodor Melescanu (foto) a declarat ieri ca retinerea colegului sau "este un abuz" si ca "arestarea lui Patriciu este sah la adresa PNL".
Melescanu, insa, nu a nominalizat persoana care ataca astfel Partidul Liberal. in bloc insa, liberalii cred ca, potrivit legislatiei in vigoare, retinerea lui Patriciu s-ar justifica numai daca cel in cauza ar reprezenta un pericol social. Surse din conducerea PNL ne-au marturisit ca Patriciu a prezentat anchetatorilor toate datele necesare. Ceea ce demonstreaza, sustin aceleasi surse, faptul ca Patriciu trebuie sa fie facut un exemplu al luptei impotriva coruptiei, cu sau fara dovezi concrete. Iar "autorul" acestei cereri ar fi Traian Basescu, cred liberalii. Numai ca, oficial, PNL nu se pronunta in aceasta problema decat in momentul unei decizii definitive a instantei, sustine purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu. "Orice fel de afirmatie pe tema retinerii lui Dinu Patriciu dintr-o perspectiva politica, acum, este pura speculatie", arata Nicolaescu.
Boc crede ca Alianta nu este prejudiciata
Fostul lider liberal Valeriu Stoica a declarat si el ca retinerea lui Patriciu este discutabila. Avocatul Stoica sustine ca trebuia sa functioneze prezumptia de nevinovatie si ca "nu vede de ce este cercetat in stare de arest". La fel si implicatiile asupra imaginii Aliantei PNL-PD, presedintele PD Emil Boc considera ca retinerea lui Patriciu nu sifoneaza cu nimic Alianta, fiindca nu are nici o functie, iar pana la o decizie finala a instantei, liberalul e nevinovat.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro