Pianistul din Anglia

Am urmarit si noi cu participare derularea odiseei (devenita chiar "Iliada"...) a cetatenilor romani rapiti in Irak si terminata, slava Domnului (si serviciilor secrete...), cu bine. Revenirea lor in patrie a generat momente emotionante. Ce va urma vom vedea. Dar pana atunci, tragand linie si adunand, am putea pritoci cateva idei, cateva teme. Nu neaparat concluzive, ci mai mult afirmativ-interogative.
Nenorocirea celor 3+1 a creat o neasteptata solidaritate. A unei populatii divizate, altminteri, si incruntat-incrincenate, de multe ori pe mize mici. Civismul, generozitatea si bunele intentii se coaguleaza la noi sub imboldul genial exprimat in acea formula lapida precum o chemare la lupta: "cutitul os"! Deplangem faptul ca abia la necaz mare ne urnim bunele sentimente, abia in pragul disperarii sau al tragediei reusim sa ne adunam, uneori exemplar (ca e vorba de razboi, catastrofe naturale de genul cutremur sau inundatii, accidente grave sau epidemii etc.), abia in ceasul din urma, al 12-lea - sau la "si un sfert" chiar... - reusim sa depasim faza lui "fiecare pentru el" si sa trecem la etapa lui "nu vom reusi decat impreuna". Pentru vajnicii si eternii nemultumiti care suntem, bombanitori si cartitori, dincolo de realele necazuri, "gandirea pozitiva"a anglo-saxonilor ar putea fi de bun augur pentru viitorul nostru... european.
Noua administratie se confrunta cu destule probleme pentru care putina "ordine si disciplina" in treburile imediate nu ar strica. Atat presedintele Basescu, cat si premierul Tariceanu au suficiente "teme" pe agenda lor de lucru pentru a nu mai deschide noi "santiere" prin asmutirea unuia impotriva altuia. Nu punem in discutie persoane, ci idei si modalitati de lucru, eficienta institutiilor statului roman in a rezolva chestiuni sensibile de politica externa, dar si situatii nu mai putin importante si dramatice implicand viata de zi cu zi a oamenilor. Acei cetateni, civis-civis, cum invatam candva la scoala, care au dreptul la ingrijire medicala sau la un camin. Exemplele nu sunt intamplatoare, criza din sistemul sanitar si inundatiile catastrofale din ultima luna generand nemultumiri, dar scotand la iveala si grave distorsiuni ale functionarii aparatului administrativ. Nu intram in detalii.
Cand generalii romani se intorceau victoriosi la Roma din campaniile lor militare si erau aclamati in agora, intotdeauna un veteran legionar (atentie, suntem in antichitate si nu ne referim la rudele dlui Gigi Becali, cu care se afiseaza, in 2005, la televiziune, lasandu-ne daca nu revoltati-visatori, macar nedumeriti: "Dane, cine mai e, ma, si vagabondu' asta... O fi platit de Netoiu?"...) il critica si atentiona pe generalul victorios sa nu se lase amagit de uralele si ovatiile multimii. Presedintele ar trebui sa nu devina o vedeta media (este deja...), iar membrii executivului sa functioneze mai mult in cabinete sau pe teren decat sa se afiseze toata ziua la televizor, la posturi de radio sau raspunzand, interminabil, solicitarilor ziaristilor. Deciziile se gandesc si se pun in aplicare nu in public si nu orice hotarare trebuie musai sa aiba consensul "poporului". Dar sa existe si raspundere reala, responsabilitate concreta si asumata, nu neaparat negociata la "Carul cu bere". Momentul 2005 este prea important pentru Romania ca sa ne putem permite erori. Si aici "oamenii presedintelui", dar si ai primului-ministru, devin extrem de importanti. Sfetnicii de tip Sununu, Snowcroft, Kiessinger sau actualul Carl Rowe, adevaratul "brain" al presedintelui Bush, cu o dulce vorba neaosa, nu "se dau in stamba" toata ziua la televiziuni. Au treburi de facut si de rezolvat. La noi... poate ar trebui ca actualii lideri sa opereze cu mai mult discernamant. Retragerea lui Andrei Plesu de la Cotroceni nu ar trebui sa ne lase indiferenti, pana la aparitia unui consilier din clasa Emil Hurezeanu, cel putin. Sigur ca nu e simplu sa devii un "cinovnic"-functionar, chiar daca de rang inalt, atunci cand esti un distins si remarcabil analist, jurnalist, comentator, moderator u.s.w. (Dar Larry King, ar deveni el consilier la Casa Alba? Cu certitudine nu. De ce? Pentru ca americanii au suficient de multi "cinovnici" ca sa dea expertiza de performanta fara sa mai fie nevoie sa se apeleze la personalitati din afara sistemului).
Revenind la gandul initial: surprindem cu mirare puseurile de antiamericanism ale unor vedete media bucurestene (glumitele pe seama lui Wolfowitz, cu trimitere expresa chiar la nume, le consideram chiar de prost gust, daca nu mai mult...), care nu se justifica decat prin frustrarile si complexele noastre de superioritate, atunci cand nu sunt decat orgolii si vanitati exhibate plenar. Realitatea e mai complexa uneori decat ce se vede la iuteala la televizor.
Am retinut o observatie a dlui Robert Turcescu dintr-o discutie cu dl Emil Hurezeanu, care deplangea faptul ca sunt la noi prea multi publicisti-comentatori (in paranteza fiind spus, datul-cu-parerea fiind deja o ocupatie excedentara pe piata ideilor din Romania) si ca ar fi bine sa avem mai multi reporteri si reportaje. I-am dat dreptate, cu gandul la Brunea-Fox, Geo Bogza si Cornel Nistorescu. Devine clar ca necunoscutul fara identitate descoperit pe plajele britanice, care nu vorbeste, dar canta bine la pian, nu poate fi din tara noastra.

---

Despre autor: