"Levantul" dramatic si sonor...

Se raspandesc in ultima vreme si la noi asa-numitele "carti sonore" ("audio-books", in limba internationala a epocii si a utilizatorilor de CD-uri/ Compact Disks, "navigatori" in "universul virtual", un soi de - nu-i asa?! - "cetateni ai lumii"...). Cateva dintre editurile romanesti de azi au inteles ca a sosit momentul sa-si extinda productia si pe alte "suporturi" decat hartia. Toate casele cu vizibilitate pe piata au site-uri de Internet serioase, bogate, pline de informatii, cu copertile cartilor vizibile. Uneori se ofera si fragmente de texte spre lectura. Fireste, ti se da si posibilitatea de a face comenzi pe aceasta cale (cu livrare postala). Tot pe "web"-ul cel larg (denumirea completa fiind "world wide web" - "reteaua larga cat lumea") se pot gasi si "carti" care apar "publicate" doar acolo, de catre "edituri virtuale". Acestea din urma au politici si programe proprii, la fel ca omoloagele lor reale, isi fac reclama, isi anunta succesele, cuantificate in numarul de "accesari" si de "descarcari" ale "cartilor" gazduite (verbul e mai potrivit - in orice caz - decat "tiparite").
O editura cu un program special de "carti sonore" e Casa Radio, care functioneaza in ultimii ani in interiorul Societatii Romane de Radiodifuziune Directorul editurii e Sebastian Sarca, iar redactori - Maria-Elena Negoescu si Horia Pop. Initiativa era obligatorie in cazul unei institutii care detine o enorma "fonoteca" (asa cum era normal ca Televiziunea Romana sa inceapa sa-si valorifice in diverse feluri enorma arhiva de imagini, din care - intr-adevar - au inceput sa fie extrase si comercializate pe casete video si CD-uri emisiuni mai vechi cu actori celebri s.a.m.d.). Editura Casa Radio publica si carti propriu-zise (cu texte citite candva la radio, cu cercetari asupra domeniului etc.), dar foloseste - logic! - mai ales "suporturi" care sa permita auditia: casete si CD-uri. De asemenea, editeaza carti combinate, pe de o parte tiparite, deci de citit, dar insotite de cate un Compact Disk care poate fi ascultat. Au fost lansate deocamdata cinci colectii de acest tip: "Lada de zestre" (folclor lautaresc si de nunta), "Colectionarul de voci" (scriitori cunoscuti citindu-si textele la microfon), "Poezie in limba franceza", "Teatru la microfon" si "Radio Princhindel" (povesti pentru copii). Deocamdata e doar o schita de "santier editorial", fiecare colectie si eventual altele putand fi alimentate copios din arhiva Radioului public. Iar daca ne gandim la inregistrarile vechi, cu mari personalitati ale culturii romane din intregul secol XX, atunci ne putem imagina viitoare revelatii: "carti sonore" cu vocile - de pilda - ale unor Arghezi, Camil Petrescu, Sadoveanu, Tudor Vianu... - pentru a da doar cateva exemple de scriitori despre care se stie ca au colaborat frecvent la emisiuni radiofonice.
Colectia "Teatru la microfon" a fost inaugurata in urma cu cateva luni cu o carte splendida: "Levantul" lui Mircea Cartarescu. Nu toata poema eroi-comica, ci doar "Cantul al unsprezecelea", si anume varianta prezenta de la bun inceput in cartea lui Cartarescu sub forma de "tragodie comiceasca in cinci perdele" (adica in cinci acte, in limbajul teatral pre-modern). Regizorul Gavriil Pinte a dirijat o montare radiofonica in 2002 sau 2003 (Manoil, Voda si celelalte personaje ale lui Cartarescu fiind Florian Pittis, Mircea Albulescu, Adrian Pintea, Petre Nicolae, Radu Amzulescu s.a. - spectacolul a obtinut in 2003 Premiul UNITER pentru productii radiofonice) - si de aici, de la inregistrarea "Cantului al unsprezecelea", a pornit ideea "cartii sonore". Noutatea ei cea mai pretioasa e prefata scrisa special de catre autor, "O, Levant, Levant ferice..." (acesta era versul de deschidere al "Cantului" prim): Cartarescu face o arheologie a epopeii, reamintindu-si scene din copilarie, apoi din anii de scoala, cand l-a descoperit pe Bolintineanu, al carui "Conrad" avea sa fie marele model al "Levantului". Evocarea continua cu studentia si ajunge la finele anilor '80, cand a scris epopeea si a citit-o la Cenaclul "Junimea", condus de Ovid S. Crohmalniceanu. Membru si eu al conclavului de tineri literatori, m-am numarat printre auditorii si comentatorii entuziasti ai capodoperei care ni se parea ca se naste sub ochii nostri (Cartarescu n-o scria chiar acolo, dar, citindu-ne-o "in serial", pe masura ce avansa, ne dadea iluzia!). Nu mai tineam minte - insa - ce povesteste acum autorul in prefata: ca "varianta" dramatizata a "Cantului al unsprezecela" fusese scrisa mai intai, dar iesise atat de subversiva, incat, la sfatul lui Crohmalniceanu, Cartarescu a mai compus o data "Cantul", "mai putin virulent politic" si nepus pe roluri, ca la teatru. Era cu cateva luni inaintea revolutiei din decembrie 1989, asa ca in 1990, cand cartea s-a publicat, au putut aparea ambele versiuni. Sa mai spun doar ca lectura si auditia sunt savuroase, epopeea scrisa de Cartarescu in amestecul de limbaje ale istoriei mai vechi a poeziei romanesti fiind absolut delectabila chiar si in doze mici, de pilda redusa la un "Cant" dramatizat si montat radiofonic...

---

Despre autor: