Presedintele american, George W. Bush, l-a primit luni, la Casa Alba, pe seful statului afgan, Hamid Karzai, aflat intr-o vizita de patru zile in SUA. Intalnirea s-a derulat pe fondul unor tensiuni neobisnuite in relatiile dintre cele doua tari, intr
Presedintele american, George W. Bush, l-a primit luni, la Casa Alba, pe seful statului afgan, Hamid Karzai, aflat intr-o vizita de patru zile in SUA. Intalnirea s-a derulat pe fondul unor tensiuni neobisnuite in relatiile dintre cele doua tari, intr-un moment in care Afganistanul se confrunta cu procente sangeroase, atacuri si rapiri. Protestele antiamericane de pe intreg teritoriul afgan s-au soldat cu moartea a 15 persoane si exista riscul ca Executivul central de la Kabul sa se confrunte cu o criza, noteaza Rompres. Dialogul Bush-Karzai nu a fost in nici un caz un schimb de politeturi politice, cei doi presedinti fiind destul de duri in declaratii. Presedintele afgan a denuntat un raport prezentat de Departamentul de Stat american conform caruia Guvernul de la Kabul nu a depus suficiente eforturi pentru a reduce productia de opiu. Hamid Karzai a mai discutat cu Bush subiectul delicat al decesului unor prizonieri afgani, in 2002, in urma torturilor la care au fost supusi de catre militarii americani. Intrebat daca Statele Unite ar accepta sa predea autoritatilor de la Kabul prizonierii afgani aflati la Guantanamo, Bush a subliniat ca mai intai trebuie sa sa asigure ca ei pot fi mentinuti in detentie in conditii satisfacatoate in Afganistan. (I.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.