Sistemul de partide

In simptomatologia imaturitatii care continua sa caracterizeze democratia noastra postcomunista (dar e firesc, la varsta de doar cinsprezece ani si cateva luni) intra si instabilitatea sistemului de partide politice. In urma frecventelor sciziuni, fuziuni, rebotezari sau direct prin generatie spontanee, apar mereu pe scena publica romaneasca formatiuni noi sau cu etichete noi. S-au facut si progrese, nu mici, de vreme ce ultimele doua scrutinuri generale au promovat in Parlament un numar restrans de partide, punctul de pornire fiind - sa ne reamintim - babilonia din adunarea politica de pana la alegerile din 20 mai 1990, primele dupa caderea regimului comunist, in care jumatate din cele cateva sute de membri reprezentau Frontul Salvarii Nationale, "emanat" din revolutia din decembrie 1989, restul fiind, in mici grupuri de cate trei, trimisii puzderiei de partide si partidulete infiintate peste noapte, in primele saptamani de libertate.
Si totusi, nu avem inca un sistem bine coagulat, stabil. Dovada surprinzator de numeroasele miscari prefigurate sau deja consumate de la ultimele alegeri incoace, in numai cinci luni. Castigatoarele, PNL si PD, si-au pus problema fuziunii, desi e vorba despre un partid de centru dreapta, liberal, si de unul de centru-stanga, social-democrat. Da, dar ar putea-o coti spre un profil "popular", directie care, dupa diminuarea entuziasmului liberalilor, pare sa fi ramas atractiva doar pentru o aripa din PD ("aripa Frunzaverde", daca se poate spune asa, liderul ei, Sorin Frunzaverde, fost ministru al Apararii in perioada presedintelui Emil Constantinescu, asumandu-si recent si calitatea de membru al masoneriei). Ideea de a imbraca haine "populare", conservatoare, crestin-democrate are - insa - o putere de seductie mult mai larga. Fostii "taranisti" sunt acum Partid Popular Crestin-Democrat. PRM a devenit Partidul Popular Romania Mare. "Umanistii" s-au rebotezat in Partid Conservator. Cu totii - si nu sunt singurii - vor sa adere la Partidul Popular European, care detine cele mai multe fotolii in Parlamentul de la Strassbourg.
Daca privim aceste agitatii din perspectiva ansamblului, atunci vom constata ca aproape peste tot e instabilitate doctrinara si strategica, exceptie facand - deocamdata! - liberalii, care par sa se fi calmat si ocupa cu destula autoritate zona de centru-dreapta a politicii autohtone. Nici macar PSD nu sta linistit, ca "mare partid de stanga", cum se credea si se spunea. Corupt (unii spun "mafiotizat") dupa anii de guvernare, rupt de masele pe care pretindea ca le reprezinta, sfasiat de lupte intestine pentru putere, PSD mai are in fata si amenintarea fostului sau mentor, Ion Iliescu, dispus - cum i-a anuntat pe discipolii sai razvratiti - sa participe la o eventuala unificare a "adevaratei social-democratii", ceea ce s-ar traduce cam asa: Iliescu ar putea pleca, luand dupa el anumite parti din PSD, pentru a fuziona cu alte grupari de stanga "autentica" (nu chiar "muncitoreasca", dar cine stie?!).
In atari conditii, chiar si pentru viitorul apropiat e greu de prevazut care vor fi si cum se vor numi partidele de varf din Romania, raspunzatoare de buna guvernare a tarii.
Nu trebuie sa disperam, insa! Sistemul va continua sa se coaguleze, sa se stabilizeze. Probabil - insa - ca nu ca urmare a calculelor pe care politicienii nostri si le fac gandindu-se la raporturile de putere din institutiile Uniunii Europene, ci in functie de orientarile electoratului, pe care partidele, in democratie, le exprima. Drept care as simplifica problema astfel, in - totusi - cateva puncte (si mai simplu nu se poate!):
La extrema stanga a spectrului nu se intrevad perspective: regimul comunist si-a compromis pe termen lung ideologia si mai nimeni nu-si doreste astazi revenirea la partid unic, politie politica, proprietate colectiva, economie planificata, cenzura si celelalte.
Stanga social-democrata are - in schimb - si va avea un potential considerabil de sustinere din partea electoratului cu venituri mici si medii, care simte nevoia unei mai inteligente si mai coerente asistente din partea statului. Logic ar fi ca, profitand de degringolada PSD si de avantajul unui profil mai modern si mai pragmatic, PD sa pluseze, incercand sa preia in anii urmatori rolul de "mare partid de stanga".
La dreapta raman pe pozitie liberalii si nu se intrevede nimic care sa le impiedice consolidarea viitoare. Probleme apar pe masura ce ne apropiem de dreapta mai radicala. In absenta traditiilor si motivatiilor care au condus in alte state europene la ideologii crestin-democrate si populare, electoratul de aici ar avea nevoie de un partid conservator de tip "clasic" - dar va fi dificila evitarea atingerii cu dreapta extrema. Nu ma gandesc la formele primitive de nationalism, ci la "reactionarismele" de scoala noua, la tendintele radical-criticiste la adresa filozofiei pe care s-a construit democratia occidentala postbelica. Lamuritoare in acest sens sunt diatribele pe care le-au lansat si la noi o serie de grupari intelectuale extrem-conservatoare la adresa unor concepte si principii precum respectarea drepturilor omului si ale minoritatilor, egalitatea de sanse, politicile "corecte" de combatere a discriminarii, societatea multiculturala s.a.m.d. Imediat dupa alegerile de la sfarsitul anului trecut, aceste grupari s-au pus in serviciul noii guvernari liberale si social-democrate. De curand au aparut semne de coabitare dificila. Intrebarea este cat de conservatoare si cat de extrem-conservatoare ar putea fi o miscare politica de dreapta, plasata la distanta de centru si sprijinita de o asemenea ideologie...

---

Despre autor: