Doua simptome ale stagnarii

Schimbarile de regim politic din 1996 si din 2004 au reprezentat pentru multi dintre noi o premisa ca institutiile statului se vor elibera de tutela securistica sub care se sufocasera pana atunci. O premisa nutrita dintr-o speranta si garantata de o certitudine: "au venit ai nostri". Iar prin "ai nostri" inteleg politicieni necorupti, cu trecut nepatat si mai ales ne- si anti-securisti. Unul din criteriile acestei (foarte) asteptate schimbari de mentalitate l-a constituit intotdeauna atitudinea functionarilor publici fata de reprezentantii Exilului. (Utilizez acest cuvant in chip conventional, altfel fiind de acord cu distinctiile necesare introduse de Paul Goma intre exilati, diasporeni si refugiati.) Pe scurt, am asteptat ca oficialii nostri sa adopte alt comportament in raport cu romanii din afara granitelor, fie din teritoriile foste romanesti, fie din tarile de adoptie locuite de acestia. Din pacate, (mai) nimic de acest gen nu s-a schimbat, in ciuda tuturor promisiunilor de reforma facute de inalti reprezentanti ai MAE si ai presedintiei. Ma voi referi in randurile urmatoare la doua cazuri care, din punctul meu de vedere, ilustreaza exemplar stagnarea din acele institutii ale statului care au obligatia de a gestiona relatiile cu romanii de dincolo.
Intai, voi povesti succint episodul consumat in Luxemburg, cu prilejul semnarii Tratatului de aderare a Romaniei la U.E. Potrivit relatarii lui Eugen Cojocaru, roman stabilit in Germania, in capitala Marelui Ducat erau prezenti, pe langa oficialii romani, si un grup de 80 de reprezentanti ai Exilului, veniti din Australia, Canada, Statele Unite, Grecia, Italia, Franta, Germania etc., invitati de Ambasada noastra de la Bruxelles sa participe la eveniment. Insa, cu trei ore Inaintea momentului oficial, acestia au fost anuntati telefonic ca totul se contramandeaza, sala care gazduia intalnirea neavand decat 50 de locuri... Nemultumiti, romanii din strainatate s-au adunat sa protesteze, dar, supriza!, gazdele luxemburgheze au incalcat protocolul si i-au primit pe toti in sala cu pricina, care avea nu 50 de locuri, ci 400, plus inca 50-100 de locuri pe margine! Receptia oficiala de la ora 20.00, la care urmau sa participe primul ministru si ministrul de Externe, a fost si ea contramandata, anuntul fiind facut cu o ora inainte de data fixata. Prin comparatie, bulgarii s-au dovedit organizatori normali, diasporenii lor fiind primiti de presedinte si de primul ministru, ciocnind cupe de sampanie si chiar cantand laolalta spre a-si manifesta solidar bucuria! (Observatie: aceeasi Ambasada a Romaniei de la Bruxelles a manifestat o foarte interesanta atitudine cand cu alegerile din iarna, coada la urne atingand cote alarmante, iar usile institutiei inchizandu-se mai devreme, dupa "ora din tara", desi se vota nu in tara, ci la Bruxelles!)
Apoi, in aceeasi logica, se cuvine sa semnalez si un alt fapt "exotic", anume ca de ceva vreme vicepresedintele Institutului Cultural Roman, Mircea Mihaies, altfel un scriitor de valoare, se razboieste ba in "Romania literara", ba in "Cotidianul", ba pe Internet, cu unii universitari americani de origine romana, pe care nu ezita sa-i compare cu oierii putin numerosi ai Midwest-ului, acuzandu-i de frustrare, resentiment, mediocritate, ratare (caci "s-au pripasit pe la universitati cam de faima celor de la Muscel sau Slobozia"), comisariat ideologic, apartenenta la gruparile inveninate ale atitudinii "politic corecte" etc. Nu voi intra in detaliile acestei dure polemici, insa mi se pare lipsit de fair play ca un inalt functionar public din Romania sa jigneasca pe oricine din Exilul romanesc, indiferent de motive. Daca scriitorul Mihaies are tot dreptul din lume sa polemizeze cu cine vrea, functionarul public Mihaies trebuie sa fie foarte atent la calitatea discursului si a argumentatiei atunci cand se refera la afaceri ce pot implica si institutia pe care o reprezinta. Asta, desigur, in masura in care ICR nu are ca obiectiv ruperea relatiilor cu unii universitari americani provenind din Romania... pe motive de necorespundere ideologica individuala.

---

Despre autor: