Daca democratii de azi ar fi fost in situatia pesedistilor de ieri, adica sa guverneze singuri, iar seful statului sa fie mentorul lor, nimeni nu ar fi dus grija viitorului partidului. Ar fi fost lasati sa puna in practica "prioritatea numarul unu: buna guvernare". Dar, lucrurile stau altfel. Viitorul Partidului Democrat depinde de o suma de variabile, care pun sub semnul intrebarii atingerea obiectivelor asumate.
Momentan, liderii PD impart puterea executiva cu partenerii din Coalitie. Iar Basescu, fosta lor capetenie, plecata la Cotroceni, a lasat Modroganul in interimat. In plan extern, pozitia acestei formatiuni a devenit ambigua. Chiar daca, deocamdata, sub interimatul lui Emil Boc, PD isi reafirma apartenenta la Internationala Socialista, straduindu-se sa nu piarda caruta Partidului Socialist European (PES), sub al carei coviltir PSD aproape s-a instalat.
Orientarea doctrinara a democratilor va fi transata la Conventia Nationala care va avea loc la sfarsitul lunii iunie, exact in perioada in care PES se va pronunta asupra transformarii asociatilor din Romania - PSD si PD - in membri cu drepturi depline. Este de ajuns ca un singur partid de la noi sa fie acceptat in fratia socialistilor europeni, pentru ca joaca de-a social-democratia in Romania sa ia sfarsit. PES are reguli stricte. Acestea prevad ca, in tarile in care mai multe partide au aplicat pentru statutul de membru cu drepturi depline, acestea nu va trebui sa candideze unul impotriva celuilalt in alegerile nationale sau europene. Aviz dusmanilor declarati, PSD si PD.
Ce vor face democratii, in aceste conditii? Vor incerca sa forteze intaietatea in PES, in dauna pesedistilor, sau vor alege o alta ruta la indemana: calea spre Partidul Popular European (PPE). Pe aceasta din urma mizeaza vicepresedintele Sorin Frunzaverde, el anuntand ca va prezenta, la Conventie, "o motiune populara". Argumentul lui Frunzaverde: "Este imposibil sa guvernezi a doua oara intr-o coalitie de centru-dreapta si sa sustii ca esti social-democrat. Din punct de vedere al orientarii politice, PD a fost intotdeauna un partid de centru, care se inscrie ca doctrina in popularismul european". Are dreptate. Cand a fost vorba de restituirea proprietatilor confiscate abuziv de comunisti, pedistii s-au situat "la stanga" in perioada '96-2000 si "la dreapta" dupa 2004. Facand media actiunilor PD la guvernare, asta rezulta, "centru'".
Practica partidelor politice romanesti ne arata ca trecerea de la "stanga" la "dreapta" este floare la ureche. Primeaza pragmatismul, nu idelologiile. Ne putem astepta, asadar, ca la Conventia PD, fostul partid al lui Traian Basescu sa ne surprinda cu decizia luata.
Acum, sa analizam variantele. Intr-o ordine aleatorie, prima dintre cai este actiunea pe cont propriu. In virtutea acesteia, PD va incerca sa isi imbunatatesca relatia cu familia socialista si sa devina membru plin al PES, indiferent de miscarile pe care le va face PSD - concurentul numarul unu.
A doua perspectiva, aparent utopica, bate in directia coagularii unei miscari social-democrate - initiata de pedisti, completata de dizidenti pesedisti rupti de Iliescu din fostul partid-stat. Daca urmarim relatia "mentorilor" celor doua formatiuni, observam ca proiectul ar avea sanse de reusita. De cand este sef al statului, Traian Basescu nu l-a deranjat pe Ion Iliescu nici macar cu un ordin de restrictie la Scrovistea. Daca cei doi ajung sa bata palma, echipa lui Nastase poate sa se consoleze cu promisele "tepe" din fata Palatului Victoria.
Pentru PD, a treia cale ar insemna, de fapt, un plus de consecventa. Au facut o Alianta cu liberalii si, impreuna cu ei, au castigat alegerile. Peste ei, Basescu a zis: "Sa traiti bine!". In primele luni de guvernare, cele doua partide s-au comportat ca un tot unitar. Dar nu se stie pentru cat timp. Animozitatile intretinute in Parlament si in teritoriu pot oricand sa transforme DA in "nu". Adica sa provoace ruptura. In acesta luna, premergatoare forului suprem, democratii au ocazia reanalizarii unui proiect deja batatorit: fuziunea cu PNL. Este o sansa.
Cei care au votat cu Alianta PNL-PD in 2004 nu s-au cramponat in doctrina. Au vrut, doar, ca in locul "fostilor" sa guverneze cineva care sa aduca tara in care traiesc intr-o lume normala. Sa traiasca intr-o tara in care drepturile omului, proprietatea, accesul la Justitie, la Sanatate, sa fie respectate.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro