"Nevoia noastra de mangaiere..."

Fetita aceea gingasa, cu ochi mari, codite si pantofi rosii magici - Judy Garland in Dorothy din "Vrajitorul din Oz" - n-a avut o viata prea fericita. Si i-a pus singura capat, dupa ani peste ani de concerte si turnee, inevitabil inecate in litri de vodca, atunci cand chiar si fantastica ei voce incetase sa mai fie ceea ce fusese pe vremea lui "Over the Rainbow".
Lunga ei agonie existentiala, purtata pe scenele planetei intr-o epoca a succesului, a mortii spleen-ului, a facut din Judy Garland o icoana. Icoana absoluta a celor care, la randu-le, traiau incomod cu lumea si cu ei insisi: la fel ca alte frumuseti ale show-biz-ului (Marilyn Monroe si Edith Piaf printre ele) care zvarleau in propriul succes cu noroiul propriei nefericiri, Garland a devenit (inca este) un simbol pentru comunitatea homosexualilor.
In piesa suedezului Jonas Gardell, "Cheek to cheek", viata fostului artist de succes Ragnar Ronn (Cojocaru) e vegheata de imaginea lui Judy Garland. E, de fapt, singura femeie "reala" din existenta lui, mult mai vie pentru cel care-si facuse o cariera din interpretarea cantecelor ei decat oricare "cucerire" in joaca, intalnita prin anunturi matrimoniale. Mai reala decat Margareta - antreprenoarea de pompe funebre (Emilia Dobrin, intr-un rol bine condus, cu temeri si slabiciuni asumate chiar cu mai multa constiinta decat o facuse in "Sefele", la Teatrul ACT), pentru care el e ultimul tramvai catre un surogat de fericire, sau decat frageda Ursula (Ioana Calota), un aperitiv de-o seara. Fiindca ceea ce-si doreste Ragnar nu e viata, ci stralucire. "Glamour". Chiar daca imposibil de resuscitat intr-un pseudo-cabaret bantuit de un chelner (Alin Teglas) care nimeni nu stie ce cauta acolo si nici in spectacol (e creatia lui Afrim), sub "ingrijirea" unui regizor (Rauta) dintr-un alt univers (unde oamenii inca traiesc)
La Ana Margineanu (care-a montat si ea textul lui Gardell, anul trecut, la Teatrul de Stat din Arad, cu Ovidiu Ghinita si o emotionanta Adriana Ghinita in rolurile principale), "Cheek to cheek" era un balet macabru, in alb, negru si vinetiu - despre moarte, despre umilinta si penibilul unei disperari cotidiene; la Nottara (inviorat brusc stagiunea aceasta), in versiunea lui Radu Afrim, cu fascinatia lui pentru clovni grotesti si decupaje cinematografice, e un spectacol in tuse grotesti despre iluzia glamour-ului (glamour care-i e foarte propriu scenografei Alina Herescu). Si despre nevoia noastra infinita de spectacol.
Cum poate arata o vesnic ratata intalnire intre o femeie trecuta care nu stie sa vorbeasca decat despre morti si cosciuge si un barbat cu identitate sexuala ambigua care nu vorbeste decat despre cariera lui la fel de moarta? Despre succesul - previzibil esec - unei ultime aparitii, de bar jegos, a carei prima fraza - si singura a lui - e "nevoia noastra de dragoste e infinita"? Pentru Margareta, "Heaven" (lait-motivul muzical al piesei, din al carui refren vine si titlul) poarta in el toate visele ei pe care cu greu le tine-n viata, pentru Ragnar, e ultima reminiscenta a vremurilor de glorie, a rochiilor cu paiete si reflectoarelor orbitoare. Ragnar face parte dintr-o lume care-si protejeaza pana la agresivitate fictiunile si stralucirea stridenta de tinichea - cu violenta isi apara el "sfintele" (Judy Garland, Piaf), si la fel face Angela (Victoria Cocias, demna si doamna cam in exces pentru personajul pe care-l joaca - o actrita betiva si falita, in cadere libera; in schimb, la Arad, Liliana Balica are o de-a dreptul impresionanta disponibilitate in a se cufunda in penibilul Angelei). Iar pentru o ultima licarire - celebritatea de dincolo de viata - merita sa mori, la fel ca Garland, ca Marilyn. Din pacate, Constantin Cojocaru nu da semne ca s-ar simti foarte bine in pielea de travestit esuat a lui Ragnar Ronn, iar Ragnar moare in el mult mai (prea) devreme.
Lumea Margaretei, in schimb, coexista cu moartea; si ea, si unica ei prietena, de la pompele funebre, Erica (Crenguta Hariton, prea tanara s-o auzi vorbind de descompunerea propriului trup, dar cu un bun joc actoricesc) agonizeaza galagios in dimensiunea unui "cu tot cu sicriul, circa doi litri de cenusa". Doi litri de cenusa si 21 de grame de suflet. Care nu se pot masura cu ocaua stralucirii de reflector, dar pentru care poti sacrifica orice: orgoliu, personalitate, auto-respect.
Cum se pot intalni aceste lumi si doua suflete atat de usoare? "Nevoia noastra de mangaiere..."
Teatrul Nottara, Bucuresti: "Cheek to cheek" de Jonas Gardell; traducere de Carmen Vioreanu; cu: Emilia Dobrin, Constantin Cojocaru, Victoria Cocias, Crenguta Hariton, Gabriela Crisu, Ioana Calota, Gabriel Rauta, Alin Teglas
Scenografia: Alina Herescu; muzica originala si sound-design: Vlaicu Golcea; un spectacol de Radu Afrim.

---

Despre autor: