Comentariile aparute in ultima vreme fata de controversata aniversare a Zilei Victoriei de la Mosocova, l-au determinat pe E.S. Alexandr Tolkaci, ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti (foto), sa ne transmita urmatorul text cu nuante polemice. Aste
Comentariile aparute in ultima vreme fata de controversata aniversare a Zilei Victoriei de la Mosocova, l-au determinat pe E.S. Alexandr Tolkaci, ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti (foto), sa ne transmita urmatorul text cu nuante polemice. Asteptam pe adresa redactiei si alte comentarii pe acest subiect.
In ultima vreme, intr-o serie de tari din Europa se intensifica tendinta de tratare arbitrara, ba chiar de revizuire a istoriei celui de al doilea Razboi Mondial. Uneori mijloacele de informare in masa acorda acestei teme spatii mai largi decat celor alocate problemelor de actualitate ale Uniunii Europene - adoptarea Constitutiei, extinderea etc. Acest lucru nu este intamplator acum, in ajunul sarbatoririi in Rusia a 60 de ani de la Victoria in Marele Razboi de Aparare a Patriei.
In aceasta campanie antiruseasca tonul a fost dat de sefii Statelor Baltice, apoi lor li s-a alaturat in mod sutinut si o serie de politicieni polonezi. Au inceput sa fie preocupate de noi si anumite cercuri dintr-o serie de alte tari din Europe de Est si de Vest.
Principala teza propagandistica a politicienilor din Republicile Baltice este aceea, potrivit careia odata cu eliberarea tarilor lor de sub fascism nu s-a obtinut eliberarea, ci ocupatia, fapt pentru care actuala Rusie ar trebui sa-si ceara iertare. Este absolut evident, ca pentru acesti politicieni este pur si simplu avantajos sa invinuiasca Rusia. In primul rand ei conteaza pe pozitia celor care in prezent critica in mod necrutator Rusia cu fiecare ocazie. Iar in al doilea rand, cererea de scuze echivaleaza cu recunoasterea vinei, atrage dupa sine cereri de compensatii financiare, pretentii teritoriale etc.
Mijloacele de informare in masa din Polonia pun accentul pe "capitolul" Europa de Est in ajunul razboiului dintre URSS si Germania, ignorand pur si simplu politica de impacare a Germaniei fasciste cu statele occidentale, reflectata in final in Tratatul de la München. Sub paravanul Münchenului, Varsovia a reusit de altfel, sa obtina o bucata dintr-o Cehoslovacie slabita - mai intai regiunea Tesinsk, apoi inca una, unde traiau 80 de mii de polonezi si 120 de mii de cehi si unde exista un mare potential industrial.
Intr-o serie de alte tari, indeosebi in Italia, a inceput sa fie trambitata puternic tema "deportarii", a "executarii prizonierilor de razboi". Este foarte clar ca anumite cercuri au vrut ca dintr-o singura miscare sa se reabiliteze pentru participarea la razboi de partea hitleristilor si in acelasi timp sa obtina dividende politice din atacurile asupra noii Rusii democrate.
Legat de aceste incercari, va trebui sa se apeleze la istorie si sa fie puse toate la locul lor.
Trebuie amintit ca regimurile existente la vremea respectiva in multe tari din Europa de Est si Tarile Baltice erau foarte departe de a fi democratice. La mijlocul anilor treizeci cele trei Republici Baltice au renuntat la democratiile parlamentare, in tarile lor a invins dictatura, la putere au ajuns militarii si s-au intensificat represaliile politice. Ca urmare, in vara anului 1935, tarile din Europa au declarat blocada impotriva Statelor Baltice.
Bineinteles ca nimeni din Rusia nu contesta raspunderea pentru faptele regimului stalinist, dar tocmai U.R.S.S. si noua Rusie au demascat crimele din acea perioada.
Nu trebuie insa sa uitam faptul ca soldatii armatelor din unele tari europene, cazuti prizonieri in Rusia, au ajuns aici pentru ca au luptat de partea fascistilor, alaturi de cotropitorii care ne-au invadat tara, iar crimele savarsite de ocupantii din tarile sateliti ai Germaniei pe teritoriul fostei U.R.S.S. si a o serie de alte tari nu au fost date uitarii.
In Rusia se mai tine minte cum au fost degradati treizeci de batalioane de politie de pe teritoriul Republicilor Baltice, iar in Belorus sunt inca vii in memorie crimele savarsite de membrii diviziei SS numarul 20, formata din voluntari din Estonia.
Regimul Horthyst din Ungaria, atunci cand Germania fascista a atacat Uniunea Sovietica in anul 1941, a aruncat pe Frontul de Est doua corpuri de armata, iar in 1942, pe acest front deja luptau impotriva U.R.S.S. zece divizii ungare.
Regimul Antonescu din Romania a trimis pe Frontul de Rasarit pana in anul 1944 treizeci de divizii, a furnizat materii prime strategiece, in primul rand carburanti pentru masina de razboi a Wermachtului. Asa ca nu intamplator aviatia aliata a bombardat sondele de petrol si rafinariile din zona Ploiesti.
In Rusia nu s-a sters amintirea crimelor infaptuite pe teritoriul U.R.S.S. de militarii croati, care au declarat "cruciada" impotriva bolsevismului.
De dragul adevarului trebuie sa spunem ca aceste tari, precum si altele, cum ar fi Italia, Romania, Bulgaria, au rupt-o cu regimurile fasciste si au trecut in coalitia antihitlerista, ce-i drept atunci cand le-a fost clar ca Germania fascista este invinsa.
Totusi, acum se pare ca unele cercuri intelegand ca nu au cu ce se mandri din perioada bataliei istorice dintre bine si rau, a luptei popoarelor impotriva fascismului, sunt chinuite de complexe dureroase si cauta cu o insistenta maniacala sa falsifice istoria.
Pe linia abordarii unilaterale a procesului istoric, deja nu ne mai mira "masurile" planificate in Statele Baltice in ajunul sarbatoririi Zilei Victoriei.
Duma de Stat a orasului leton Liepaja a decis fara ezitare sa aprobe desfasurarea in acest oras, pe data de 16 martie, a unei procesiuni in memoria legionarilor letoni SS. Intr-o serie de tari UE este in curs de pregatire expozitia "Muzeul ocupatiei", al carei scop este de a induce europenilor un mod tendentios de abordare a perioadei sovietice din istoria Letoniei.
In orasul vecin Tallin, pe 8 mai este planificata inaugurarea monumentului in memoria SS-istilor estonieni, care a au aparat orasul de diviziile Armatei Sovietice care inaintau. La ceremonia inaugurala vor participa nu numai fostii nazisti din tarile Baltice, dar si "fratii lor de arme" din Germania, Danemarca, Olanda, Norvegia.
As dori ca in legatura cu aceasta sa subliniez faptul ca memoria nu este o arma de razbunare, ci un instrument creator, care trebuie folosit in scopuri pasnice, pentru construirea unui fundament solid al Europei viitoare, a carei parte va fi in mod inevitabil si Rusia, si nu pentru plata unor polite si obtinerea de avantaje politice la minut. Politicienii vin si pleaca, dar memoria istorica a popoarelor ramane.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.