in ciuda tribunei, oltenii au dominat prima jumatate de ceas, dar cel mai important eveniment al primei treimi din meci a fost accidentarea lui Moldovan si introducea senegalezului Gueye Mansour, cel care tocmai terminase tratamentul in Italia dupa serioase probleme medicale.
"Chelsea viola" a domolit presiunea craioveana, iar Coman a centrat pentru Ovidiu Petre, dar acesta a trimis din coltul careului mic peste poarta (33)! sansa Craiovei s-a aprins in minutul 38, a palpait putin, apoi s-a stins definitiv pentru ca Lutu a trimis pe langa Popa, dar si alaturi!
Golul lui Gigel Coman, cel mai in forma om al banatenilor, a clarificat lucrurile. Mansour a centrat lung, Silvasan a trecut pe langa minge, dar Gigel n-a iertat, ucigand iluziile oaspetilor cu un sut in diagonala: 1-0 (40)!
Craiova a incercat sa atace cu toate liniile in actul secund, insa disperarea lui Feleaga, Parvu sau Bundea n-a adus fericirea. Mai mult, cu cinci minute inainte de final, Paleacu a semnat, fara mila, asemenea unui gade, sentinta: Bania e ca si retrogradata! in "B", de la Banie.
4 Tratative. Saptamana viitoare, Nicu Gheara va trata cu Dinel Staicu preluarea Universitatii. Daca partile se vor intelege, Gheara ar fi din vara actionar principal si manager general al clubului, iar Ilie Balaci, unul din asociatii omului de afaceri - presedinte. Cum retrogradarea Craiovei a aproape o certitudine, varianta cea mai probabila este ca stiinta va cumpara un loc in Divizia A. Cum discutiile cu Petrolul au picat, oltenii au demarat negocierile cu Pandurii, club ce ar fi dispus sa cedeze locul in cazul in care reuseste promovarea in Divizia A din Seria a II-a.
4 "BkP la FCM Bacau? O gluma proasta". inaintea meciului de la Timisoara a aparut informatia ca Balkan Petroleum nu va mai finanta clubul timisorean, Marin Anton, consilierul BkP, invocand obstacole in preluarea societatii Solventul Timisoara si amenintand ca va trece cu arme si bagaje in tabara lui FCM Bacau. Anton a revenit asupra declaratiilor. "Nu se pune asa problema. A fost o gluma facuta la Bacau, cu primarul moldovean Ro-meo Stavarache. La Poli am investit mult si mergem inainte, Solventul si Poli sunt doua proiecte diferite!". Consilierul clubului alb-violet, Anton Dobos n-a gustat deloc "gluma", concluzionand sec: "A fost o gluma proasta. Foarte proasta!".
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro