Bucovina

Nu sunt un spirit voiajor, sunt mai degraba un sedentar caruia ii place, din cand in cand, sa calatoreasca, nu prea departe insa de casa si nici pentru mult timp. Zilele acestea mi-am luat, totusi, inima in dinti si am plecat spre Suceava, acolo unde trebuia sa ajung inca din anul 2000 pentru a onora o distinctie universitara. N-am plecat singur, ci insotit de un numar de membri ai Academiei Romane din Bucuresti, Iasi si Chisinau pentru ca gandul meu ascuns era ca, odata ajunsi in Cetatea de Scaun a lui Stefan cel Mare, sa prelungim calatoria spre Cernauti. Pe acolo pe unde a trecut Eminescu si tot de acolo de unde au pornit multi oameni de cultura ajunsi, ulterior, membri ai Academiei Romane. La Cernauti este inmormantat istoricul Dimitrie Onciul, fost presedinte al Academiei, si nu departe de acest oras care a dat mari poeti, filologi si istorici trebuie sa se afle osemintele Anitei Nandris, taranca memorialista care, arestata de sovietici impreuna cu cei trei baieti ai ei, a fost deportata dincolo de Vorkuta si, dupa 20 de ani de detentie, s-a intors acasa si a scris istoria vietii sale. O carte extraordinara de memorii pe care nu stiu de ce criticii literari n-o baga in seama. Nu este cu nimic mai prejos, post sa-i asigur, de confesiunile lui Soljenitan si a altor scriitori profesionisti trecuti prin inchisorile sistemului totalitar...
Cu aceste ganduri am plecat, dar, spre Tara de Sus, fara a uita in scenariul meu de Falticeni, orasul lui Sadoveanu si al Lovinestilor, locul in care Creanga si-a ispasit, la vestita scoala de catiheti, osanda initierii sale preotesti... E. Lovinescu numea acest spatiu miraculos matricea culturii romane, G. Calinescu i-a zis, cu referinta speciala la literatura, tinutul goticului romanesc, in fine, poetii bucovineni mai noi ("iconarii") au creat, pornind de la elementele traditionale, un expresionism liric de nuanta rurala... Inaintea tuturor acestor fapte de cultura se afla, bineinteles, manastirile si satele bucovinene, cu o arhitectura specifica. Si bucovinenii ca atare, oameni frumosi, cu privirea blanda si sufletul deschis. Barbatii sunt inalti, bine legati, mersul lor este mandru, iar vesmintele traditionale, cate se mai pastreaza, arata un rafinament estetic remarcabil. Femeile tinere au o frumusete solemna si, cand pasesc, par niste aristocrate deghizate in haine taranesti... Nu stiu daca am citit undeva sau am gandit doar eu, dar tipul exemplar pentru ceea ce Mircea Vulcanescu numeste omul romanesc se afla, aici, in Moldova de Sus... O fi adevarat sau este doar o inchipuire a oamenilor de litere?...
Ce pastreaza si cum gestioneaza Bucovina de azi aceasta bogata zestre de cultura si civilizatie? Mergem, inainte de a ajunge la Universitatea din Suceava (primul nostru popas), la Dragomirna, opera lui Athanasie Crimca. Nu-i prima oara cand o vad. Este, in continuare, superba, cu braul ei de piatra care ascunde mai multe simboluri, cu goticul ei discret si barocul turlei fastuoase... O sinteza de stiluri, ca toata cultura traditionala a Bucovinei, loc de intalnire, aici la marginea rasariteana a Europei, a raselor si a culturilor. Este Duminica Floriilor si toaca anunta slujba de vecernie... Sunt putini vizitatori la aceasta ora, linistea din jur este compacta (o liniste de inceput de leat, cum ar zice poetul), cerul este inalt si, daca as face un efort, sunt sigur ca as putea auzi zborul cetelor de ingeri. Am timp sa privesc colinele din jur si sa observ grupul de maicute tinere care ies din chiliile lor si se indreapta spre locul in care se oficiaza slujba, separat de manastire...
De la Dragomirna ajungem la Universitatea "Stefan cel Mare" care adaposteste peste zece mii de studenti. Un campus vast, sali de curs decente, cabinete modernizate, in fine, profesori care vorbesc de proiectele lor europene si ne ofera, la urma, splendide oua incondeiate... A doua zi ne revedem in marele amfiteatru al Universitatii si vorbim despre literatura si integrarea europeana a invatamantului. Nu stam prea mult pentru ca, asa cum prevazusem, trebuie sa ajungem la Cernauti... Graba noastra este domolita insa serios de vamesii ucraineni care au alte socoteli, mai birocratice. Dupa aproape o ora de asteptat, trecem, in fine, dincolo, cum zic localnicii. Nu-i locul sa fac, aici, un reportaj al calatoriei, vreau doar sa precizez ca, dupa 50 de ani, o delegatie a Academiei Romane ajunge la Cernauti pentru a cinsti pe Arune Pumnul, I.G. Sbierea, pe fratii Hurmuzachesti, pe Simion Florea Marian si pe Ion Nestor si pe atatia alti carturari, mai vechi si mai noi, care au pornit sau au trecut prin acest spatiu binecuvantat de Dumnezeu si lovit, sistematic, de rautatile istoriei...
Depunem o coroana la statuia lui Eminescu si ne intalnim, apoi, cu profesorii si studentii Universitatii din localitate. Este de fata rectorul, un fizician tanar si amabil, este prezent si inimosul consul general roman. Vorbim de tarile si culturile noastre, ne amintim de regretatul profesor Grigore Bostan, membru de onoare al Academiei Romane, bem, apoi o votca speciala (cu miere si ardei) si discutam cu studentii romani, in majoritate fete. Sunt frumoase si, mi s-a parut, foarte rusinoase. Una dintre ele, cu o voce remarcabila, canta o doina de dragoste si jale in care este vorba de un cuc haiduc si de o iubire parasita... Cladirea universitatii, cu elemente de arhitectura si decoratie maura, este impunatoare. La origine, a fost sediul mitropoliei ortodoxe... Nu ratam, se intelege, sala in care in 1918 s-a semnat Marea Unire a romanilor. Sunt de fata scriitori romani care locuiesc in Cernauti. Zaresc printre ei, pe Vasile Tarateanu. Presedintele Asociatiei Culturale a Romanilor, poetul Arcadie Opait, imi ofera, in chip neasteptat pentru mine, o palarie neagra, foarte eleganta, cumparata de el nu stiu de unde, dintr-un oras ucrainean. N-am purtat in viata mea palarie, ma eschivez, dar nu pot sa-l refuz. In cele din urma o primesc, o pun pe cap si ma fotografiez cu binefacatorul meu...
Ne intoarcem noaptea, tarziu, la Suceava. O zi incarcata, o experienta la care, in mod sigur, voi reflecta mult de aici inainte. Tara goticului romanesc arata azi altfel decat o imaginau, cu o jumatate de secol in urma, oamenii de litere.

---

Despre autor: