Miracolul autenticitatii

Papa Ioan Paul al II-lea si-a gasit linistea dupa ce a urmat calea propriei cruci. Voci din popor cer sanctificarea sa imediata. Expertii sustin, insa, ca pentru aceasta trebuie asteptat ca Papa sa savarseasca miracole post mortem.
Se poate sustine, totusi, ca astfel de minuni au si avut loc. Una dintre ele ar fi strangerea de mana intervenita cu prilejul funeraliilor, intre presedintii Israelului si Siriei, doua state aflate in stare de razboi; sau scurtul dialog dintre presedintii Israelului si Iranului, cel din urma fiind un stat care nu il recunoaste pe cel dintai.
Miracolul cel mai zguduitor l-a reprezentat, insa, participarea emotionata si emotionanta, nu doar la Roma ci si in nenumarate alte locuri, a milioane de oameni diferiti, uniti spontan printr-un sentiment comun greu de definit. In timpul uriaselor adunari nu s-au inregistrat violente, furturi, scandaluri sau altele asemenea. La inmormantare au fost prezente - alta minune - peste doua sute de personalitati de varf ale vietii publice. In ultimii ani reunirea acestora a fost insotita de protestele violente ale militantilor antiglobalizare. Nici un asemenea act contestatar nu s-a inregistrat acum, cu prilejul unor ceremonii care au avut multe dintre caracteristicile fenomenelor globale.
Se pare ca nu s-au facut cercetari cu instrumente stiintifice spre a se stabili structura socio-culturala a participantilor. Operand cu rationamente statistice si folosind informatiile presei, se pot, totusi, face unele remarci importante. Astfel, multi dintre cei adunati de trecerea Papei in eternitate nu erau catolici. Unii nu apartineau nici macar cultelor monoteiste. Nu putini erau agnostici. Prin urmare, nu credinta comuna in Dumnezeu i-a unit pe deasupra frontierelor confesionale, ci altceva.
O mare parte a celor care au parcurs mii de kilometri si au petrecut zile si nopti sub cerul liber, de regula, nu se obosesc sa mearga pana la coltul strazii spre a vota in alegeri sau la referendumuri.
O insemnata parte a celor prezenti la funeralii exprima, de obicei, ingrijorarea fata de absenta controlului democratic asupra proceselor globalizarii si deciziilor luate prin mecanisme trans-nationale. Cei mai multi proveneau din tari care exalta principiile si valorile democratiei. Or, nici biserica catolica, nici Vaticanul ca stat, nici Papa ca sef al amandurora nu sunt organizate si nu functioneaza pe baze democratice.
Conducatori ai marilor democratii consolidate - multe laice sau macar non-catolice - au ingenuncheat, ignorati de electoratul apatic din propriile tari, in fata ramasitelor pamantesti ale unui lider religios si politic pentru care nu sufragiul universal si direct reprezinta sursa legitimitatii. Ca orice fapt aparent neasteptat si logic inexplicabil, aceasta ia chipul minunii.
Specialistii sustin ca laicizarea societatii reprezinta una dintre caracteristicile modernitatii (alaturi de alfabetizare, industrializare si planningul familial). Or, exponentii acestei societati de consum, materialista si sceptica daca nu chiar cinica, in majoritate credinciosi nepracticanti daca nu chiar atei, s-au strans cu o adevarata fervoare mistica spre a omagia persoana unui sef religios dar si simbolul trairii religioase. O lume care se comporta in contrasensul valorilor pe care neincetat le proclama si in afara logicii tendintelor pe care le urmeaza, nu trimite, oare, cu gandul la miracol?
Si totusi... Recurgand la un vers eminescian, putem spune: "de e sens intr-asta, e-ntors si ateu." Intr-adevar, explicatia nu sta in religiozitate si nici in seductia exercitata de o personalitate neindoielnic uriasa - dar tocmai de aceea controversata - precum cea a defunctului Papa. (Cu siguranta, multi dintre cei care l-au plans, desi respectuosi fata de dreptul la viata aparat de el, au un atasament superior fata de dreptul la libertate.)
Minunea este, de fapt, expresia neincrederii oamenilor in organizarea politica a societatii, adica, pana la urma, in democratie. Dincolo de omagiul binemeritat adus Papei ca personalitate istorica, am asistat la un vot de blam dat actualelor institutii democratice. Mai mult inca, ni s-a aratat o fata a disperarii populare. Disperarea oamenilor obisnuiti care se simt abandonati de catre cei ce pretind a conduce in numele si pentru binele lor.
Ceea ce l-a deosebit pe Papa Woytila de ceilalti conducatori - seculari sau spirituali - ai lumii a fost autenticitatea. Autenticitatea credintei in valori pentru care a acceptat suferinta in vazul tuturor. O suferinta confirmand tocmai adevarul credintei. Intr-un univers cuprins de dezordine, in care reperele apar si dispar dupa imprejurari, precum nalucile si in care omul paseste pe nisipuri miscatoare, Papa a aparut ca o certitudine. Poate singura!
In ciuda materialismului si consumismului sau natural, omul de rand este insetat de valori, adica de repere. Or, democratia, in manifestarile ei actuale, nu i le mai ofera. Papa a inspirat trairi autentice pentru ca era inspirat. Liderii politici de azi nu mai inspira pe nimeni intrucat nimic nu-i inspira pe ei - in afara, probabil, de desertaciunea luptei pentru o putere fara cauza superioara. De aceea, abandonata de popor democratia ajunge un nonsens.
Mesajul "miracolului" de la Roma este, asadar, clar: este suficient sa crezi cu adevarat in ceva pentru a fi urmat. Din fericire Papa Ioan Paul al II-lea a crezut in iubire, solidaritate, generozitate, pace si viata. El a crezut ca pacatul poate fi invins si pacatosul recuperat prin miracolul dragostei - dragostea oamenilor care traiesc in Dumnezeu pentru Dumenzeul care traieste in ei. Ce se intampla, insa, atunci cand poporului i se arata un pastor care crede cu aceeasi fervoare in moarte, in ura, in excludere?!
Daca, ingenuncheati in fata catafalcului papal si uluiti de manifestarile unui popor pe care nu l-au mai vazut astfel, conducatorii politici au inteles ca este nevoie de ei ca fondatori ai unei noi religii (politice) iar nu doar ca oficianti (corupti) ai unei vechi liturghii cu semnificatii uitate, atunci se cheama ca Papa a savarsit prin moartea sa un miracol pentru care merita sanctificarea.

---

Despre autor: