Institutiile statului sa faca lumina
"Cele mai grave erori judiciare sunt acelea care au ca urmare privarea de libertate chiar daca dureaza doar cateva ore. Cel care a satisfacut comanda politica, inscenand si constituind probe, este de
Institutiile statului sa faca lumina
"Cele mai grave erori judiciare sunt acelea care au ca urmare privarea de libertate chiar daca dureaza doar cateva ore. Cel care a satisfacut comanda politica, inscenand si constituind probe, este de doua ori vinovat si trebuie pedepsit exemplar. Nu este prima oara cand in sistemul nostru juridic comenzile sunt "rezolvate" in acest fel. Consider insa ca de aceasta data trebuie sa intervina cat mai rapid institutiile statului si in cooperare cu expertii straini detasati in Romania sa faca lumina in acest caz". (R.A.)
Peter Kovacs Eckstein (UDMR), presedintele Comisiei juridice din Senat:
CSM trebuie sa ancheteze acest caz
"In legatura cu acest material, consider ca si PNA trebuie sa-si desfasoare activitatea cu respectarea legii si procedurilor prevazute in Codul de procedura penala. Daca exista indicii serioase ca nu s-a respectat legea, cred ca Consiliul Superior al Magistraturii are caderea de a declansa o ancheta in acest caz". (R.A.)
Cristian Diaconescu (PSD), vicepresedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat:
Daca va fi sesizata, Comisia va face verificari
"Nu stiu despre ce e vorba si mi-e foarte greu sa ma pronunt. Daca intr-adevar ceea ce ati scris dumneavoastra este real, ar trebui sa asculti si cealalta parte, daca ea exista si are ceva de spus. Nu poti sa acuzi pe nimeni fara niste dovezi sigure. Este o desfasurare extrem de stranie si trebuie sa existe o forma de dezbatere. Daca orice cetatean al Romaniei va sesiza Comisia pentru drepturile omului din perspectiva incalcarii drepturilor omului, atunci aceasta va purcede la audieri si verificari". (R.A.)
Valentin Dinescu (PPRM), membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Senat:
"Mai exista in Romania prezumtia de nevinovatie?"
"Nu am citit textul si nu am suficiente elemente. Nu-mi permit judecati inainte de a fi in cunostinta de cauza. Dar pot spune ca maniera in care este administrata Justitia in 2005 reprezinta o mare rusine pentru o tara care se doreste a fi in elita tarilor europene. Nu este primul caz in care magistratii se antepronunta. La Comisia pentru abuzuri am primit numeroase semnale care daca se confirma vor demonstra ca sunt oameni care stau dupa gratii fara a exista un suport legal. Ma intreb in aceste conditii daca mai functioneaza prezumtia de nevinovatie sau intai sunt inchisi oameni si apoi sunt administrate probele?". (R.A.)
Lucian Bolcas (PPRM), membru in Comisia Juridica din Camera Deputatilor
"Abuzurile sa fie scoase la iveala"
"De principiu, refuz sa ma pronunt cu privire la cazuri care se afla pe rol in instanta. Cu toate acestea, in ziarul dumneavoastra sunt semnalate cazuri de ilegalitati si este de datoria instantelor judecatoresti sa le aiba in vedere. Cu caracter general, este necesar sa se ia toate masurile in intregul proces de angrenare a sistemului judiciar, ca abuzurile si ilegalitatile savarsite de anchetatori sa fie scoase la iveala". (C.E.)
Aurelian Pavelescu (independent), membru in Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputatilor
"Aceste practici sunt generalizate"
"In cariera mea de avocat, m-am confruntat si eu cu asemenea abuzuri ale procurorilor PNA, dar si ale procurorilor care fac parte din parchetele comune. De exemplu, cazul procurorului Lele, cazul Banca Transilvania, in care presedintele Bancii, Iosif Pop, a fost arestat si apoi pus in libertate, dar si cazul Pavalache. Ca exemplu, in cazul Pavalache, SRI a emis o adresa oficiala catre instanta, in care il acuza pe procurorul Adrian Miclescu ca a ordonat distrugerea unor probe esentiale, realizate tot prin flagrant. In cazul lui Iosif Pop, acesta a fost arestat fara nici un fel de probe, iar in cazul Lele, trei ani procurorii au ascuns ordonanta de scoatere de sub urmarire penala. Astfel de actiuni ilegale pot indica, pe de o parte, lipsa de profesionalism a procurorilor, pe de alta, imixtiunile politice. Aceste practici sunt generalizate si nimeni nu ia nici o masura impotriva lor, fiind vorba de o adevarata conspiratie la nivel institutional. Atat in cazul Pop, Lele, Ciuca, cat si Pavalache, inculpatii au depus plangeri penale impotriva procurorilor acuzati de abuzuri grave, iar Ministerul Public a refuzat sa faca orice fel de cercetare de ani de zile, blocand procedurile prescrise de lege. Plangerile nici macar nu au fost inregistrate ca plangeri penale, fiind explicita intentia de a musamaliza respectivele abuzuri. Atata vreme cat procurorii sunt deasupra legii, nu putem sa vorbim despre justitie in Romania. Consider ca CSM, Ministerul Justitiei, Presedintia, Parchetul General trebuie sa clarifice aceste situatii si sa demareze procedurile prescrise de lege, indiferent despre cine ar fi vorba". (C.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.