Dupa ce judecatorii au decis amanarea, atmosfera din sala a fost mai degraba una de resemnare, nici unul dintre cei aflati in incapere neprotestand in vreun fel la aflarea acestei decizii, ca si cum toti s-ar fi asteptat deja la o noua amanare. Plictisit, Cozma a asteptat decizia si nu a lasat sa se intrevada pe fata sa nici macar o urma de regret, cu toate ca tinea privirea in pamant. "Conform atr 38 din CPP nu mi se pare normal ca o instanta sa decida intr-un fel, iar alta intr-alt fel", a protestat Cozma la auzul deciziei de amanare. Cu o privire la fel de plictisita ca si a asistentei, judecatorul si-a mutat privirea spre carismaticul puscarias, apostrofandu-l: "Domnule Cozma, in acest dosar dumneavostra nu sunteti avocat" . Dupa schimbul de replici, avocatul Dumitrescu s-a intors spre boxa ziaristilor si le-a spus ca doreste sa faca o declaratie oficiala. A iesit imediat din sala de judecata, urmat de ziaristi si l-a lasat pe Cozma in sala.
Minerii francezi il sustin pe Cozma
In afara salii de judecata avocatul Dumitrescu le-a declarat jurnalistilor ca, in cursul zilei de ieri, la Paris a fost organizat un miting de protest, cu sprijinul organizatiilor miniere din Franta, actiune despre care a fost informat de fratele lui Cozma si de Constantin Cretan. De asemenea, el a precizat ca si la Ambasada romana din Berlin a fost organizat un astfel de miting de protest, insa nu a dat mai multe detalii. Intrebat de ce minerii din Romania nu au luat atitudine in aceasta cauza, Dumitrescu a afirmat ca un astfel de gest ar fi putut fi interpretat intr-un mod eronat de catre autoritati si ca, in acest caz, politicul exercita presiune asupra opiniei publice. Referitor la conditiile de detentie ale clientului sau, Dumitrescu a avut o atitudine ezitanta, declarand ba ca stie cum era tratat Cozma in inchisoare, ba ca nu poate spune nimic despre telefonul celular si despre favorurile conducerii de care a beneficiat "Luceafarul huilei".
Rasu'-plansu' la dezbaterea ultimului decret dat de Iliescu
Aflat in fata instantei, alaturi de Miron Cozma, pentru solutionarea acceptarii recursului formulat cu privire la decretul prezidential dat de fostul presedinte, Ion Iliescu, prin care se dispunea reincarcerarea lui Cozma si a altor detinuti, Valentino Acatrinei, fost judecator condamnat pentru luare de mita, si-a pierdut firea. Acatrinei a izbucnit in plans atunci cand a fost lasat sa vorbeasca. Fostul magistrat a declarat ca in cei 31 de ani cat a fost judecator nu a mai intalnit astfel de cazuri, in care drepturile omului sa fie incalcate intr-un mod atat de grosolan, argumentandu-si pozitia printr-un citat publicat in ziarul ZIUA, sub semnatura lui Sorin Rosca Stanescu. El a spus ca reincarcerarea sa a fost ilegala si face parte dintr-o mascarada.
Interventia a fost sustinuta de avocatul sau, care a cerut cu un ton poruncitor instantei ori "admiteti recursul ori plecam la instantele superioare europene". Putin impresionat de atitudinea aparatorului lui Acatrinei, completul de judecatori a "aruncat pisica" in curtea procurorului de serviciu caruia i s-a solicitat sa-si spuna parerea cu privire la decretul lui Iliescu si la legalitatea acestuia. Timorat de agresivitatea avocatilor si de popularitatea celor aflati in boxa acuzatilor, procurorul, o femeie cu o mimica disperata si cu un breton ravasit, a rostit cu un ton pitigaiat: "Argumentele apararii sunt nereale si instantele de pana acum au decis in mod legal. Este un recurs nefondat". Inainte de a-si termina scurta pledoarie, intreaga asistenta, cu exceptia judecatorilor si a lui Cozma, a izbucnit in ras. Iritat de atitudinea celor prezenti, presedintele completului a declarat ca instanta ramane in pronuntare. Imediat, mascatii i-au incatusat pe Cozma si Acatrinei. Acesta din urma a izbucnit din nou in lacrimi inainte de a parasi sala.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro