"Cat timp voi fi premier, nu voi permite revenirea drogurilor", a spus Shinawatra celor 1000
"Cat timp voi fi premier, nu voi permite revenirea drogurilor", a spus Shinawatra celor 1000 de politisti specializati in prinderea traficantilor si voluntarilor la lansarea noii campanii de trei luni.
Primul razboi contra drogurilor, cel din 2003, soldat cu uciderea a 2500 de oameni, unii dintre ei fiind doar suspecti, i-a adus premierului o avalansa de critici, dar el a ramas neabatut in decizia sa de a eradica fenomenul narcoticelor. De altfel, prima campanie a fost considerata cea mai importanta realizare a primului sau mandat, ceea ce i-a permis sa-l castige pe al doilea. Al doilea "razboi" a fost lansat in octombrie anul trecut si a avut drept obiective arestarea capilor retelelor de traficanti si masuri de prevenire ca tinerii sa nu cada in plasa retelelor de distributie a drogurilor, dar Guvernul nu a publicat vreo statistica legata de acesta.
Campania actuala se va axa pe destramarea retelelor de productie din regiunea de granita cu Cambodgia si Laos, unde s-au refugiat traficantii aflati la granita cu Myanmar, si cu lichidarea micului comert cu narcotice din baruri si cluburi de noapte.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro