"Politicienii arata putina pretuire scriitorilor si culturii in general"

Pe Ion Pop, unul dintre cei mai importanti critici ai ultimelor decenii, l-am intalnit la Cluj, "printre picaturi" si marturisesc ca aceeasi caldura colocviala pe care i-o stiam am simtit-o in timpul dialogului.
Ion Pop, doream foarte mult acest dialog, dar iata, ca el se intampla tocmai acum, cand Clujul este in doliu dupa un mare carturar: Adrian Marino. Ce pierde, prin disparitia sa, literatura romana?
Pierderea e chiar cea pe care ati numit-o: a unui mare carturar. Adica a unei personalitati culturale de format inalt, exceptie in felul ei, in peisajul nostru literar si in timpul nostru... A fost, de fapt - cu exceptia debutului "macedonskian" -, mai ales un teoretician al literaturii, un poetician, interesat mai degraba de spiritul creator decat de incarnarea lui in opere particulare. A facut, cum se stie, o critica a ideilor literare, urmarind, - o spune singur - fondul conceptual, reflexiv si autoreflexiv ce insoteste miscarea istorica a scrisului frumos, cu toate stratificarile, raportarile contextuale cerute de o hermeneutica complexa.
Independenta lui spirituala a incomodat adesea.
Personalitate accentuata, in multe privinte "incomoda", a manifestat o subliniata independenta de spirit, riscand chiar un fel de marginalizare. A compensat-o, in mare masura, prin iesirea in arena dezbaterilor politice si civice, dupa decembrie 1989.
Dupa aceasta fireasca evocare, as vrea sa spuneti de ce traim un moment al indepartarii criticii, de scriitori.
Ca si scriitorii, a caror "umbra" este, critica si-a pierdut, dupa caderea regimului comunist, din ratiunile cunoscute, locul relativ central pe care-l ocupa. Atunci, mediul scriitoricesc era una dintre putinele "oaze" in care o anumita libertate de gandire mai functiona, iar criticii erau principalii sustinatori ai acestei libertati supravegheate. In ultimii cincisprezece ani, cateva dintre numele "consacrate" ale criticii au disparut ori s-au retras de la oficiul intampinarii cartilor, deschizandu-se si altor angajamente. N-as spune, insa, ca are loc o adevarata indepartare a criticii de scriitori. Se scrie inca mult despre carti, in revistele inca numeroase, sub incidenta, desigur, unor schimbari de mentalitate, de stil, de criterii ale receptarii.
Poet, critic literar de prestigiu, eseist, universitar, simtiti, bineinteles, febra unor mutatii literare, de dupa 1989, in literatura. Unde va situati? In zona refuzului, a entuziasmului?
Mutatiile din campul politic, radicale, nu aveau cum sa nu se rasfranga si in cel literar, iar aceste urme nu pot fi "refuzate" daca nu stam cu ochii inchisi. Nelimitata de vreo cenzura, libertatea de expresie a generat, desigur, si bune si rele. Interesul pentru trecutul recent, grav ingradit de restrictiile cunoscute, a reinviat - a se vedea foarte bogata literatura diaristica si de memorii, care a concurat masiv fictiunea imediat dupa '89 - , intoarcerea literaturii exilului si, paralel, atractia pentru "viata imediata", deloc scutita de tensiuni si framantari ale ambiguei noastre "tranzitii", au modificat substantial peisajul literar autohton. De un eventual "refuz" ar putea fi vorba in zona unde functioneaza asa-zisa "batalie canonica". Aici, intr-adevar, s-a oscilat intre un anume conservatorism, de inteles pana la un punct, si o negatie radicala, de tip neoavangardist, in mediile generatiilor mai tinere. In ce ma priveste, am incercat si incerc sa identific si sa inteleg cat mai bine aceste mutatii, (auto)educandu-ma in sesul unei receptivitati cat mai mult improspatate. Nu ascund ca am si eu deceptiile mele, dar nu sunt tentat sa refuz in bloc schimbarile in curs, de fapt aproape inevitabile. Fireasca nevoie de autenticitate, defularile de tot soiul capata, inevitabil, expresii discutabile.
Criticul, prin vocea lui autorizata, impune valori, valideaza destine sau oculteaza si neaga cu constiinta impacata. Uneori se inseala. V-ati inselat in ultimii ani?
Din fericire sau din pacate, eu n-am fost si nu sunt un cronicar literar foarte consevent in umarirea fenomenului la zi, desi am facut destula critica de intampinare. Am scris insa aproape exclusiv despre cartile pe care le credeam demne de o anumita atentie, considerand ca timpul e prea pretios pentru a fi pierdut cu nimicuri. Drept care, fara a-mi face un merit din asta, cred ca nici nu am avut cum sa ma insel grav in judecatile de valoare.
Sunteti cunoscut si ca un important poet, un caz mai putin obisnuit, fiindca, de obicei, criticii literari, chiar daca scriu poezie, rar cedeaza slabiciunii de a o publica (ex. Dan Cristea, Laurentiu Ulici)...
In cazul meu, istoria a inceput altfel.
Ati debutat cu o carte de versuri.
Da.. Am debutat cu o carte de versuri, in 1966, iar criticul a venit cumva din urma, sa-l concureze pe poet. Dupa trei ani de la debut, a doua carte de poezie, "Biata mea cumintenie", a iesit aproape simultan cu eseurile din "Avangardismul poetic romanesc", iar apoi, profesiunea de dascal universitar a sporit ritmul aparitiilor de texte-comentarii la scrisul altora, in defavoarea scrisului propriu, cel poetic. Paralelism, evident, riscant in lumea noastra literara, de unde n-a disparut inca ideea falsa a incompatibilitatii dintre poezie si critica.
Practicati o critica participativa, care exclude ariditatea si pretiozitatea..
Am practicat si continui sa fac o critica simpatetica, participativa, apropiata de texte si de universul lor imaginar specific, de tehnicile ce le partticularizeaza, fara sa ma atraga prea mult, ce-i drept, limbajul sofisticat-neologistic si tehnicist, arid si cu pretentii, prea subordonat lingvisticii structurale. Sunt constient si eu de necesitatea urgenta a atator lucrari de larga cuprindere istorico-literara, ce lipsesc inca in cultura noastra.
Cateva nume de tineri critici in care credeti?
In critica foiletonistica au avut loc dupa 1989 cateva "retrageri" de comentatori ce devenisera adevarate institutii. Acest spatiu ramane, totusi, cel mai viu, mai ales datorita unor critici din "generatia '80", ajunsi acum la maturitate, si catorva tineri, care au debutat dupa 1989 si care arata ca au depasit faza "bataliei generationiste" si sunt in stare sa intampine echilibrat, exigent si in profunzime fenomenul literar in curs de desfasurare. Cateva nume dintre ei? Daniel Cristea Enache, Marius Chivu, Tudorel Urian, Paul Cernat, Mihai Iovanel... Nu sunt singurii, desigur.
Observ, in acest scurt popas, ca librariile clujene au, fata de Bucuresti, mult mai multi cumparatori. Se citeste mai mult aici?
Ma tem ca va inselati. Singura librarie mai mare care functioneaza la Cluj e Libraria Universitatii, injumatatita in ultimii ani, in concurenta cu papetaria... Fosta librarie Cosbuc e de mult banca... S-au deschis, e drept, multe librarii mai mici, bine gestionate, dar cititorii nu dau, totusi, navala in ele. Preturile, desigur, si scaderea evidenta si intristatoare a interesului pentru carte, concurata strivitor de televiziune etc. Asadar, mi-e teama ca densitatea populatiei cititoare de literatura pe metru patrat de Cluj nu e, in realitate, mai mare, decat la Bucuresti.
Care este, dupa opinia criticului Ion Pop, cartea cea mai buna a ultimilor cincisprezece ani?
Ma puneti intr-o mare dificultate, caci nu ma pot limita, fara injustitii grave, la un singur titlu. Daca ramanem in strictul spatiu literar, cateva carti cred ca merita retinute neaparat. Printre ele, prozele lui Cartarescu, teatrul lui Matei Visniec, versurile lui Ioan Es. Pop, " Poemul care nu poate fi inteles", de Ion Muresan, romanul "Pupa russa" al lui Gheorghe Craciun si "Aisbergul poeziei moderne" de acelasi, "Exuvii" ale Simonei Popescu...
De care cultura va simtiti cel mai atasat?
Dupa cultura romana, vine imediat cea franceza, cu care sunt si cel mai familiarizat prin adeziune sentimentala ...
Si prin profesia de dascal ce preda cu precadere literatura romana interbelica, deci foarte legata de catalizatorii culturali de sorginte pariziana. ...
De ce (re)numele literaturii romane nu exista in afara tarii, decat pentru o mana de intelectuali curiosi, dar fara puterea de-a o impune?
Vesnica intrebare fara, inca, raspunsuri foarte incurajatoare... Sunt multe de facut aici. Recunoasterea din afara nu vine chiar de la sine. Reusesc, desigur, si unele initiative personale al autorilor, dar marea problema tine de o politica de finantare a traducerilor unor opere exigent selectate acasa, propuse insistent si sitematic unor case de editura de prestigiu, cu asigurarea unor traduceri de calitate, pregatite in timp si din timp. Stagii pentru traducatori, premii, participari la finantarea tiparirii cartii. Plus o atentie marita fata de contextul cultural, de interesul momentan al editurilor din tarile-tinta pentru un anume gen de literatura. S-ar cuveni exploatat, la modul ideal, orice moment de interes pentru Romania, fie si cele... negative. Participarea la diversele targuri internationale, e in continuare jenant de anemica si de putin inventiva pentru a atrage publicul si editorii straini.
Sunteti singur (nu pe o insula, ca s-a mai spus de mii de ori), intr-un tinut pustiu si (ce dureros!) fara nici o carte. Ce autor v-ar veni primul in minte?
Cred ca mi-ar veni mai multi. Neaparat Rilke si Thomas Mann, Dostoievski, Cehov si Bulgakov, Supervielle si Apollinaire, Robert Frost si Faulkner, Blaga, Bacovia, Arghezi, Sadoveanu, Shakespeare, Virginia Woolf si Silvia Plath, Garcia Marquez si Cesar Vallejo, Montale, Saba, Vladimir Holan si Kundera, Borges si Kafka...
Ca important lider politic, cum i-ati rasplati pe scriitori, care traiesc intr-o endemica nesiguranta a zilei de maine?
Liderul singur nu poate face mare lucru. As incerca, totusi, o schimbare de politica culturala, in sensul promovarii cartii prin toate mijloacele. si a unor onorarii confortabile pentru autori. As relansa reteaua caselor de creatie pentru scriitorii cu proiecte convingatoare; as modifica legea sponsorizarilor, incat mecenatul cultural sa devina profitabil si pentru scriitori. Numai ca marea problema e putina pretuire pe care majoritatea pliticienilor o arata scriitorului si creatiei sale, culturii in general. Proba e bugetul rusinos acordat culturii. Pana una-alta, scriitorul lucreaza aproape gratuit. Inspiratia ii vine de undeva din nori, fara nici o truda, iar mitul romantic cere ca el sa traiasca intr-o mai mult sau mai putin pitoreasca mizerie, cu ochii la steaua singuratatii. Asadar nu mai trebuie si remunerat pentru o munca precisa. Scrie.
Incheiem dialogul, cum nu as fi dorit: cu un pesimism asumat, dar n-am rezistat sa nu-i adaug acest poem tulburator, semnat Ion Pop.
LASATI
Lasati mortii sa isi ingoape mortii/ i-am auzit soptind, nu prea departe de mine,/ pe cand incepusem sa uit./ Si era ca si cum,/ in loc de bulgari negri de pamant,/ as fi aruncat peste nu stiu ce scanduri/ litere, numai litere./ Visam, desigur, ori vorbeam prin somn.

---

Despre autor: