Ultimele zvonuri privind eliberarea celor trei ziaristi romani rapiti in Irak au fost considerate de foarte multa lume un aspect negativ care ar putea sa duca la scaderea sanselor de supravietuire ale acestora. In acest sens, exista ipoteza conform c
Ultimele zvonuri privind eliberarea celor trei ziaristi romani rapiti in Irak au fost considerate de foarte multa lume un aspect negativ care ar putea sa duca la scaderea sanselor de supravietuire ale acestora. In acest sens, exista ipoteza conform careia, cat de curand rapitorii vor da un drept la replica, acesta putand fi chiar si unul tragic. Reporterii ZIUA au stat de vorba cu consultantul in negocieri Radu Ionescu, tocmai pentru a vedea daca aceste informatii fara acoperire reprezinta sau nu un pericol pentru viata celor trei jurnalisti romani - Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian -, mai ales ca exista o posibilitate extrem de mare ca rapitorii sa monitorizeze tot ceea ce scrie si prezinta presa din Romania. Astfel, Radu Ionescu a precizat ca nu crede ca va avea loc o reactie a rapitorilor in fata informatiilor false aparute in ultima perioada, intrucat acestea nu au nici o legatura cu rezolvarea cazului. "Zvonurile nu au nici o legatura cu rezolvarea cazului. La un zvon de acest gen nu cred ca vor raspunde ci doar probabil vor rade. Este greu ca cineva sa reactioneze la asa ceva. Practic pentru nici una dintre tabere aceste zvonuri nu exista. Cazul se incheie abia cand cei trei ziaristi romani si cetateanul arab se intorc in tara", ne-a declarat Radu Ionescu. Consultantul in negocieri a adaugat ca nu se poate sti in acest moment care va fi urmatorul pas al rapitorilor si nici daca a fost facuta sau nu vreo revendicare. "Nu se poate sti care va fi urmatorul pas al rapitorilor. Poate exista vreo revendicare si poate ca aceasta nu a fost facuta publica. De aceea noi nu putem sa spunem ce vor face rapitorii. Oricum modul de actiune al acestor grupari este diferit de la caz la caz si mai ales este imprevizibil", ne-a mai spus Radu Ionescu.
Speculatiile ar trebui sa inceteze
De asemenea, consultantul in negocieri a apreciat ca informatiile neoficiale care au aparut pana in acest moment nu sunt decat simple speculatii care uneori pot sa dauneze: "Tot ceea ce se intampla in acest moment nu sunt decat simple speculatii. Acestea pot sa dauneze actiunii de rezolvare a cazului. Nu putem sa ne pronuntam totusi. Despre ceea ce se intampla in acest moment nu se stie nimic si cred ca asa si este normal. Repet, tot ceea ce se intampla nu sunt decat speculatii, iar cazul se va rezolva doar in momentul in care cei rapiti se vor intoarce acasa". In final insa, Radu Ionescu a tinut sa precizeze ca asemenea informatii false nu ar mai trebui sa fie lansate: "Nu trebuie sa mai speculam, iar in acest sens declaratia domnului ministru de Externe Razvan Mihai Ungureanu este cea care ar trebui urmata".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.