Iranul ar putea fi atacat in iunie

Ca Administratia Bush doreste o "schimbare de regim" la Teheran nu mai este un secret pentru nimeni. Autoritatile de la Washington nu s-au ferit niciodata sa o recunoasca deschis. Ceea ce nu au declarat oficial, insa, este faptul ca pregatesc o operatiune militara impotriva Iranului. Si nu este vorba despre un "exercitiu teoretic", ci despre un plan de lupta cat se poate de concret si extrem de actual. Voci din zone extrem de diverse (atat geografic, cat si din punct de vedere al profesiei) vorbesc despre iminenta unui atac militar impotriva Iranului, in luna iunie a acestui an. Operatiunile preliminare sunt deja in plina desfasurare. S-a stabilit, se pare, si "scenariul" declansarii ostilitatilor. Dupa toate probabilitatile, "gheata va fi sparta" de Israel, cu o "lovitura preventiva". Ipoteza avansata chiar de vicepresedintele Dick Cheney, considerat de multi drept "eminenta cenusie" de la Casa Alba. Cheney a explicat, la 20 ianuarie 2005, intr-un interviu acordat canalului TV MSNBC: "Dat fiind faptul ca, pentru Iran, distrugerea Israelului este politica de stat, israelienii s-ar putea decide sa faca ei primul pas, adica sa atace primii, lasand restul lumii sa caute apoi motive diplomatice". Vicepresedintele Statelor Unite a declarat ca autoritatile de la Ierusalim ar putea hotari sa atace unilateral, pentru a impiedica Teheranul sa obtina arma nucleara.
Celebrul analist Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate nationala al presedintelui Carter, s-a aratat ingrijorat de declaratiile lui Cheney. El a explicat, pentru PBS: "Vicepresedintele a lasat sa se inteleaga ca ar dori ca Israelul sa atace unilateral Iranul - drept justificare a interventiei noastre - si i-a incurajat in mod explicit pe israelieni sa o faca".
"Noi credem ca Iranul are un nou program nuclear robust", a declarat Cheney in interviul de la MSNBC. Vicepresedintele a ocolit, cu abilitate, sintagma "arme nucleare". Cheney a mai denumit Iranul "sponsor notoriu al terorismului", pentru sustinerea siitilor din Hezbollah, si a mai spus ca aceasta combinatie intre terorism si programul nuclear iranian "preocupa intens" Administratia Bush. El a avertizat: "Daca Teheranul nu inceteaza programul sau nulcear, urmatorul pas vor fi discutiile in Consiliul de Securitate si instituirea de sanctiuni economice impotriva Iranului."
Europa se opune insa acestui demers, care nu ar duce decat la retragerea Iranului din Tratatul de Neproliferare Nucleara, asa cum s-a intamplat cu Coreea de Nord cu doi ani in urma. Moderatorul emisiunii de la MSNBC, Don Imus - care in timpul campaniei electorale nu a facut nici un secret din faptul ca nu era deloc partizanul ideilor lui Bush si Cheney -, l-a intrebat pe vicepresedinte: "Atunci de ce nu indemnam explicit Israelul sa-si faca treaba?" Aluzie la optiunea militara, foarte discutata in cercurile conducatoare de la Washington, dar rareori prezentata in public: Statele Unite sa determine Israelul sa atace Iranul primul, iar abia apoi sa intervina militar si americanii.
"Ei bine, una din preocuparile opiniei publice este ca Israelul va ataca unilateral", a raspuns sibilinic Cheney. "Daca, in fapt, israelienii ajung la convingerea ca iranienii au o capacitate nucleara semnificativa, dat fiind faptul ca politica de stat a Iranului este distrugerea Israelului, atunci ar avea dreptul sa atace primii", a explicat zambind Cheney. "Nu vrem un razboi in Orientul Mijlociu, daca putem sa-l evitam. In criza iraniana cred ca oricine ar sustine, mai intai, un curs diplomatic al situatiei".
Reamintim ca, in Iran, agentii acoperiti ai CIA si Pentagon actioneaza de peste un an, pentru a identifica facilitatile nucleare iraniene, a transmite date pentru aviatia americana si a-i identifica pe oficialii iranieni "nemultumiti" - mai ales cei din serviciul secret - in scop de racolare, conform tacticii "deep penetration enemy" ("penetrarea in adancime a inamicului"), si pe care sa se bazeze apoi in momentele-cheie. Don Imus nu a rezistat tentatiei de a-l "tachina" pe Cheney, considerat adevaratul creier in luarea deciziilor la Casa Alba: "Doriti sa deveniti presedinte?", a intrebat Imus. Dupa o indelungata ezitare si priviri surprinse, Cheney a raspuns: "Nu!" Imus a insistat: "De ce sunteti presedinte acum?" Revenindu-si din surpriza, Cheney a zambit: "Nu! Dar este o minunata tentativa".
"Arab Monitor" din 6 februarie 2005 a dezvaluit ca, in cursul recentei vizite a secretarului de stat Condoleezza Rice la Ierusalim, expertii israelieni i-au prezentat acesteia planurile pentru bombardarea facilitatilor nucleare iraniene. Informatia a fost confirmata de expertii europeni la Bruxelles, care sustin ca activitatile "acoperite" din Iran ale agentilor americani sunt intens sprijinite de Mossad.
Noile dezvaluiri ale lui Scott Ritter
Bomba de presa a cazut pe 19 februarie 2005: presedintele Bush ar fi semnat inca din decembrie 2004 o Ordonanta prezidentiala care autorizeaza atacul asupra Iranului, in iunie 2005. Autorul acestei incendiare dezvaluiri este americanul Scott Ritter, fost ofiter de puscasi marini care, in anii '90, a facut parte din echipele de inspectori ONU trimise in Irak (UNSCOM) pentru a monitoriza dezarmarea regimului lui Saddam Hussein. Ritter a devenit celebru pe plan international in 2002, cand a contrazis public afirmatiile Administratiei Bush cu privire la arsenalul neconventional al Bagdadului. Mai exact, fostul inspector ONU a sustinut cu vehementa ca Irakul nu mai poseda, la acea ora, arme de distrugere in masa. Fapt confirmat ulterior, dupa ocupatia americana.
Scott Ritter a iesit din nou la rampa, in februarie 2005, insotit de data aceasta de Dahr Jamail, un jurnalist american de origine araba care, de mai bine de un an, relateaza din Irak despre ororile ocupatiei si despre cosmarul de zi cu zi al populatiei civile. Intr-o conferinta de presa organizata la "Olympia's Capitol Theatre" (Washington State), Ritter si Jamail au dezvaluit ca alegerile desfasurate in Irak, la 30 ianuare 2005, au fost manipulate de Statele Unite, pentru a reduce voturile in favoarea "Aliantei Irakului Unit", de la 56% la doar 48%. Dahr Jamail a prezentat, apoi, asistentei o suta de fotografii elocvente asupra genocidului american de la Fallujah.
Marea bomba a venit, insa, din partea lui Scott Ritter, care anuntat ca George W. Bush a semnat Ordonanta prezidentiala care da unda verde razboiului contra Iranului. Ostilitatile vor incepe in luna iunie 2005, a precizat Ritter. El a explicat ca razboiul cu Iranul va incepe prin bombardamente intense asupra facilitatilor nucleare ale Teheranului. Scopul acestor bombardamente, extrem de periculoase - a afirmat Ritter -, este declansarea unui "lant de evenimente" care sa conduca la o "schimbare de regim" la Teheran. Scott Ritter si-a exprimat insa scepticismul ca, in prima faza, lucrurile vor decurge in Iran asa cum se asteapta strategii americani, care incearca sa cucereasca o tara extrem de bogata in petrol, dar care are 70 de milioane de locuitori, fanatici siiti, precum si un regim national-religios omogen.
"Daca miscarea pentru prevenirea razboiului din Irak a esuat, exista inca sansa ca expansiunea catre Iran si Siria sa poata fi oprita", a implorat Scott Ritter. El si-a exprimat speranta ca omenirea nu va ajunge sa considere intr-o zi drept "minor" actualul conflict din Irak, prin comparatie cu razboaiele pe care le pregatesc acum neoconservatorii din "Project for a New American Century" (PNAC).
Penetrarea Iranului a inceput de anul trecut
"Urmatoarea tinta strategica este Iranul", dezvaluia in cotidianul "The New Yorker", la 17 ianuarie 2005, celebrul ziarist de investigatii Seymour M. Hersh, laureat la Premiului Pulitzer. Intr-un articol intitulat "The Coming Wars" ("Razboaiele care vin"), Hersh scrie: "Administratia (Bush) a desfasurat, in cel mai mare secret, misiuni de recunoastere in Iran inca din vara trecuta". Conform lui Hersh, "Civilii (neoconservatori) din Pentagon, sub conducerea lui Douglas Feith, au lucrat impreuna cu strategi militari israelieni pentru a cunoaste in amanunt potentialul nuclear, armele chimice si bazele de rachete din Iran. Strategilor americani de la "US Central Command" din Tampa, Florida, li s-a cerut sa revizuiasca permanent planul de razboi cu Iranul, pentru a-l face cat mai eficace, atat la sol, cat si in aer. "Vulturii" neoconservatori ai Administratiei cred ca, foarte curand, negocierile europenilor (cu Teheranul - n.n.) vor esua, si ca acela va fi exact momentul cand Administratia Bush trebuie sa loveasca militar Iranul."
La o concluzie asemanatoare a ajuns si analistul american Richard Bennet pentru AFI Databases on Intelligence. Intr-un material intitulat "Next target: Iran" (Tinta urmatoare: Iranul), publicat la 18 ianuarie 2005, Bennett confirma faptul ca pregatirile de razboi au intrat practic in linie dreapta. El sustine ca agentii acoperiti ai CIA si ai DIA (serviciul de informatii al Pentagonului) actioneaza in Iran, in cadrul misiunilor de tip "deep enemy penetration" (penetrarea in adancime a inamicului), inca din vara lui 2004. Acesti agenti cauta si transmit datele de pozitionare ale facilitatilor nucleare iraniene, necesare aviatiei de bombardament americane, depisteaza si racoleaza elementele nemultumite (sau izolate) din aparatul guvernamental iranian (mai ales sefi ai Armatei, ai Garzii Republicane si ai serviciilor secrete) pentru a-i utiliza la momentul potrivit, identifica si stabilesc programul sefilor Armatei iraniene.
Totodata - dezvaluie Richard Bennett - si elementele iraniene din exil pregatesc "revolte" populare in Iran contra regimului religios al ayatollahilor, pentru faza a doua a razboiului.
Si Iranul se pregateste de razboi
Liderii de la Teheran au toate motivele sa se simta amenintati. Nu numai de declaratiile violent ostile ale Washingtonului. Nu doar de prezenta militara americana in Irak, in vecinatatea imediata a Iranului. Toate evolutiile recente din Orientul Mijlociu reprezinta un serios motiv de ingrijorare pentru Teheran: de la moartea (in circumstante inca neelucidate pe deplin) a lui Yasser Arafat si la ascensiunea lui Mahmoud Abbas in fruntea Autoritatii Palestiniene, pana la asasinarea lui Rafiq Hariri si la retragerea trupelor siriene din Liban. In toate aceste "evolutii", autoritatile de la Teheran vad bratul lung al Ierusalimului. Ei se tem ca Premierul Ariel Sharon incearca acum sa impuna la Beirut un guvern pro-israelian, care sa lichideze miscarea siita Hezbollah, sustinuta de Iran. Or, in cazul unui conflict militar, Hezbollahul ar avea misiune sa atace Israelul, venind din Liban. Cu alte cuvinte, liderii iranieni sunt convinsi ca asista in aceste momente la ultimele pregatiri ale "teatrului de razboi". Si nu stau nici ei cu mainile in san.
"Boston Globe" scria recent: "In timp ce tensiunile dintre Teheran si Washington sporesc, datorita continuarii cercetarilor nucleare, Iranul a anuntat ca se pregateste intens pentru a se apara impotriva unui eventual atac al Statelor Unite, anuntand mobilizarea generala a recrutilor pentru militiile siite si planuri pentru un razboi asimetric, de tipul celui dus de trupele americane in Irakul vecin".
"Globe" adauga: "Un specialist occidental aflat la Teheran a afirmat, sub protectia anonimatului, ca in cursul anului trecut Iranul si-a testat capacitatea pentru un razboi de gherila indelungat. Cei mai multi analisti cred ca marele atu al Teheranului se afla in Irakul vecin, unde irakienii siiti s-au intors, dupa anii de exil petrecuti in Iran".
Desi nu exista statistici oficiale, se estimeaza ca, in timpul regimului lui Saddam Hussein, peste un milion de siiti irakieni au ales calea exilului, refugiindu-se in Iranul vecin. Desi multi dintre ei s-au intors azi pe meleagurile natale, loialitatea fata de Teheran persista. In cazul in care Iranul ar fi atacat de Israel si de Statele Unite, siitii din sudul Irakului s-ar putea mobiliza intr-un sangeros razboi de gherila, dezlantuind un adevarat infern pentru trupele americane.
Contra-masurile Pentagonului: unitatile secrete "Grey Fox"
Richard Bennett scria, la 18 ianuarie 2005, pentru "AFI Databases on Intelligence" ca, daca Iranul mizeaza pe un devastator razboi de gherila, pe actiunile a circa un milion de fanatici coreligionari siiti aflati in Irak si pe actiunile anti-israliene ale Hezbollahului pe teritoriul statului evreu, pornind din sudul Libanului, si strategii americani pregatesc cateva "surprize".
In 2003, trupele coalitiei americano-britanice au avansat surprinzator de rapid pe teritoriul irakian, intampinand o rezistenta mult sub asteptarile initiale. Nesperat de "simpla" a fost si caderea Bagdadului. Faptul s-a datorat multor comandanti irakieni "cumparati" de agentii americani cu milioane de dolari si pasapoarte pentru SUA. Ceea ce constituie un serios semnal de alarma pentru Teheran, care stie ca aceste "tradari" au fost aranjate in cadrul misiunilor "deep penetration enemy" desfasurate, anterior invaziei, de catre CIA si Pentagon. Scenariul s-ar putea repeta, deci, si in Iran. Ingroziti de acest precedent, liderii de la Teheran au integrat in Armata luptatori fanatici din "Garzile Republicane"("Pasdaran"). Acestia vor forma nucleul dur al rezistentei iraniene si vor veghea la eliminarea "elementelor tradatoare". In acelasi timp, Teheranul a "strecurat" mii de ofiteri in randul rezistentei siite din sudul Irakului, cu scopul de a transforma regiunea "intr-un infern pentru americani", in cazul unui atac al Statelor Unite contra Iranului.
Strategii de la Washington au stabilit deja "contramasurile" menite sa dejoace planurile Teheranului, sustine Richard Bennett. Potrivit acestuia, dupa incheierea primei faze a interventiei (bombardarea facilitatilor nucleare), operatiunile americane vor viza anihilara Garzii Republicane iraniene, cheia succesului in faza a doua a razboiului.
Unul dintre punctele secrete foarte importante ale planului american - precizeaza Richard Bennett in articolul "Next target: Iran", din 18 ianuarie 2005 - il reprezinta "lichidarea comandantilor iranieni", prin operatii de contragherila.
Desi, subliniaza Bennett, la Washington se neaga oficial aceste misiuni, fortele paramilitare "Delta Force" si SEAL se pregatesc exact pentru aceste tipuri de misiuni in Iran. Mai mult. Statele Unite au alcatuit, in mare secret, o noua structura de unitati paramilitare. Denumite "Gray Fox" ("Vulpea cenusie") sau ISA, aceste unitati americane ultrasecrete sunt "echipe de asasini", alcatuite dupa o selectie severa facuta in cadrul celorlalte forte paramilitare.
"Gush Shalom": planul de extindere a "imperiului american"
Dupa precedentul irakian, Washingtonul ezita, insa, sa oripileze comunitatea internationala declansand inca un "razboi preventiv". De aceea ar prefera, se pare, sa lase aceasta sarcina in seama Israelului, dupa cum sugereaza declaratiile vicepresedintelui Dick Cheney. La aceasta concluzie a ajuns si cunoscutul analist israelian Uri Avnery, care comenta pentru publicatia "Gush Shalom": "Daca Iranul nu se supune cerintelor Washingtonului (si chiar daca se va supune), Israelul va ataca cu ajutorul Statelor Unite, intr-o maniera mult mai extinsa decat a facut-o cu 24 de ani in urma, cand a bombardat reactorul nuclear al Irakului". Articolul, intitulat "The U.S. wants to set Israel loose to attack Iran" ("SUA atata Israelul sa atace Iranul"), afirma ca inlocuirea lui Moshe Yalon cu generalul de aviatie Dan Halutz, efectuata de premierul Ariel Sharon la conducerea Statului Major israelian, indica limpede ca Israelul se pregateste pentru atacul din iunie 2005. Uri Avnery scrie ca este pentru prima data cand un expert din aviatia israeliana comanda Statul Major al Armatei. Fapt care pare, la prima vedere, cel putin ciudat, sustine Avnery. Pana acum cea mai importanta sarcina a Armatei israeliene parea sa fie evacuarea asezarilor din Fasia Gaza. Iata insa ca, brusc, la conducerea Statului Major israelian premierul (si generalul) Ariel Sharon aduce un expert al aviatiei militare! Uri Avnery sustine ca Dan Halutz a avut o importanta contributie la bombardarea reactorului nuclear irakian din 1981. "Nimeni nu va varsa, desigur, nici o lacrima pentru schimbarea lui Yalon. Ca sef al Statului Major, el se face responsabil pentru toate lucrurile teribile care s-au petrecut in armata israeliana in ultimii trei ani", mai scrie Uri Avnery.
"Daca lui Yalon ii succede Halutz, atunci se va confirma probabil vechea zicala evreiasca ca unui om rau ii poate succede oricand unul si mai rau". Avnery reaminteste ca Halutz ("pionier", in ebraica) a aruncat o bomba de o tona peste casa unui lider Hamas, ucigandu-l impreuna cu alti 15 civili, inclusiv noua copii. Intrebat ce a simtit cand a facut acest gest, Halutz a raspuns ca "o usoara zguduitura", dupa care a "dormit bustean" acasa.
Uri Avnery relateaza despre existenta unui plan in trei puncte pentru extinderea "Imperiului American". Acest plan i-ar fi fost prezentat lui George W. Bush de catre neoconservatorii de la Washington inca din primavara lui 2001. Cele trei puncte erau: 1) cucerirea Irakului cu imensele sale rezerve de petrol si instalarea unei garnizoane americane intre resursele din Marea Caspica si cele din Arabia Saudita; 2) o "schimbare de regim" la Teheran, si revenirea Iranului in tabara americana, asa cum fusese pe vremea Sahului Reza Pahlavi; 3) instalarea unor regimuri pro-americane in Siria si Liban.
Uri Avnery scrie "Baronii petrolului, care sunt patronii clanului Bush, pot fi satisfacuti. Doar europenii si Rusia s-au opus acestui curs extrem de periculos al evenimentelor." Desi regimul de la Teheran este cu siguranta detestabil, precizeaza Avnery, un atac din exterior impotriva Iranului - mai ales unul venind din partea "Cruciatilor si Sionistilor" - va determina populatia sa stranga imediat randurile in jurul conducatorilor sai, oricat ar fi acestia de controversati. "Un popor mandru, cu o istorie glorioasa precum cea a iranienilor, nu va usura deloc lucrurile", scrie el.
Siria, "adversarul apropiat" al Israelului
In schimb, Siria este un adversar diferit pentru Statele Unite si Israel, considera Uri Avnery. Spre deosebire de Iran, Siria nu poseda resurse petroliere. Dar, fara o "schimbare de regim" la Damasc, "Imperiul American" nu ar mai fi continuu; in plus, Siria este "adversarul apropiat" al Israelului.
In 1967 Israelul a cucerit Inaltimile Golan, implantand acolo colonii evreiesti. Siria, sustine Avnery in comentariul sau, nu s-a impacat niciodata cu aceste pierderi teritoriale. Prima data a incercat sa le recucereasca pe cale militara, in razboiul din 1973. Dar - in ciuda victoriei initiale remarcabile - a trebuit sa-si recunoasca infrangerea in fata unui Israel ajutat, ce-i drept pe ultima suta de metri, de Statele Unite cu noile radare americane TOW (4000 de bucati livrate Israelului).
Ulterior, Siria a sprijinit organizatia Hezbollah si gruparile palestiniene radicale, ai caror lideri isi gasisera refugiu la Damasc. In 1976 armata siriana a intrat in Liban in momentele decisive ale razboiului civil: musulmanii, sustinuti de druzi, erau pe punctul de a cuceri zonele locuite de crestini. Avnery reaminteste ca, de fapt, crestinii au fost cei care chemasera in ajutor Siria. De atunci si pana la asasinarea lui Hariri, Siria si-a mentinut in Liban circa 15.000 de militari. Retragerea acestora a inceput in urma cu cateva saptamani.
Istoric, Libanul este parte a Siriei. Tot asa cum Kuweitul este o parte a Irakului. Cand britanicii au desprins Kuweitul de Irak, pentru a-i exploata mai bine resursele de petrol, francezii au desprins Libanul de Siria. In 1982, fortele israeliene au intrat in Liban (ministru israelian al Apararii fiind actualul premier Ariel Sharon) si a incercat sa-i indeparteze pe sirieni si pe palestinienii radicali. Actiunea a esuat, dar s-a soldat cu controversatele masacre de la Sabra si Shatila.
Acum, dupa asasinarea lui Rafiq Hariri - afirma Uri Avnery -, propaganda americana (care include, dupa Avnery, si mass-media israeliana) intinde degetul aratator in directia Siriei, fortand Damascul sa-si retraga trupele stationate in Liban. Este momentul inceperii unei campanii anti-siriene de proportii, desfasurate sub lozinca "Stop ocupatiei siriene". Siria apare astazi planificatorilor americani si israelieni drept un stat "slab si izolat", usor de cucerit.
Uri Avnery scrie, nu fara ironie, ca cei care cer astazi sa se puna capat "ocupatiei" siriene a Libanului sunt Statele Unite si Israelul. Exact cele care au ocupat Afganistanul si Irakul, respectiv teritoriile palestiniene.

---

Despre autor: