Constantin Bacalbasa se opreste, in Bucurestii de altadata, la doua dintre politicile atotputernicului sef al liberalilor. Prima: neincetata preocupare de a atrage in partid si la guvernare tot ce avea excelent Romania
Constantin Bacalbasa se opreste, in Bucurestii de altadata, la doua dintre politicile atotputernicului sef al liberalilor. Prima: neincetata preocupare de a atrage in partid si la guvernare tot ce avea excelent Romania momentului ca profesionalism. Astfel, zice Bacalbasa, Ion C. Bratianu ii pandea pe cei mai buni studenti romani de la Paris pentru a-i atrage de partea sa: ""Pe vremea de care ma ocup, liberalii - adica Bratianu - aveau in programul lor sa atraga in partid pe toti tinerii de valoare care se distingeau la studii si aveau talent. La Paris aveau un fel de agentie de recrutare. Cand un student se afirma ca o inteligenta sau ca un mare talent, agentia raporta la Bucuresti; si astfel, tanarul era angajat din vreme, mai inainte de a-si termina studiile, dupa cum a fost o vreme obiceiul ca sa fie inchiriate casele in constructie inca de cand erau de rosu. Agentia oferea tanarului, si cu anticipatie chiar, o situatie intotdeauna foarte rentabila"". Sub acelasi semn, premierul cauta oameni valorosi si in tara, chiar si in randul Opozitiei. Bacalbasa crede ca era o politica impotriva adversarilor politici. O alta politica definitorie pentru Ion C. Bratianu: sa nu-si faca adversari. C. Bacalbasa surprinde in asta o deosebita sensibilitate la real. Fondatorul dinastiei bratieniste nu era bolnav de autosuficienta, nu se credea infailibil. De mirare, daca ne gandim ca guvernase doisprezece ani intruna, dominand zdrobitor scena politica a Romaniei mici: ""Cu toata popularitatea mare ce avea, cu tot sprijinul regelui Carol, desi razboiul, independenta si inaltarea tarei la rangul de regat ii dadeau o mare superioritate asupra tuturor celorlalti barbati politici din tara, totusi el nu se simtea sigur pe putere atat timp cat multe inteligente superioare ii erau potrivnice si se organizau spre a-l combate."" Pentru ilustrarea acestui adevar, Constantin Bacalbasa reda felul prin care Ion C. Bratianu a rezolvat asa-zisa problema Politimos. Constantin G. Politimos era presedintele Tribunalului din Tirgoviste, ""un om de o mare corectitudine si de un caracter inflexibil"". Liberalii vor sa scape de acest personaj incomod, care le incurca toate socotelile. Si cele tinand de matrapazlacuri, si cele tinand de promisiunea facuta unui client politic ca va primi postul de presedinte al Tribunalului. Toate incercarile de a-l muta intr-o alta parte dau gres. In vremurile de azi, si nu numai, chiar si in vremurile de ieri si de maine, un om de puterea lui Ion C. Bratianu, ba chiar si unul la inceput de autoritate, s-ar fi silit sa-l inlature pe C. Politimos. Ce face Ion C. Bratianu? Scena povestita de Constantin Bacalbasa merita reprodusa in intregime, deoarece poate fi o lectie pentru politicienii romani din toate veacurile: ""Intr-o zi de vara, Politimos primi la Targoviste o telegrama directa de la Ion Bratianu, prin care-l ruga sa ia primul tren si, de la gara, sa vina direct la dansul acasa. In fata invitatiunii urgente, Politimos, in adevar, lua primul tren, veni la Bucuresti, se urca intr-o birja si trase drept la casa primului-ministru. Bratianu isi calculase toate efectele. Trenul de Targoviste ajungea in Gara de Nord la ora 7 si un sfert, deci Politimos trebuia sa fie la dansul tocmai in timpul mesei de seara. In adevar, Bratianu, inconjurat de familie, era la masa, cand sergentul il anunta ca Politimos a sosit. Primul-ministru nu ordona ca Politimos sa fie introdus, ci se scula de la masa si se duse sa-l primeasca in persoana. Bietul Politimos era aiurit. Cu sila Bratianu il lua de brat, il impinse in sala de mancare si ordona sa i se puie un tacam la masa. Bineinteles totul era pregatit mai dinainte. Dupa ce masa se sfarsi, Politimos incantat ca fusese primit ca un intim amic al familiei, fu introdus in cabinetul de lucru. Si aci, Bratianu juca scena cea mare:
- Draga Politimos, te-am chemat ca sa-mi faci un serviciu mare, mare de tot! Dar te conjur sa nu ma refuzi!
- Domnule Bratianu, spuneti!...
- Am intrat intr-o mare incurcatura din care numai tu ma poti scapa. Fagaduieste-mi ca nu ma vei refuza.
- Domnule prim-ministru, sunt la ordinele dvs.!
- Iata despre ce e vorba. A ramas vacant postul de director general al inchisorilor, dar sunt zece candidati. Pe unul il sustine beizadea Milica, pe altul generalul Leca, pe al treilea Slatescu, pe al patrulea Campineanu! Pe cine sa numesc, pe care sa-l satisfac? Si atunci m-am gandit la tine. Ori pe care candidat a-si numi multumesc pe unul si supar pe toti ceilalti. Dar cand voiu numi pe Politimos toti isi vor pleca capetele. Politimos era zapacit. Pe vremea aceea directia inchisorilor era una din cele mai inalte functii in stat, de aceea Politimos era incantat de ceea ce i se intampla. Si fireste, primi. (...) Aceasta era maniera lui Ion Bratianu de a manui oamenii"". In notele competente la editia din anul 2000 de la Albatros, Tiberiu Avramescu tine sa puna lucrurile la punct:
""Relatarea lui Bacalbasa, astazi destul de greu de verificat, pare a fi reala, nu insa in toate detaliile"". La vremea numirii sale ca director general al Penitenciarelor, Politimos nu era presedinte de Tribunal, ci prefect de Dambovita. Indiferent daca scena a avut sau nu loc, ea joaca rolul faptului exemplificator. Pentru a-si rezolva interesele, Ion C. Bratianu stia sa fie si modest. NIMIC NU SE PIERDE
Despre autor:
