LAVINIA MOTOC

Nod de pasare
Nevoia de cineva nu explica teama de balauri a copiilor,
de ce ma trezesc dintr-un pepene zemos, cu vise, la sase dimineata
cantatul cocosilor deseneaza picioare erotice, de dive.
Nevoia de cineva nu justifica moartea mai lunga pe mosorul unora
(cu o fisa de un leu imi aleg una temporara,
sa ma tina pana te voi cunoaste pe tine).
Nevoia de floarea-soarelui nu este un soare cu ciucuri de catifea
pe care isi odihnesc zborul pasarile,
cateodata stam pe scarile unui acordeon, un cersetor cu plete canta,
ne lovim in clape speriati, important este
sa cantam pe rand, sa ardem pe rand,
astfel lumea nu va lua foc din cauza noastra.
Cu cercul
E o dimineata ca in iazul lui taicu Radu cu pesti care se balbaie,
mamita vantura fasolea in curte pe o patura,
eu nu stiu cum e sa fii batran nu am morti de crescut nu tutun
ma joc cu cercul il cred rotund si nici o pala de vant
nu-mi zdruncina aceasta convingere noi toti oamenii din Jos stam
ca pe fundul unei oale asteptand cuminti fierberea
norii au picioruse pufoase
si forme nemaivazute ne jucam de-a inocenta
imi fac din lingura o papusa
si-un calut sa il port pe sub rochita pana va veni
vremea sa am copii
inspre seara ma trezesc cu un peste portocaliu la san
care da sa fuga
iar cercul nu mai este nu mai este rotund
Marile sperante
cateva molii infundate in canapele moi
se uita la televizor cladirea din fereastra
isi schimba rochiile-n nuante de gri sta sa ploua
aprind lampa si trag un fluture de lumina
peste picioare ca pe o patura doctorul a sapat
in mine un tunel pana la capatul lumii
prin el ma priveste fetita cu fundele
cat marile sperante si eu ma privesc prin el
apoi suna clopotelul la scoala treizecisiunu
sau bate un clopot iar eu stiu ca a venit
timpul sa imi strang petalele si ochii
incepe priveghiul lunii
A doua iesire din minti
pe atunci muntii aveau pubisuri pe care dumnezeu
asezase camelii albe ca pe o masa de nunta
in visul lui erotic intrasem si noi tacuti
eu cu cercei de chiciura pana la coapse
spre seara un fel de cavaleri teutoni invadau pamantul
si ne ascundeau inimile dupa scuturi negre
piepturile calugarilor erau albe in somn
noi am fi sapat acolo litere si cuvinte obscene
inca noapte
impletim din sange noduri mari sa-l facem sa taca
sa ne putem auzi zvarcolirea miroase a sex
copita de axoni si camelii albe albe
pe atunci
duminica se termina intr-o marti cand tu
te-ai intors la calculatoarele tale
cu cravata din parul meu la gat
iar dumnezeu ragusise strigand: sarut-o bai
sarut-o
Cantec pentru Carina II
duminica se trezea dimineata aprindea lumina
spala ferestrele lumii ca pe niste pasari nemiscate
de sticla ieseam dintr-o stare ma ridicasem din ea
ca de la o masa de piatra cu crengile
stiloului ravasite pe o foaie sexul meu desfrunzit cald
inca stateam cu sanii lipiti de geam bumbii mei
erau ochii lui Dumnezeu ea venea si sugea
apoi se imbraca in rochia cerului si isi admira
in oglinda sanii ce mare ai crescut fetita mea
Reflectii de pe marginea iazului
timpul ar putea fi un patrat ca iazul acesta
in colturi oamenii ar inota ca pestii unul
spre celalalt fara secretii eu m-as intalni
de exemplu cu bunica proaspat intoarsa
de la bal purtand dintr-odata valiza de carton
ca pe o poseta Chanel bunicul mestecand
un pai plin de sensuri sau m-as intalni cu mine
cea cu solzii stralucind de la ploaie sau de la o
alta iubire sau cerul ar putea fi iazul acesta
noi pestii zburand
dar poate asta e doar ideea mea de neimbatranire
Reflectii din British Museum
pe aceste coridoare femei in canapele rosii niciodata
surprinse rotunjimi asteptand sa se intample
ceva pe sub panze in colturile buzelor otrava de cale
doar eu alerg vedeti copacul acela cu radacinile in sus
ravasite pictorul mai adauga o tusa ca si cum ar pune
un buchet de flori pe o piatra de mormant necunoscuta
as urca toti peretii acestia cum nelinistea urca in
sange si il descompune as putea sa fiu femeia din
corola unei canapele rosii atunci timpul ar fi o polenizare
sau poate asta e doar ideea mea de neimbatranire

---

Despre autor: