Dintre toate anotimpurile, primavara este poate cel mai important in credinta populara. Pe de o parte, se sarbatoresc Pastile, cel mai mare eveniment al lumii crestine, iar, pe de alta parte, intreaga natura se trezeste la viata. De altfel, primavara este cea care deschide ciclul vietii. Forta si prospetimea plantelor care apar acum sunt folosite pentru vindecarea diferitelor boli, dar si in indeplinirea unor ritualuri magice.
Despre cele doua specii de branduse (de primavara si de toamna) se spune ca ar fi fost odata doua fete deosebit de frumoase, alungate de catre mama vitrega. Una dintre ele a parasit casa parinteasca primavara, iar cealalta toamna. Lui Dumnezeu i s-a facut mila de ele si le-a transformat in flori. De atunci ele incearca mereu sa se intalneasca una pe alta, dar in zadar. Exista si acum obiceiul de a strange intr-o cununa brandusele de primavara cu cele de toamna, dandu-le astfel sansa de a se intalni. Cununa era apoi lasata sa pluteasca pe apa, nu inainte de a-ti pune o dorinta, ce avea sa se indeplineasca cu siguranta. De asemenea, se mai spune ca este bine sa mananci prima brandusa de primavara care-ti iese in cale, ea avand puterea de a te ocroti de boli tot anul.
Si frunzele de salcie aveau un efect magic. Se zice ca, arzandu-le, puteai redestepta iubirea. Fetele, care doreau sa stie daca in anul urmator, se vor marita nu aveau altceva de facut decat sa arunce cu pantoful intr-o salcie. Nu o data, de opt ori, chiar. Daca pantoful se prindea printre ramurile acesteia, si nu era deosebit de greu sa se intample asa ceva, in urmatoarele douasprezece luni se marita cu siguranta.
Buruiana caineasca trebuia culeasa doar spre asfintit, atunci cand soarele nu mai avea putere. Era deosebit de utila pentru cresterea parului, dar trebuia indeplinit inainte un mic ritual. Inainte de a smulge planta din pamant, se punea deasupra ei putina paine si se presara sare. Fetele se spalau apoi pe cap cu apa in care a stat buruiana.
In basmele populare poate fi intalnita o alta planta: buruiana vietii. Aceasta nu iti face parul sa creasca mai repede, dar are puterea de a invia oamenii si animalele moarte. Ea poate fi recunoscuta doar de catre animale, si in special de catre serpi. Cel care dorea sa se foloseasca de harul ei trebuia sa omoare mai intai un pui de sarpe. Apoi astepta ca mama puiului sa se intoarca cu o buruiana in gura pentru a-si invia puiul. Atunci cand nu-i mai trebuia, o lasa deoparte, si omul o putea lua.
SALATA DE RIDICHI SI SFECLA
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro