Impostura la romani

In Romania, impostura a devenit un fel de sport national. O descoperim in cele mai diverse domenii. De fapt, in toate. Ne sare-n ochi in politica, dar si in arta, in lumea "mondena", dar si in comunitatea stiintifica. Suntem inconjurati de "facaturi". Dam la tot pasul peste personaje galagioase si agresive, dispuse se faca aproape orice pentru a parea altceva decat sunt in realitate, adica - in cel mai bun caz - niste mediocritati. Prin comparatie, micul escroc clasic devine chiar simpatic. Infractorul care pozeaza in politist pentru a-i usura pe fraieri de portofel (dupa celebra metoda "Maradona") este cel mai putin nociv dintre impostorii care sufoca astazi Romania. Pentru "maradonist", "miza" e modesta, dar riscurile sunt mari. Pentru ceilalti, lucrurile stau exact pe dos. Cu cat tintesc mai sus, cu atat scad sansele de a fi demascati si expusi oprobiului public.
Dar mai exista, oare, "oprobiu public"? Sau am dezvoltat o nesanatoasa toleranta fata de impostura? Hai sa fim seriosi. Nu este nevoie de dezvaluiri de presa pentru a intelege ca, intr-o tara normala, personaje ca Becali sau Vanghelie nu au ce cauta pe scena politica. Sau ca in Parlamentul Romaniei nu ar trebui sa fie loc pentru un deputat care cerea "arestarea lui Rasdaq, daca a furat". Am ras cu totii de ne-am strambat cand actualul candidat PSD la Primaria Capitalei nu a reusit sa conjuge verbul "a fi". Ne-am tavalit, hohotind, cand Gigi Becali a descoperit ca este "filosof innascut". Noi ne-am amuzat, ei si-au vazut de drum. Cine rade la urma?
Se pare ca "oprobiul public" nu mai reuseste sa intimideze pe nimeni. Impostorii nu se tem de ridicol si tupeul lor nu are limite. Multi dintre ei au ajuns la concluzia ca cea mai buna aparare este atacul si ameninta cu procese pe oricine indrazneste sa constate ca "imparatul e dezbracat". Ei isi permit sa arunce cu noroi in oricine, intr-un limbaj mai mult sau mai putin trivial, dar sunt ofuscati la cea mai mica aluzie care le-ar putea sifona "imaginea". Evident, jurnalistii sunt tinta lor favorita. Si, de multe ori, tactica functioneaza. Decat sa-ti pierzi ani de zile pe holurile tribunalelor, mai bine scrii despre altceva. Mai bine nu mai spui ce crezi despre vanatoarea de la Balc. Nu mai investighezi afacerile necurate ale anumitor politicieni prea rai de gura. Abandonezi subiectele suparatoare pentru procesomanii renumiti. Lasa sa scrie altcineva, de ce sa ma leg eu la cap?
Sa nu credeti ca aceasta strategie de intimidare este exclusiv monopolul magnatilor sau a personajelor de prima marime de pe scena politica romaneasca. Nicidecum. In urma cu cativa ani un coleg de redactie a fost dat in judecata fiindca a indraznit sa-l califice drept criminal pe un detinut de la Jilava, condamnat pentru omor. Cica ii stricase "imaginea". Mai nou, cativa aventurieri care se proclama reprezentanti ai "masoneriei istorice romanesti" incearca aceeasi tactica. Au pierdut procesele (absurde) cu liderii masoneriei autentice si acum ameninta presa, acuzand-o ca nu reflecta - pe larg - si punctul lor de vedere. Chipurile, deontologia ne-ar obliga sa-i punem pe picior de egalitate cu "rivalii" lor. Sigur, teoria ar fi valabila atata timp cat ar exista cel mai mic dubiu cu privire la legitimitate. Aceste dubii au fost, insa, lamurite de mult, cu documente si marturii. A continua sa consemnam parerile despre masonerie ale gruparii Szakvary ar fi la fel de "deontologic" cu a publica declaratiile politice ale unui nebun care se crede presedintele Romaniei. Cu diferenta ca nebunul nu poate fi banuit de intentii ascunse.
Impostorii etaleaza de obicei o mare doza de fanfaronada, o apetenta iesita din comun pentru titulaturi pompoase. Iata de ce multi dintre ei au fost atrasi de masonerie (cea regulara nu face exceptie), si s-au inghesuit sa-si cumpere diplome si titluri academice. In esaloanele superioare ale politiei si serviciilor secrete nu mai ai loc de "doctori in stiinte". Pseudo-analfabeti ca Mischie pozeaza in profesori universitari. Nu e de mirare ca tot mai multi tineri sunt de parere ca studiile nu au nici o legatura cu succesul. Un semnal de alarma vine si din partea mai multor cercetatori romani care activeaza, de ani buni, in strainatate. Intr-un material intitulat "Renasterea prestigiului doctoral in Romania", ei demasca "impostura academica" si cer Ministerului Educatiei sa intervina. Pana nu e prea taziu. "Mediul academic romanesc abunda de "doctorate provinciale" al caror prestigiu se opreste la granitele tarii si pe fond nu reprezinta mai mult decat o particula pe o carte de vizita", se revolta autorii articolului (care poate fi citit integral pe site-ul publicatiei electronice ACUM, gazduita de portalul independent "Romania, Libera in viitor" - www.romania libera.com).
Nu ne mai putem permite sa fim ingaduitori cu impostorii. Nici macar cu cei mai benigni dintre ei. Pentru ca impostura ne otraveste viata si ne altereaza iremediabil sistemele de valori.

---

Despre autor: