Adrian Marino a fost unul dintre intelectualii cei mai pasionati pe care i-am intalnit vreodata. Pasiune pentru idei, pentru dinamica ideilor, pentru spectacolul ideilor.
A fost domeniul lui de competenta. Notele de presa care i-au anuntat in a
Adrian Marino a fost unul dintre intelectualii cei mai pasionati pe care i-am intalnit vreodata. Pasiune pentru idei, pentru dinamica ideilor, pentru spectacolul ideilor.
A fost domeniul lui de competenta. Notele de presa care i-au anuntat in aceste zile disparitia au ezitat in a-l categorisi ba drept "critic literar", ba drept "teoretician al literaturii" sau autor al "primei enciclopedii literare romanesti complete", deci... "enciclopedist"! Era - de obicei - considerat "comparatist". In urma cu cativa ani, in Epilogul la Biografia ideii de literatura (Vol. 6, Editura Dacia, 2000, p. 240), si-a indicat singur "adevarata identitate intelectuala": "critic de idei" si "ideolog". Mai mult decat atat, anunta atunci ca renunta la "studiile critico-literare" pentru a se consacra "pana la... sfarsit" vocatiei sale pentru critica de idei si ideologie.
I s-a mai spus "ideocritic" (termen pe care l-a folosit insistent Constantin M. Popa, exegetul craiovean al lui Marino). Patentase o metoda hermeneutica proprie, pe care a impus-o printr-un sir lung de carti, intre care fundamentale raman (in ordine logica, nu cronologica) Critica ideilor literare, Dictionar de idei literare, Hermeneutica ideii de literatura si Biografia ideii de literatura. Lipsit de placerea hedonista a lecturii, nu-l atrageau operele in sine, ci proiectia lor in planul intelectual, la nivelul programelor, al proiectelor, al mentalitatilor s.a.m.d. Peste tot - aceeasi reteta: desfolia atent subiectul in straturi distincte de sens, suprapuse deopotriva in succesiunea lor evolutiva si in polisemantismul lor actual. Structura, arhitectura, dinamica "ideilor literare" l-a interesat, istoria "ideologiilor" care subintind spatiul cultural si - in fond - il definesc.
Atare vocatie ar fi trebuit sa-l impinga - intr-adevar - mai degraba inspre ideologiile socio-culturale si politice decat inspre cele strict literare. Traitor cea mai mare parte a vietii sale sub regim comunist (si victima a represiunii politice din anii 1948-1965), a optat "constrans de imprejurari", devenind "un autor deviat" (tot cu formularile sale din acelasi Epilog la Biografia ideii de literatura). A scris - in schimb - sistematic despre ideologiile socio-culturale si politice dupa 1990, dand alte cateva carti esentiale si lucrand "pana la... sfarsit" la o extraordinara sinteza despre traditia veche si consistenta a gandirii liberale romanesti. Cel putin primul volum, incheiat, va putea fi editat - sper - cat de curand. Pentru multi va fi o mare surpriza.
Si inainte de 1990, si dupa, Adrian Marino a fost o prezenta proeminenta in viata noastra culturala si - totodata - cel mai vizibil intelectual roman in strainatate, cartile sale fiind traduse in multe tari. De felul lui, rigurosul "hermeneut" era un singuratic, dar pasiunea ideilor il facea sa se bata pentru ele pana in panzele albe si cu toate riscurile. Iesea - deci - mereu in avanscena, era gata oricand sa pledeze si sa polemizeze, chiar daca impotriva curentului, starnind adeseori inamicitii. Pe scurt, a fost un neinfricat "luptator". Pe de alta parte, si-a pastrat inalterate, mai putin stiute, seninatatea si caldura de "om bun", pe care rautatile si nedreptatile nu incetau sa-l uimeasca. Si - fireste! - sa-l indigneze, starnindu-i noi si noi reactii bataioase.
Pe langa exegeza operei, vor mai fi - asadar - destule de spus despre omul care a fost Adrian Marino - critic, teoretician, comparatist, enciclopedist, ideocritic (Iasi, 3 septembrie 1921 - Cluj, 16 martie 2005*)...
P.S. O precizare de care biografii sai vor avea nevoie: dupa cum am aflat de la minunata, devotata sa sotie, Lidia Bote, Adrian Marino s-a stins nu in dimineata de joi 17 martie, cum s-a scris in presa de a doua zi, ci miercuri 16 martie, in minutele de dinaintea miezului noptii. Se simtea in ultima vreme foarte obosit, "sfarsit". La fel in acea noapte. Inca nu adormise. Intins in pat, a inceput sa respire greu. Doamna Lidia a incercat sa-l ajute, sa-l linisteasca. S-a stins, usor, fara suferinta. Inima i s-a oprit. Si a adormit - de data asta - adanc, pentru totdeauna.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.