Surpriza a fost destul de mare, mai ales ca acela care viza postul era vicepresedintele Senatului, Radu Berceanu, un democrat cu state vechi. Cu toate acestea, Berceanu nu a fost agreat de Basescu. Surse din PD ne-au confirmat ca nominalizarea lui Seculici a plecat de la Cotroceni. Aceleasi surse ne-au declarat ca in partid exista nemultumiri legate de aceasta numire, multi considerand ca nu capacitatile administrative deosebite l-ar fi recomandat pe Seculici pentru postul de vicepremier, ci legatura sa de rudenie cu Traian Basescu, actualul sef al statului. Seculici este cumatrul presedintelui. Fiica sa, Ella Seculici, este casatorita cu primarul Aradului Gheorghe Falca, cununati fiind de Traian Basescu. in octombrie 2002, actualul sef al statului ii tinea cununiile fiicei lui Seculici, dupa ce, potrivit presei locale aradene, acelasi Basescu o petise pe Ella Seculici pe muntele Gaina, asa cum cere de fapt traditia romaneasca.
Nunta a fost una cu mare fast, cu peste 500 de invitati. Presa locala a vremii anunta nunta ca evenimentul monden al deceniului pentru aradeni. Nominalizatul pentru functia de vicepremier are 52 de ani si este arhitect de profesie, iar din 1992 a detinut diverse functii in Consiliul Judetean Arad.
Din 2004, Seculici a fost ales presedinte al CJ Arad, iar, potrivit declaratiei sale de avere, este un om cu stare. Totusi, este putin ciudat, caci Seculici nu detine nici o casa in proprietate in Romania, ci doar una in Lawrenceville, Georgia, Statele Unite ale Americii, dobandita in 2002. Seculici a uitat insa sa treaca in declaratia sa de avere si valoarea de impozitare a imobilului. Tot in bancile americane isi tine proaspatul vicepremier si agoniseala de-o viata, vreo 20.000 de dolari. in rest, acesta mai detine 24 hectare de teren agricol si actiuni in valoare de 320.000 euro la SC Proiect Arad, fosta societate de stat, care insa, in perioada 2000-2003, a realizat cele mai mari proiecte urbanistice ale Aradului.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ieri ca in ciuda calitatilor exceptionale pe care le are Gheorghe Seculici, totusi, nu va prelua toate indatoririle lui Videanu. Sarcina privind negocierile cu Fondul Monetar International va cadea, se pare, in carca ministrului de Finante, liberalul Ionut Popescu.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro