Procurorii anticoruptie l-au pus oficial sub acuzare, ieri, pe Laurentiu Treapat - seful Unitatii de implementare a programului de constructie a Bancii Comerciale Romane (BCR), intr-un dosar privind fraudarea unitatii cu peste 1200 de miliarde de lei
Procurorii anticoruptie l-au pus oficial sub acuzare, ieri, pe Laurentiu Treapat - seful Unitatii de implementare a programului de constructie a Bancii Comerciale Romane (BCR), intr-un dosar privind fraudarea unitatii cu peste 1200 de miliarde de lei, informeaza surse judiciare, citate de Mediafax. Treapat a detinut functia de director al Directiei de metodologie si risc din cadrul BCR, el fiind revocat din functie dupa scandalul privind fraudarea cu peste 300 de miliarde de lei a sucursalelor din Novaci si Gorj ale bancii. Prejudiciul ar fi fost cauzat prin favorizarea unor persoane care, cu implicarea directorilor unitatilor bancare, ar fi obtinut ilegal credite.
Reamintim, ca saptamana trecuta, procurorii PNA i-au pus oficial sub acuzare pe Mihai Hajdu - directorul Sucursalei BCR Sector 6 Bucuresti, Elena Mogoi - contabil sef si membru al Comitetului director al bancii, Maria Gologan - jurist si membru al Comitetului director, Virginica Voicu - sef serviciu credite si membru al Comitetului director si pe Luminita Rais - ofiter de credite. Ei sunt acuzati de acordarea unor credite cu incalcarea legii sau a normelor de creditare, neurmarirea destinatiilor pentru care acestea au fost contractate, complicitate la inselaciune si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Aceste fapte ar fi fost comise in legatura cu modul de aprobare a 291 de credite, in valoare totala de peste 1200 miliarde lei. Sefii sucursalelor Sector 4 si 6 din Bucuresti ale bancii au fost convocati la PNA. Cu referire la sucursala BCR Sectorul 6, anchetatorii au stabilit ca intreaga activitate infractionala vizat favorizarea unor firme reprezentate de omul de afaceri bucurestean Gabriel Viorel Matyas, care este trimis in judecata pentru obtinerea ilegala si utilizarea in alte scopuri a unui alt credit, in valoare de 126 miliarde lei, garantat cu doua ordine de plata intocmite fictiv.
Conform anchetatorilor, functionarii bancii "au sprijinit efectiv atat activitatea ilegala din societatile reprezentate de Matyas, cat si a celor constituite in grupul de firme "Marin Luminita" din Valcea sau aflate in stransa legatura cu acestea, pentru care Centrala BCR a reclamat un prejudiciu de peste 788 de miliarde de lei, constatat la Sucursala Novaci-judetul Gorj, pentru perioada 1 ianuarie 2002- 30 aprilie 2003". In perioada 3 iunie -27 noiembrie 2002, invinuitii s-ar fi asociat si ar fi acordat 291 de credite de scont totalizand 1201,7 miliarde de lei unui numar de patru firme reprezentate de Matyas, dar in coordonarea lui Paul Petre Tardea, Marin Ion si a altor persoane din cadrul sistemului BCR.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.