Prin Bucuresti vcu tramvaiul "Popescu"

Duminica, putin dupa pranz. O ninsoare deasa, la care nimeni nu se mai astepta in acest sfarsit de februarie, ne aminteste ca iarna nu si-a spus ultimul cuvant.
La Sfantul Gheorghe - statie-terminus celebra in Bucuresti - un palc de oameni zgribuliti asteapta tramvaiul - dar nu orice tramvai, ci "Un tramvai numit Popescu." Ma alatur micului grup de privilegiati, sporind tensiunea asteptarii. In sfarsit, un tramvai alb, ireal de alb, ca intr-un vis de copil, se opreste in statie. Din el coboara actorii care, timp de o ora, vor alcatui "familia Popescu". Ne invita sa urcam. Un lautar, desprins parca din fotografiile mahalalei bucurestene, canta la vioara din repertoriul clasic al carciumilor de periferie. Noi, spectatorii, am ocupat intre timp cele 30 de locuri disponibile. Au urcat si actorii, s-au inchis usile si tramvaiul porneste purtand cu el patetismul, disperarile si sublimul poeziei lui Cristian Popescu (1 iunie 1959 - 21 februarie 1995). Regizorul Gavriil Pinte a avut inspiratia de a oferi un spectacol in care scena a fost inlocuita cu interiorul tramvaiului. Seducatoare aceasta optiune. Poemele, imbinate si combinate, alcatuiesc un scenariu bine gandit, cursiv, tensionat. Tramvaiul lasa in urma strada dupa strada. Aproape ca nu mai recunoastem orasul; prin ferestre, copacii, casele par inghitite de-o abila si misterioasa prestidigitatie. Inspirat a fost Gavriil Pinte si in alegerea actorilor: Silvia Codreanu, Mihai Marinescu, Anne-Marie Ziegler, Catalin Panaite, Liliana Pana, Bogdana Darie, Simona Popescu, Adrian Anghel. Tineri, talentati, expresivi, explodand de vitalitate si, lucru cu totul remarcabil, intelegand textul pana in cele mai fine nuante de ironie si autoironie, al extraordinarului poet care a fost Cristian Popescu.
O mentiune speciala si pentru scenografa Roxana Ionescu, cat si pentru Milica Creiniceanu, Catalin Coman, Crenguta Manea, Nicolae Subotin, oameni care au dat o proba de iubire si profesionalism, pentru multe duminici de-acum incolo.
Dupa ce vraja s-a spart si am coborat din tramvai ma gandeam cum ar arata niste zile oarecare daca prin orasele care mai au inca tramvaie s-ar juca zeci de piese de teatru.
Sau, ce omagiu mai adevarat ca teatrul, care-i viata, sa mai adauge o "gura de viata" purtat de cat mai multe tramvaie, trenuri, suit pe acoperisuri, plutind prin elestee, calcand prin smarcuri...
Imi fac o datorie din a aminti ca actrita Silvia Codreanu, pe care eu, personal, o admir foarte mult ca actrita, a regizat si jucat, acum cativa ani, un spectacol din poemele lui Cristian Popescu, spectacol dens si fascinant. Pacat ca nu se mai joaca!
Oricum, pentru cei care vor sa cunoasca poezia unui autor disparut prematur - Cristian Popescu - o ora cu tramvaiul prin Bucuresti nu poate fi decat o delectare, la care am fost provocati de regizorul Gavriil Pinte. Rezervarile pentru acest spectacol tulburator de poezie, se fac la telefon 303.14.04

---

Despre autor: