Motto: "Pestele de la cap se impute, dar se curata de la coada" (intelepciune populara)
Stimati concetateni,
Apreciez, in nume propriu, ca agasarea pe care o dovedim de la Vladica la opinca atunci cand cei din afara Romaniei ne acuza de c
Motto: "Pestele de la cap se impute, dar se curata de la coada" (intelepciune populara)
Stimati concetateni,
Apreciez, in nume propriu, ca agasarea pe care o dovedim de la Vladica la opinca atunci cand cei din afara Romaniei ne acuza de coruptie, osebita de cinstita dezbatere din interior cu acelasi subiect, devine un prim pas in devenirea unui constient colectiv valabil. Ce ar trebui sa facem insa pentru a contribui cu totii, fiecare in parte, la atingerea pragului de suportabilitate europeana in domeniu?
Intai sa intelegem ca marea coruptie (in care la loc de mare necinste se afla coruptia guvernamentala) nu transpare cu maxima claritate din cauza micii coruptii in care ne nastem si ne complacem pe tot parcursul vietii noastre, din negura vremilor. Fiind o latura a vietii morale, trebuie sa hotaram intr-o singura clipa ca, fara prin aceasta sa devenim peste noapte usi de biserica, nu vom mai accepta, nici din generozitate, nici din nevoie sau obligatie, sa mai oferim spert (sau tehnic vorbind, mijloace necuvenite) nici asistentei medicale sau doctorului, nici invatatoarei sau profesorului, nici functionarului de la ghiseu, nici incasatorului de taxe uzuale (apa, canal, electricitate, gaze), nici preotului cu botezul sau la parastas etc. Desigur, nici politistului, vamesului, judecatorului, primarului si ministrului!
In momentul in care vom accepta acest pariu cu noi insine, cu viata si viitorul copiilor nostri, cu memoria parintilor care - saracii, dorindu-ne binele sau usurarea traiului - ne-au educat prost, in acel moment vom cladi un cadru general, numit patrie sau tara, ce va revela ca in proba scolareasca a turnesolului, marea coruptie. Cu alte cuvinte, ii va lua acesteia mediul propice, aerul pe care-l respira in voie pentru a nu se sufoca. Astfel, neputinciosii sau nemernicii vor incepe sa capete o alta culoare decat noi, oamenii cinstiti si-i vom putea cu usurinta arata cu degetul. Vor avea o alta culoare!
Va propunem deci, sa semnati pentru inceput acest apel, dar mai cu seama, sa hotarati, cum hotarasc eu acum, ca, sub nici un pretext, nu voi mai accepta din acest moment sa ofer sau sa accept sa mi ceara, cu toate consecintele nefaste, nici urma de spaga, spert sau mijloc necuvenit!
Sa ne punem de acord cu infatisarea jignita pe care o adoptam atunci cand strainii ne dispretuiesc!
Sau sa nu facem nimic, sa-i acuzam de neputinta doar pe politicieni si in spatele acestei lipse de raspundere colectiva si individuala, sa ramanem de rasul omenirii si de batjocura ei.
Dandu-ne mana insa in jurul acestui apel-hotarare, ne vom simti solidari pentru soarta Romaniei, ne vom demonstra ca societatea civila si-a facut aparitia pentru prima data in istoria noastra si ii vom izola pe cei ce nu vor si nu pot, adica pe nemernici.
Cu toata modestia,
Bucuresti, 2 martie 2005


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.