Deconspirarea crimelor comuniste

Scrisoare deschisa
Domnului Traian Basescu
Presedintele Romaniei
Domnule Presedinte,
Timp de 45 de ani, memoria romanilor a fost ferecata sub pecetea fricii. Nimeni nu avea dreptul sa-i aminteasca, pentru ca - prin ea insasi - amintirea ar fi fost un inceput de acuzatie. Si totusi, memoria a supravietuit. Prin soapte infricosate, prin crampeie ascunse in ungherele constiintelor, prin marturii incredintate hartiei, ea a ajuns pana la noi. Dar, din 1990 incoace, aceasta supravietuire n-a facut decat sa-i stanjeneasca pe cei care v-au precedat. Unii dintre ei - si nu cei mai neinsemnati - au spus-o raspicat, cerandu-ne sa uitam trecutul, insultandu-ne pentru insistenta cu care ne aminteam, explicandu-ne ca numai viitorul trebuie sa ne intereseze.
Dar ce viitor poate fi acela, Domnule Presedinte, care nu tine seama de trecut? Ce viitor putem construi pe temeliile din care urca valuri de sange si in care vibreaza inca ecoul suferintelor?
Regimul comunist a fost un regim de ura, iar din aceasta ura s-a nascut nedreptatea care ne-a lovit pe toti. Regimul comunist a fost un regim al crimei, iar faptul ca, pana azi, n-am avut voie sa aflam decat prea putin, nu a insemnat altceva decat o continuare a crimei. Cati oameni au murit in salile de ancheta ale Securitatii si Militiei? Cati au fost omorati cu buna stiinta de tortionarii zelosi ai revolutiei socialiste? Cati au murit in inchisori, lagare de munca fortata, centre de reeducare, spitale psihiatrice? Nu stim. Cati oameni au fost detinuti, fara nici un motiv sau pe motive strambe, in vastul univers concentrationar al Romaniei rosii? Nu stim.
Cati oameni au fost hartuiti ani de-a randul si distrusi in cele din urma prin urmariri terorizante si anchete inutil repetate? Nu stim. Cati oameni si-au vazut vietile zdrobite de catre serviciile de cadre - anexe ale Securitatii - sau birourile organizatiilor de baza? Nu stim. Cine a denuntat pe cine? Nu stim.
Nu stim nimic din toate acestea pentru ca nimeni, dupa 1990, nu a vrut sa ne lase sa aflam. Iar monstruoasa nestiinta in care ne gasim - vruta pentru a ascunde vina unora - este rusinea si pacatul pe care ne chinuim sa cladim viitorul! Putem fi siguri ca, atata vreme cat nu vom aseza memoria la baza a ceea ce cautam sa inaltam, atata vreme cat nu ne vom face noua insine dreptate, totul se va narui fara incetare.
Dupa 15 ani de asteptari si sperante zadarnice, ati dat de inteles romanilor ca vremea justitiei a venit. Nu ne mai putem multumi cu fragmente de confesiuni sau cu arhive zgarcit intredeschise! Nu ne mai putem ascunde neputinta in fata tainelor sufocante si a crimelor nepedepsite, agatandu-ne de dogma crestina a iertarii! Romania are nevoie sa i se spuna tot adevarul despre dictatura comunista care i-a fost impusa, pentru ca, pornind de la acest adevar, sa poata face procesul durerosului ei trecut. Romania are acest drept si este de datoria Dumneavoastra sa i-l acordati.
In numele celor care au fost omorati sau lasati sa moara, in numele familiilor abandonate nedreptatii, in numele torturatilor, in numele exclusilor, in numele uitatilor, in numele celor pe care crima impotriva spiritului i-a mutilat pe veci, in numele justitiei pe care ati invocat-o, va cer, Domnule Presedinte, sa constituiti o Comisie internationala pentru studierea crimelor regimului comunist (1945-1989). Compusa din personalitati competente, cu un parcurs politic ireprosabil, sprijinita de organisme ale societatii civile, Comisia va trebui sa aiba acces la toate arhivele care contin urme ale faradelegilor comise in perioada studiata: arhivele Partidului comunist, ale Securitatii, ale Militiei, ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Justitiei, ale Ministerului de Externe, ale serviciilor de spionaj. Dezvaluirea mizerabilelor secrete ale regimului comunist nu va pune cu nimic in pericol siguranta nationala. In schimb, acesta ar fi singurul mod posibil de a corobora informatii despre cei care au dat ordinele, despre cei care le-au executat si despre victimele lor; numai asa se va putea obtine o imagine completa a terorii si a crimelor savarsite; si numai pe aceasta baza se vor putea pronunta rechizitoriile, pledoariile si verdictele.
Un popor a carui memorie e lasata sa-si piarda substanta risca sa descopere ca destinul i-a devenit agonie. Un popor care ajunge sa inteleaga ca nu mai are nimic de asteptat de la justitie e condamnat sa supravietuiasca in neincredere si disperare. Nu asa trebuie sa arate viitorul Romaniei!
1 martie 2005

---

Despre autor: