Liberalii si democratii s-au razgandit. Aliatii vor alegeri anticipate cat mai repede, o varianta posibila fiind organizarea acestora in septembrie. In momentul in care se parea ca doar Traian Basescu mai vrea alegeri inainte de termen, PNL si PD au
Liberalii si democratii s-au razgandit. Aliatii vor alegeri anticipate cat mai repede, o varianta posibila fiind organizarea acestora in septembrie. In momentul in care se parea ca doar Traian Basescu mai vrea alegeri inainte de termen, PNL si PD au revenit ieri asupra acestui subiect invocand lipsa unei majoritati parlamentare solide si, implicit, deficiente in activitatea legislativa.
Dupa semnarea Tratatului de aderare la UE, ar putea fi declansate procedurile constitutionale pentru organizarea de alegeri anticipate "undeva, la inceputul toamnei", a declarat ieri purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu. El a afirmat ca, in cele doua luni care s-au scurs de la alegeri, activitatea parlamentara a fost deseori perturbata de o opozitie "necon-
structiva", culminand cu "obstructionarea conducerii Camerei Deputatilor de catre presedintele acesteia, Adrian Nastase, prin intarzieri repetate la sedintele Biroului Permanent". In aceste conditii liberalii cred ca programul de guvernare al Aliantei nu poate fi indeplinit, singura solutie fiind alegerile anticipate. Punct de vedere impartasit, de altfel, si de partenerii democrati. Alegerile anticipate ar putea fi organizate in conditiile in care se vor dovedi necesare pentru a duce pana la capat promisiunile facute in campania electorala si pentru a pregati masurile reale in vederea integrarii in Uniunea Europeana de catre un Guvern stabil, cu o majoritate parlamentara solida, si nu la limita, a declarat ieri presedintele PD, Emil Boc.
Democratii sunt de acord si cu termenul organizarii scrutinului, considerand ca septembrie este o luna "prielnica" pentru alegeri anticipate. Ramane de vazut ce vor spune partenerii de guvernare ai PNL si PD, PUR si UDMR avand probleme serioase la alegerile de anul trecut. Uniunea lui Marko Bela a trecut cu emotii pragul de cinci la suta. Umanistii n-au mers nici de aceasta data singuri in alegeri, intrand pentru a doua oara in Parlament in urma unor aliante electorale. Nici PSD nu este foarte avantajat daca ar avea loc anticipate anul acesta, convenindu-i mai mult 2006 cand vor fi resimtite mai puternic costurile reformei necesare aderarii la UE. De altfel, Adrian Nastase a si avansat acest termen. "Lucrurile sunt inca neclare, oamenii nu stiu exact ce s-a intamplat, unii mai spera, altii sunt blazati, romanii asteapta sa semneze tratatul cu UE. Nu cred ca in acest moment se pune problema alegerilor anticipate", sustinea liderul PSD, in urma cu doua zile


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.