La incheierea negocierilor cu UE, Romania a acceptat 11 clauze suplimentare, a caror neindeplinire poate duce la amanarea cu un an a aderarii. Este vorba de patru angajamente in domeniul Concurentei si ajutorului de stat si sapte referitoare la Justitie si Afaceri Interne. In acest ultim caz, Bucurestiul se angajeaza sa continue reforma sistemului judiciar, sa asigure independenta justitiei si sa lupte eficient impotriva coruptiei, mai ales a celei la nivel inalt.
"Guvernul roman are hotararea de a rezolva aceste probleme. Numaratoarea inversa a inceput si fiecare zi, saptamana sau luna conteaza. Nu trebuie sa se mai piarda vremea", a avertizat Olli Rehn.
Comisarul pentru extindere a adaugat ca toate progresele Romaniei vor fi strict monitorizate de Comisia Europeana, care va prezenta rapoarte in acest sens Parlamentului European, dar si autoritatilor romane. "Cred ca se vor face progrese suficiente astfel incat sa nu fie nevoie de invocarea clauzei de salvgardare", a apreciat oficialul european. Cat priveste un posibil vot negativ al Parlamentului European, la 13 aprilie, fapt ce ar face imposibila semnarea la sfarsitul aceleiasi luni a tratatului de aderare, Olli Rehn exclude, deocamdata, acest scenariu. "Este normal intr-o democratie sa existe puncte de vedere divergente. Stim ca exista foarte multa aprobare, dar si dezaprobare in legatura cu aderarea Romaniei in 2007. Parlamentul European isi va baza insa votul pe raportul obiectiv si neutru al Comisiei Europene", a aratat comisarul european.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro