Probabil cea mai importanta decizie a sedintei CSAT de ieri este aceea a declasificarii arhivei fostei Intreprinderi de Comert Exterior (ICE) Dunarea. Sub paravanul acestei unitati, Securitatea a desfasurat importante operatiuni de comert cu diferite companii straine private sau de stat pana in Decembrie 1989. Rulajul prin conturile ICE Dunarea a depasit de-a lungul anilor un miliard de dolari. In momentul prabusirii regimului comunist si al eliminarii lui Nicolae Ceausescu, cel care coordona personal gestiunea fondurilor Securitatii, o buna parte din sumele aflate in conturile ICE Dunarea au luat calea unor conturi private. Fie ale unor companii acoperite ale Securitatii, fie ale unor ofiteri acoperiti. Declasificarea arhivei Dunarea ar trebui sa aduca la lumina numele acelor persoane care au furat milioane de dolari din conturile statului, profitand de prabusirea unui regim care folosea resursele financiare ale Romaniei in interes personal.
Presedintele Basescu a anuntat ieri personal faptul ca CSAT a decis declasificarea arhivei ICE Dunarea. Seful statului a precizat ca, in urmatoarele 30 de zile, pe baza analizei pe care o va face Serviciul de Informatii Externe, se va stabili ce tronsoane din aceasta arhiva pot fi declasificate. Presedintele PUR, Dan Voiculescu, a adresat, la mijlocul lunii februarie, o scrisoare sefului statului, in calitatea acestuia de presedinte al CSAT, prin care solicita sa se dispuna verificarea existentei si, daca este necesar, desecretizarea din arhiva SIE a oricaror documente care il pot eventual privi direct.
"Tot ce doresc este ca, prin accesul liber al opiniei publice la aceste date, sa se puna capat, o data pentru totdeauna, acuzelor nefondate care imi sunt aduse, in mod repetat, de ani de zile", afirma Voiculescu in scrisoarea trimisa presedintelui Traian Basescu, precizand ca se refera la acuzatiile potrivit carora ar fi fost ofiter de Securitate, ca ar avea legatura cu presupusele conturi secrete ale lui Nicolae Ceausescu sau ca ar fi pagubit statul roman prin neplata unor marfuri catre fosta Intreprindere de Comert Exterior Dunarea.
Problema cea mai importanta care se pune in prezent este aceea a disparitiei unor documente din arhiva ICE Dunarea. Acele documente ar fi putut fi distruse sau sustrase in cei 15 scursi din ianuarie 1990 pana in prezent. Iar disparitia acelor documente va fi destul de greu de probat, atat timp cat un numar foarte limitat de persoane le-au creat si au avut acces la ele, iar evidenta documentelor nu exista in fiecare dosar. In special pentru cele care vizau operatiuni operatiuni financiare secrete ale Securitatii.
Liderul PUR Dan Voiculescu este vizat direct de acuzatii privind operatiuni financiare sub paravanul Securitatii. Ziarul ZIUA a demonstrat legatura dintre fosta firma a Securitatii si firma Crescent a lui Dan Voiculescu, aratand ca el este una dintre creatiile DSS.
Pilonii strategiei de securitate nationala
Presedintele a prezentat si principalele amenintari care se vor constitui in "pilonii" noii strategii de securitate nationala, care va fi definita in urmatoarele 30 de zile. Basescu a precizat ca cea mai puternica amenintare o reprezinta terorismul structurat. El a declarat ca Romania va trebui sa decida daca actioneaza "preventiv" alaturi de aliati in afara granitelor tarii sau daca se limiteaza la o "politica reactiva". El s-a declarat sustinatorul "actiunii preventive", o solutie definitiva urmand a fi adoptata in 30 de zile. SRI a fost reconfirmat in calitatea sa de autoritate nationala pentru prevenirea si combaterea terorismului.
Celelalte amenintari pe care va fi construita strategia de securitate nationala sunt: proliferarea armamentului de distrugere in masa, regimurile totalitare care sustin terorismul, situatiile de criza, conflictele inghetate si situatiile de instabilitate politica din proximitatea Romaniei, proasta guvernare, in care un element important il reprezinta nivelul de coruptie al institutiilor statului.
"Pe aceste principii se va reconstrui strategia de securitate nationala a Romaniei. Sper ca in 30 de zile, prin contributia institutiilor membre in CSAT, sa putem defini noua strategie care are in vedere si amenintarea din afara frontierelor, din proximitatea geostrategica", a spus Basescu.
12 km de arhiva de la SRI la CNSAS
Tot in cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii s-a decis ca SRI sa predea CNSAS "in timp cat mai scurt" doua treimi din arhiva fostei Securitati, "adica 12 kilometri". Traian Basescu a precizat ca arhiva va fi transferata din depozitele centrale si judetene ale SRI in depozitul de la Popesti. Seful statului a declarat, de asemenea, ca, in acelasi timp, SRI si CNSAS vor continua verificarea celeilalte treimi a arhivei, urmand sa ia o decizie si in privinta acesteia.
Potrivit Serviciului Roman de Informatii, pana in prezent, s-au predat in gestiunea exclusivea a CNSAS peste 18.000 de volume (aproximativ 700 de metri liniari de arhiva) create de fostele organe de securitate, dosare care nu privesc siguranta nationala.
Ziarul ZIUA a aflat faptul ca cei 12 kilometri de arhiva inseamna peste 60 de milioane de file si se refera la activitatea Departamentului Securitatii Statului din 1947 pana in Decembrie 1989. O mare parte a documentelor au fost deja triate de specialistii SRI si se afla in arhivele Sectiilor Judetene de Informatii.
Respingerea aparitiei unei clientele a noii puteri
Presedintele Basescu a mai declarat ca, de la instalarea noului Guvern, s-a reusit decuplarea firmelor clientelare de la sursa bugetara din care patru ani si-au alimentat fondurile. El a adaugat ca o atentie deosebita este acordata respingerii aparitiei oricarei clientele, adica unei clientele a noii puteri. Seful statului a precizat ca nu exista nici un contract care sa vizeze bani publici incheiat pentru anul 2005 fara licitatie sau acordat unor firme ale unor prieteni ai actualei puteri. El a declarat ca, desi legea prevede posibilitatea ca Guvernul sa atribuie contracte de mari dimensiuni fara licitatie, a fot luata decizia ca nici un contract sa nu fie alocat fara licitatie.
"O a treia masura luata si care va trebui sa continue, vizeaza blocarea conturilor firmelor care au datorii catre bugetul de stat sau catre fondurile de asigurari sociale. In momentul de fata, sunt peste 500 de firme cu conturile blocate si se va continua procesul pana cand, prin sechestrul asigurator, prin executie silita, bugetul de stat isi va recupera banii", a subliniat seful statului. Traian Basescu a declarat ca regulile privind achizitiile publice au fost incalcate de fosta guvernare, dar ca "cel putin acelasi comportament in unele cazuri l-au avut si firmele vest-europene, firme care isi au head-office-ul in Uniunea Europeana".
Presedintele Basescu a declarat ca "Romania nu mai accepta etichetari generale de tara corupta", aratand ca Romania inseamna 22 de milioane de romani. "Cerem responsabilitate din partea celor care fac astfel de acuzatii si, pentru a-si proba responsabilitatea, sa nominalizeze la cine se refera cand vorbesc de coruptie in Romania. Numai asa putem stabili un raport corect intre noi, ca autoritati ale statului roman, si politiceni vest-europeni", a precizat seful statului.
Sustinerea NATO si securitatea Marii Negre
Membrii CSAT au dezbatut si aspecte privind statului Romaniei in NATO, precum si ale aderarii la UE. CSAT a reafirmat pozitia tarii noastre de promovare a profilului unui aliat european cu vocatie euroatlantica, sustinator al unei Aliante solide, cu rol global, fundamental in asigurarea securitatii euroatlantice; sustinerea si participarea, in continuare, a tarii noastre la procesul de extindere graduala a misiunii NATO pentru asigurarea stabilitatii Afganistanului, extinderea procesului de instruire si de formare a viitoarei armate a Irakului si amplificarea rolului NATO in combaterea terorismului si proliferarii armelor de distrugere in masa; pozitia Romaniei referitoare la extinderea cat mai mult spre est si sud a comunitatii democratice si Europei integrate, spre Balcanii Occidentali si regiunea Marii Negre si participarea la perfectionarea sistemul de gestionare a afacerilor europene.
Referitor la parteneriatul strategic romano-american, membrii Consiliului au analizat stadiul dezvoltarii relatiei bilaterale Romania-SUA, precum si proiectele din cadrul parteneriatului. S-au analizat si relatiile Romaniei cu Republica Moldova si Ucraina si implicatiile lor pentru securitatea regionala.
In ceea ce priveste contributia Romaniei pentru promovarea proceselor europene si euro-atlantice in Balcanii de Vest, Consiliul a apreciat ca prezenta NATO si UE in regiune este un puternic stimulent in favoarea reformelor si echilibrului in tarile din zona. Pentru tara noastra, Balcanii de Vest reprezinta o coordonata prioritara a politicii externe.
Potrivit comunicatului oficial, membrii Consiliului au apreciat ca este nevoie de un program strategic coerent pentru promovarea intereselor Romaniei in regiunea Marii Negre, in realizarea caruia Guvernul si celelalte institutii cu atributii in domeniul securitatii nationale sa se angajeze activ si sa actioneze sistematic. CSAT a avizat proiectele strategiei de realizare a ordinii si sigurantei publice pentru cresterea sigurantei cetateanului si prevenirea criminalitatii stradale, precum si a concepttiei privind reorganizarea structurilor de ordine publica din Jandarmeria Romana si Regulamentului de organizare si functionare a Centrului de Coordonare Operativa Antiterorista din cadrul SRI.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro