Bush in Europa

Vizita lui George W. Bush in Europa a fost fara indoiala marele eveniment diplomatic al saptamanii trecute. S-a vorbit in unele medii de o reconciliere istorica dupa divergentele asupra razboiului din Irak. De fapt, in multe privinte cele doua tabere au ramas ferme pe pozitiile lor. Nici Schröder, nici Chirac nu si-au schimbat in mod fundamental atitudinea fata de ceea ce continua sa considere o greseala politica (o variatie pe tema lui Talleyrand: "c'est pire qu'un crime, c'est une faute"). Nici alte divergente majore precum cele referitoare la acordul de la Kyoto, Tribunalul penal international sau pedeapsa cu moartea, nu au fost inlaturate de turneul european al presedintelui Bush.
Cu toate acestea, intregul exercitiu diplomatic nu a fost lipsit de rost. Spre deosebire de demnitarii romani, care practica cu virtuozitate ceea ce Tutea numea "aflarea in treaba ca metoda de lucru" si se deplaseaza cel mai adesa de dragul fotografiilor protocolare, al hotelurilor luxoase si al diurnelor platite de stat, George W. Bush a inteles ca pentru arta guvernarii trebuie sa ai "Sitzfleisch". Iesirile sale in afara Statelor Unite sunt, intr-adevar, destul de rare, pastrand astfel un caracter exceptional.
In primul rand, este vorba de o anumita "lubrificare" a relatiilor euro-americane, de o necesara schimbare de atmosfera. Evident, toata lumea astepta cu sufletul la gura intalnirea dintre Bush si Chirac in calitate de lider al frondei. Ei bine, tinand cont de incarcatura emotionala a divergentelor franco-americane din ultimii ani, cei doi presedinti si-au jucat admirabil rolul, luand masa impreuna, declarandu-se excelenti prieteni si lansand cateva glume binevenite. In plus, recentul atentat impotriva lui Rafic Hariri le-a furnizat ocazia unei declaratii comune cerand Siriei evacuarea cat mai rapida a Libanului, ceea ce este, evident, mult mai vizibil decat colaborarea din culisele ONU care a dus la votarea rezolutiei 1559 a Consiliului de Securitate.
In aceeasi ordine de idei trebuie mentionata intalnirea lui Bush cu Schröder de la Mainz. Unii comentatori au gasit oarecum bizar faptul ca cei doi nu s-au intalnit la Berlin sau in alt mare oras german. Explicatia curenta este teama de manifestatii ostile. Mai important mi se pare insa caracterul deliberat bonom, provincial si modest al unui atare loc de intalnire. Chiar ma mir ca nu s-au gandit la vreun catun bavarez, dar asta ar fi fost probabil "too much".
Esentiala este in acest context recunoasterea reciproca. Asa cum spunea fostul cancelar Helmut Schmidt intr-un foarte remarcat editorial din "Die Zeit", Uniunea Europeana vrea sa fie recunoscuta ca un veritabil partener de catre Statele Unite, nu ca un vasal. Desigur, nu poate fi vorba de stricta egalitate intre parteneri cu forte inegale, dar diplomatia implica si o anumita doza de politete inter-statala. De fapt, presedintele Bush a fost privit la randul sau cu o totala lipsa de consideratie si asta inca inainte de declansarea razboiului din Irak. Legitimitatea sa a fost mereu pusa sub semnul intrebarii de catre segmente considerabile ale opiniei publice europene. Chiar inaintea alegerii sale, ziare importante din Europa occidentala nu vorbeau despre el decat ca despre ultimul cretin. Iar alegerea sa controversata din 2000 a contribuit, fireste, la aceasta deligitimare ideologica si politica in ochii opiniei publice "avansate" din Europa. Or, realegerea sa in conditiile unei mobilizari electorale fara precedent a schimbat radical datele problemei. Nimeni nu mai poate pune la indoiala legitimitatea politica a presedintelui Bush, chiar daca nu toata lumea e fericita cu rezultatul iesit din urne in noiembrie 2004. Nu doar Bush trebuie sa recunoasca Europa ca pe un partener de dialog, ci si opinia publica europeana trebuie sa se obisnuiasca cu el ca partener de dialog al liderilor din tarile Uniunii Europene. Asta era in fond miza fundamentala a periplului european al lui George W. Bush. Iar acest scop a fost fara indoiala atins, desi intalnirea cu presedintele Putin de la Bratislava pare a fi introdus o nota discordanta.
Intamplarea a facut ca in aceleasi zile sa fi venit la Berlin si Mihai-Razvan Ungureanu. Desi nu exista, fireste, nici o legatura intre cele doua vizite, nu pot sa nu stabilesc o relatie intre interesele noastre si reincalzirea relatiilor transatlantice. In anii din urma ne-am aflat in situatia copilului care este intrebat daca tine cu mama sau cu tata intr-un conflict familial. Chiar daca marea iubire n-a revenit inca, e bine barem ca mama si tata ies din nou impreuna la dineuri si receptii...

---

Despre autor: