Statalitatea, singura rezolvare pentru instabilitatea din Kosovo

Kosovo nu poate ramane stabil pentru multa vreme si nu poate demara construirea unei economii in lipsa statalitatii. Indecizia comunitatii internationale fata de viitorul provinciei Kosovo franeaza dezvoltarea sa, iar frustrarea populatiei majoritare albaneze poate exploda inca o data in curand.
Dupa dezordinile din martie anul trecut se poate pune intrebarea daca cele doua milioane de albanezi kosovari detin ceea ce este necesar pentru a sustine institutiile unui stat viabil. Albania vecina cu trei milioane de locuitori este departe de a fi un succes. Kosovo a stagnat in fosta Iugoslavie din punct de vedere economic si educational, dezvoltarea fiind redusa de rata mare de crestere a populatiei.
Oricum, Kosovo nu are alt drum de ales decat cel catre independenta. Alte optiuni nu rezista unei observari atente. Intoarcerea la o relatie statala cu Serbia constituie o anatema pentru 90% din populatie, care sunt etnici albanezi, iar fortarea unei astfel de solutii ar redeschide conflictul. Orice optiune de protectorat ar fi vazuta de albanezii kosovari ca o tragere de timp in detrimentul lor. In plus, nu exista organizatii viabile capabile sa preia acest rol: capitalul politic al ONU este epuizat dupa cinci ani de administrare inadecvata, iar UE nu este nici potrivita, nici doritoare sa preia guvernarea Kosovo.
Guvernarea si institutiile publice alcatuite de ONU in Kosovo - si in care comunitatea internationala a investit atat de mult in ultimii ani - sunt fragile si gata sa se dizolve in cazul in care insecuritatea si disperarea economica ar duce la o rebeliune totala a albanezilor kosovari impotriva tutorilor ONU.
In lipsa unei certitudini politice in ceea ce priveste viitorul aranjament statal al Kosovo, aceasta regiune va ramane o gaura neagra pentru investitii. Banca Mondiala si FMI au avertizat ca pana si performatele economice actuale minime ale Kosovo nu pot fi sustinute si ar putea duce la un colaps daca nu vor avea loc schimbari. Dupa trei ani de reconstructie, misiunea ONU in Kosovo prezideaza in prezent asupra unei descresteri a ajutoarelor - ceea ce scufunda din nou regiunea in recesiune, abia cinci procente din importuri fiind egalate de exporturi, somajul variind intre 30 si 60 de procente, programul de privatizare intarziat esuand in atragerea de investitori - iar suspendarea zilnica a electricitatii reaminteste de slabiciunile economice.
Sfarsitul logic al actiunilor ONU in cadrul Kosovo nu poate fi decat independenta. Guvernatorii ONU succesivi au creat institutii guvernamentale distincte, un corpus propriu de legi, o banca centrala pe cale sa se nasca si un teritoriu vamal separat. Actualul guvernator, danezul Soren Jessen Petersen, a accelerat predarea administratiei catre guvernul provizoriu ales si incearca sa obtina coduri telefonice si postale separate pentru Kosovo.
In afara Kosovo, ONU ramane alaturi de un status quo neclar, incapabila sa puna punctul pe i in ceea ce priveste actiunile sale din provincie, din cauza pozitiei legale formale si a faptului ca nu se doreste in Consiliul de Securitate depasirea blocajului creat de ambigua rezolutie 1244 din iunie 1999.
O comunitate internationala divizata si lipsita de un scop clar face parte din problemele Kosovo. Sperand, in mod vag si inutil, ca pana la urma Kosovo sau Serbia-Muntenegru - detinatorul formal al suveranitatii Kosovo - vor veni cu o solutie, membrii permanenti ai Consiliului de Securitate ONU se ingrijoreaza in fata precedentului si a posibilelor dominouri care vor fi declansate de la incheierea problemelor din Kosovo, in locuri indepartate ca Cecenia, Kurdistanul irakian, Tibet sau Abhazia.
Insa Kosovo este diferit fata de alte secesiuni potentiale prin faptul ca Rezolutia 1244 acorda un mandat pentru o rezolutie privind statutul viitor al provinciei si face referire la acordurile de la Rambouillet, care au precedat interventia NATO din 1999 si care contineau pasi catre un referendum care sa decida eventuala independenta.
Kosovo ar trebui sa se alature comunitatii internationale a statelor printr-un proces alcatuit cu grija intre comunitatea internationala si institutiile alese din Kosovo. Ar trebui ca acesti actori sa gandeasca impreuna o noua constitutie care sa acorde garantii puternice pentru sarbii din Kosovo si pentru celelalte minoritati. Acceptarea constitutiei printr-un referendum ar atrage independenta.
In mod ideal, Consiliul de Securitate si Grupul de Contact pentru crizele balcanice ar trebui sa atinga consensul pentru a sustine un astfel de proces. O conferinta internationala in aceasta toamna ar putea finaliza noua constitutie, impachetata sub forma unui "Acord pentru Kosovo". Daca Serbia se va angaja in acest proces va putea contribui la alcatuirea constitutiei si va putea obtine garantii pentru minoritatea sarba.
Insa nevoia urgenta de reglementare a situatiei din Kosovo nu mai poate fi tinuta pe loc multa vreme, cu Serbia, Rusia sau China jucand roluri de blocaj. O coalitie a SUA si tarilor cheie UE va trebui sa conduca acest proces, acordand recunoasterea si sprijinul sustinut pentru Kosovo ca nou stat.
Fost presedinte al Parlamentului European, in prezent membru al Consiliului director International Crisis Group
Copyright: International Crisis Group

---

Despre autor: