Sistemul de doctorate din Romania (II)

In ultima vreme au aparut unele articole despre sistemul de doctorate in Romania, cu accente critice fata de Academia Romana. Pentru o cunoastere mai adecvata a situatiei reale in acest domeniu, Academia Romana a organizat, zilele trecute, la sediul Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, o dezbatere consacrata acestei teme. Au participat: acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, acad. Maya Simionescu, acad. Marius Iosifescu, acad. Gheorghe Vladutescu, vicepresedinti ai Academiei Romane, prof. Dumitru Miron, secretar de stat la Ministerul Educatiei si Cercetarii, prof. Anton Anton, secretar de stat la Ministerul Educatiei si Cercetarii, membri ai Academiei Romane, rectori, cadre didactice universitare, conducatori de doctorate, ziaristi. Discutiile au fost intense, semn sigur al unor preocupari serioase privind competenta si performanta specialistilor in conditiile integrarii europene. In cele ce urmeaza redam o prima parte a discutiilor.
Apropiata integrare a Romaniei in Uniunea Europeana pune si problema remanierii intregului sistem de invatamant superior in sensul compatibilizarii cu cel din tarile occidentale, in conditiile in care si acolo se simte suflul innoirii structurilor de pregatire a specialistilor. Saptamana trecuta am prezentat prima parte a unei dezbateri dedicata sistemului de doctorate din tara noastra, organizata de Academia Romana. Au participat acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, acad. Maya Simionescu, acad. Marius Iosifescu, acad. Gheorghe Vladutescu, vicepresedinti ai Academiei Romane, prof. Anton Anton si prof. Dumitru Miron, secretari de stat la Ministerul Educatiei si Cercetarii, membri ai Academiei Romane, rectori ai unor institute de invatamant superior, cadre didactice universitare, conducatori de doctorate, ziaristi.
Reprezinta doctoratul o forma de invatamant, un start in profesie sau o consacrare? E necesar ca teza de doctorat sa fie originala? Rezultatele cercetarilor personale trebuie sa fie publicate in reviste de specialitate inainte de sustinerea tezei? Care este formula optima de organizare a cursurilor speciale pentru doctorat? Cine poate fi conducator de doctorat? Care sa fie institutiile acreditate pentru acordarea titlului de doctor? Facultatile particulare sunt pregatite pentru acordarea de doctorate? Cate doctorate poate conduce un profesor? Sunt doar cateva dintre intrebarile la care dezbaterea a configurat raspunsuri, ce vor sta in atentia celor care vor elabora viitoarele norme legislative pentru doctorat.
S-a impus ideea ca Academia Romana nu poate fi exclusa din sistemul de doctorate, fiind forul suprem de consacrare si, totodata, spatiul in care se desfasoara cercetare stiintifica fundamentala de performanta. E suficient sa amintim ca din cei 2140 de cercetatori, 1045 sunt doctori, cu studii si carti publicate in tara si peste hotare. La aceasta se adauga si faptul ca in institutele academice exista, atat cat este posibil, o baza de cercetare moderna, de natura sa asigure o buna pregatire. Mai sunt si schimburile cu institutii stiintifice de peste hotare, la care pot participa si cei mai valorosi tineri. Solutia ar fi organizarea unor consortii intre Academia Romana si Universitati, care sa elimine eventualele paralelisme si sa confere un plus de valoare pregatirii pentru elaborarea si sustinerea tezelor de doctorat. O alta solutie propusa a fost infiintarea unor platforme comune de cercetare, cum sunt cele de la Timisoara si Iasi. Cat despre abilitarea facultatilor particulare, aceasta este o problema care, cel putin deocamdata, nu se poate pune.
Acad. Maya Simionescu, vicepresedinte al Academiei Romane, directorul Institutului de Biologie si Patologie Celulara "Nicolae Simionescu", a prezentat experienta colectivului pe care il conduce, o experienta deosebit de valoroasa, daca tinem seama ca Institutul este Centru de Excelenta al Comunitatii Europene. Aici, criteriile sunt foarte exacte: orice tanar care isi pregateste doctoratul trebuie sa aiba trei lucrari publicate in reviste de specialitate din strainatate, sau, cel putin doua. Totodata, au fost organizate cursuri de vara postuniversitare, cu participare internationala. O problema cheie este aceea a conducatorului de doctorat, a carui pregatire "la zi" ar putea fi evaluata printr-un sistem periodic de reatestare. Desigur, se impun diferentele specifice fiecarui discipline de specialitate. Uneori poate fi apreciata originalitatea, alteori, actualitatea subiectului tratat; sunt din ce in ce mai multe domenii interdisciplinare si atunci originalitatea poate fi a perspectivei de abordare. Pentru aceasta, cum aprecia prof. Ioan Dumitrache, sunt imperativ necesare scolile doctorale, cu o durata de patru ani si cu asigurarea drepturilor sociale ale doctorandului. Succesul unor asemenea scoli ar putea fi asigurat printr-o colaborare intre Academia Romana si Universitati. De altfel, ideea acestor scoli doctorale va fi viabila in anul 2010. Prof. Bogdan Simionescu, membru corespondent al Academiei Romane, directorul Institutului de Chimie Macromoleculara "Petru Poni" din Iasi, a vorbit despre experienta colectivului de la acest Institut cu realizari remarcabile si numeroase participari in programe internationale. De curand, Institutul a castigat prin concurs calitatea de coordonator de proiect in cadrul PC6.
Care este statutul doctorandului? Prof. Ecaterina Andronescu a reliefat faptul ca aceste probleme sunt dezbatute in toate tarile europene, cu doua aspecte principale. Mai intai, cresterea numarului de cercetatori in ceea ce se numeste Spatiul European al Cercetarii. Doctorandul este student sau cercetator? S-a ajuns la o concluzie de compromis, in sensul ca stagiul de doctorantura este, in egala masura, unul de invatamant si de cercetare. Este o perspectiva favorabila colaborarii intre Academia Romana si Universitati.
Prof. Anton Anton a anuntat ca s-a demarat un experiment pilot: trei institute academice, impreuna cu trei Universitati, coordonate de trei personalitati, vor valida criteriile nationale de evaluare ale institutelor de cercetare. In curand va fi lansat un program de excelenta pentru cercetare, pe anii 2005-2006, in care sunt cuprinse si problemele ce tin de doctorat si perioada postdoctorala. Dintre acestea au fost amintite infiintarea unor burse de mobilitate, care sa permita tinerilor sa cunoasca mai multe centre de cercetare. E vorba de burse postdoctorale, pe o perioada de trei ani, finalizate in teze, care sa aduca la zi cercetarile dintr-un domeniu. Reusita in asemenea situatii poate fi asigurata si de formarea unor manageri de cercetare si ministerul a si demarat un program in acest sens. In acelasi "spirit de echipa", prof. Dumitru Miron a asigurat pe cei prezenti ca Ministerul Educatiei si Cercetarii se doreste un "receptor de mesaje" venite din partea institutelor de invatamant superior si cercetare intr-un dialog la care sa participe specialistii autentici din fiecare domeniu de activitate. Pe viitor, alegerea institutelor organizatoare de doctorat se va face in temeiul unor criterii de excelenta ce tin de traditie, competenta, logistica, potential uman s.a. Cu acesta se va raspunde si la dilema public/privat, in sensul ca doctoratele se vor organiza acolo unde aceste criterii vor fi indeplinite punctual. In regandirea acestui sistem, ministerul este hotarat sa pastreze ceea ce este valoros si modificarile aduse sa fie in consens cu exigentele Uniunii Europene. In "redesenarea unei noi arhitecturi", se va tine seama de toate aspectele - reatestarea mentorilor, regandirea revistelor de specialitate, astfel incat sa fie reprezentative pentru cercetarea romaneasca s.a. Invatamantul superior va avea un ciclu de licenta, urmat de un masterat puternic, bine finantat, divizat profesional si stiintific, ca baza pentru un doctorat autentic. Acestea si altele vor fi puternic sprijinite de Legea cu privire la asigurarea calitatii in invatamant.
Dialogul va continua cu scopul aflarii unor solutii simple si eficiente, insa este cert ca "daca indraznim cu adevarat, cu ganduri curate, puternic, vom avea sustinatori; daca intarziem, ne va costa mult si pe toti." Aceasta fiindca nu e departe timpul cand va incepe procesul autentificarii acreditarii europene a cursurilor, catedrelor, facultatilor si universitatilor. Anticiparea acestui proces este, neindoielnic, o conditie a succesului pe care-l dorim cu totii.

---

Despre autor: