La data de 31 ianuarie 2001, prin Decizia nr. 142, Curtea de Apel Ploiesti a dat in mod definitiv dreptate Asociatiei Salariatilor MFA Mizil, ale caror actiuni sunt vanate de cativa ani de "Clanul Baiculestilor" - o familie de fosti MApN-isti care vr
La data de 31 ianuarie 2001, prin Decizia nr. 142, Curtea de Apel Ploiesti a dat in mod definitiv dreptate Asociatiei Salariatilor MFA Mizil, ale caror actiuni sunt vanate de cativa ani de "Clanul Baiculestilor" - o familie de fosti MApN-isti care vrea cu orice pret sa puna stapanire pe cunoscuta fabrica de echipamente militare.
Ziarul ZIUA a aratat in mai multe randuri incercarile disperate ale "Clanului Baiculestilor" care, printr-o inginierie juridico-financiara ieftina, au vrut sa le fie recunoscut de catre instanta de judecata un imaginar drept de proprietate asupra pachetului majoritar de actiuni ale MFA. Pentru a-si atinge scopurile, Baiculestii au plecat de la o creanta de 11,47 miliarde lei a firmei "Hidro Salt B29" SRL (un SRL de familie) asupra Asociatiei Salariatilor MFA Mizil, cea care in 2003 a cumparat de la Ministerul Industriei si Resurselor pachetul integral de actiuni.
Creanta de 11,47 miliarde lei a Asociatiei Salariatilor a fost negata in mod incredibil de "Hidro Salt B29" SRL (cea care a platit acesti bani cu titlu de garantie de participare la licitatie), pentru ca ea sa fie invocata ca apartinand lui Nicolae Baiculescu, in baza unui imprumut fictiv (executat doar pe hartie) incheiat intre acesta si "Hidro Salt SRL". Numai ca transmiterea unui drept de proprietate asupra unor actiuni nu este permisa prin lege decat prin contract de cesiune si nicidecum ca rezultat al unui imprumut neonorat.
Un rateu judecatoresc
Nici macar actele nu i-au ajutat pe Baiculesti, deoarece ordinul de plata cu care s-a platit la stat garantia de participare la licitatia de achizitionare a actiunilor, la momentul privatizarii, era specificat de "Hidro Salt" ca fiind in favoarea Asociatiei Salariatilor de la MFA Mizil, nicidecum in favoarea vreunui Baiculescu. Cu toate acestea, Baiculestii, printr-un plan abil instrumentat, au reusit la finele anului trecut sa-l convinga pe presedintele Judecatoriei Mizil, Alexandru Cretu, ca ei ar avea dreptate intr-un proces in care au cerut sa li se recunoasca dreptul asupra actiunilor MFA Mizil. Iar judecatorul, coplesit de "argumentele" Baiculestilor, a dat sentinta nr. 920 din 11.10.2004, in care le-a recunoscut acestora calitatea de actionari si dreptul de a convoca o AGA (in calitate de actionari majoritari) prin care sa numeasca un nou consiliu de administratie, in locul celui existent, in pofida faptului ca AGA ii daduse afara din asociatie pe Baiculesti.
Unde-i lege nu-i tocmeala
Indignata de aberantul verdict dat de presedintele Judecatoriei Mizil in favoarea Baiculestilor, Asociatia Salariatilor MFA Mizil a declarat apel, motivat de probele contrarii din dosar, care dovedeau exact inversul situatiei. De altfel, asa cum ZIUA a aratat, intr-un litigiu asemanator derulat tot la finele anului trecut, bazat pe exact aceleasi probe din primul dosar, o judecatoare de la Judecatoria Mizil, subalterna a presedintelui Cretu, a dat un verdict total opus, in favoarea Asociatiei Salariatilor, argumentat ca la carte.
Judecand apelul Asociatiei Salariatilor, Curtea de Apel Ploiesti, prin decizia nr. 142 din 31 ianuarie 2005, a casat sentinta presedintelui Judecatoriei Mizil cu privire la favorurile acordate Baiculestilor si, pe fond, a respins actiunea acestora. Instanta a motivat decizia intr-o maniera care poate fi de mare ajutor procurorilor Biroului Teritorial de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Prahova, care ii cerceteaza in prezent pe Deugene Baiculescu si pe Nicolae Baiculescu sub aspectul infractiunii de inselaciune date de art. 215 cod penal, ca urmare a plangerii salariatilor de la MFA Mizil.
Curtea de Apel Ploiesti a aratat: "instanta de fond a facut o gresita interpretare a actelor depuse la dosar, deoarece din cuprinsul acestora rezulta o cu totul alta situatie de fapt. Intr-adevar, prin actul aditional incheiat la 18.04.2003 si autentificat sub nr. 1235 SC Hidro Salt B29 SRL - avand in vedere ca asociatul unic al acesteia, respectiv d-na Baiculescu Georgeta, prin decizia nr. 18 din 18 aprilie 2003 si autentificat sub nr. 1236 din aceeasi data - a hotarat retragerea de la negocieri pentru achizitionarea actiunilor la SC MFA SA Mizil, urmand sa emita ordin de plata (O.P.) in favoarea Asociatiei Salariatilor MFA Mizil cu titlu de garantie de participare la negociere. Din O.P. convenit prin actul aditional mai sus aratat, rezulta ca plata s-a facut pentru participarea la licitatie a Asociatiei Salariatilor MFA Mizil si nu pentru cumpararea de actiuni, astfel s-ar putea intelege ca aceasta din urma cumpara in mod mascat actiuni pentru Hidro Salt B29 SRL, care nu era agreata de Ministerul Industriei si Resurselor".
Justitia restabileste adevarul
Instanta a mai motivat ca in mod unilateral "Hidro Salt" a sustinut ca plata efectuata ar fi reprezentat "o cota de participare subscrisa si varsata de un membru al Asociatiei Salariatilor, respectiv Baiculescu Nicolae" si ca din decizia administratorului firmei nu rezulta ca "Baiculescu Deugene ar fi fost mandatat sa deturneze in favoarea lui Baiculescu Nicolae plata facuta in favoarea Asociatiei (...). Din lecturarea contractului de imprumut al carui continut nu este autentificat de notar (cum gresit a sustinut prima instanta), acesta legalizand doar semnatura si dandu-i data certa, reiese ca nu s-a urmarit decat denaturarea Ordinului de Plata nr. 137/17.04.2003, printr-o intelegere intre cei doi reclamanti". Cat priveste numarul de actiuni si dreptul invocat in numele acestora de a convoca o Adunare Generala a Actionarilor pentru numirea unui nou consiliu de administratie, instanta a retinut ca Baiculestii nu detin asa cum au pretins 375.3000 de voturi, adica o treime din numarul total, motiv pentru care toate pretentiile lor au fost respinse o data cu actiunea. Decizia este definitiva.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.