2.300-2.500 de semne

Pentru coala A4, tot ce-am spus pana aici inseamna 227 de semne. Povestirile si articolele mele pentru ziar numara fiecare 2.300-2.500 de semne. Scriu prostii sau lucruri de luat in seama, tot la 2.300-2.500 de semne am dreptul. Nu-ti vine sa scrii nimic, ca sa nu irosesti degeaba semnele. Dar nici sa incepi cu sfarsitul nu e bine. Ma gasesc adesea in situatia acelui turist caruia, la terminarea unei excursii in URSS, ii mai ramasesera doar zece ruble si trebuia sa le cumpere cadouri la o multime de sefi. De indata ce se hotara sa cumpere niste chestii, descoperea altele si mai ieftine. Si asa s-a ticnit omul. Oricat de direct as incepe articolul, intrevad alt inceput, mai direct. Oricat de economic m-as exprima, stiu ca exista o solutie cu si mai putine semne. Ca pot obtine acelasi rezultat cu un numar de semne mai mic. Mai bine zis, ca din 2.300-2.500 de semne unii croiesc texte mult mai bune.
Nu doar literele, virgulele, ghilimelele si semnele de exclamare sau de intrebare sunt semne, ci si spatiile dintre cuvinte. E semn chiar si neantul. Paginii A4 ii e indiferent ce semne folosesti. Bati fraze pline de miez sau doar siruri de neanturi, ea isi face datoria si, dupa 30 de randuri, nu mai primeste nimic.
Ion Lancranjan obisnuia in romanele sale sa sfarseasca aproape fiecare propozitie cu punte, puncte. Practic, pierdea 5 semne socotind ca astfel ii da cititorului posibilitatea sa viseze, sa adauge de la el si sentimente. Am numarat intr-o zi cate semne a prapadit Lancranjan in cele cateva sute de pagini ale fiecarui roman si mi-am dat seama ca, pe hartia pe care o strica el, as fi putut sa-mi tiparesc un volum de nuvele. Cand rusii, in urma cu doua decenii, au renuntat la unele atavisme ale alfabetului slavon - precum tviordai znak, tradus la noi prin semnul tare - o multime de padurari au intrat in somaj, dar o multime de paduri au ramas in picioare. Iata in ce statea soarta a mii si milioane de copaci, intr-un semn.
In multe din subiectele povestirilor mele mocneste revolta. Cer un numar mai mare de semne. Parca ar spune: nu e drept sa ne dai doar 2.300-2.500 de semne.
Povestea unei greseli, care iti strica toata viata, nu-i acelasi lucru cu nerozia de moment a unui guvernant. Nu-i corect sa faci portii egale de semne pentru ceva ce dureaza doar o zi si pentru un necaz intins pe zeci de ani, uneori si pe cateva generatii.
Ca si cum e drept si uman si firesc sa mergi in fiecare zi la serviciu, sa-ti vinzi pe nimic cate 600 de minute din viata, fara sa stii cate mai ai de trait. Dar, ce poti sa faci, daca atata e portia? Daca asta e masura ta? Ar trebui sa-i invidiez pe colegii care stiu sa scrie cate 5-6.000 de semne sau chiar mai multe, dar ar insemna sa-i invidiez si pe cei care castiga mai mult, care au mai multe case, care sunt mai tineri si mai sanatosi, care nu-s obligati sa munceasca tot timpul. Ar insemna sa pun insa invidia inaintea unor nevoi sufletesti si intelectuale mai folositoare. Cum ar fi, de exemplu, nevoia acuta de a istorisi intamplari si mai incitante, cu numai 2.000-2.100 de semne.

---

Despre autor: