Timpul n-a mai avut rabdare

Pe 28 decembrie 2004 s-a stins din viata pictorul Vasile Chinschi. Cu doar trei zile inainte de Anul nou. Timpul trebuia sa mai astepte macar cateva zile, pentru ca Maestrul sa implineasca 66 de ani. Sau pana in toamna, pentru ca tatal iubitor sa o conduca pe Nathalie de manuta in prima ei zi de scoala. Sau sa-l mai lase sa lucreze la tabloul monumental al lui Iisus, la care - zicea el,- ar mai avea ceva de adaugat.
Ori poate Dumnezeu a considerat ca pictura e desavarsita si nu i-a permis sa mai intervina asupra chipului fiului Sau, harazindu-i pictorului soarta mesterului Manole...
Dar am pacatui daca am gandi ca, luandu-l prematur la sine, Dumnezeu a fost nedrept cu el. Dimpotriva. Vasile Chinschi a fost unul dintre cei alesi: Dumnezeu i-a daruit talentul, simtul artistic, puterea de munca, rabdarea si, mai ales, harul, datorita caruia pictura lui va dainui peste secole.
Dupa ce in anul 1967 absolva Institutul de Arta "Nicolae Grigorescu", clasa profesor Alexandru Ciucurencu, prezenta lui se face de la an la an tot mai pregnant simtita in galerii, expozitii, saloane de pictura din tara si din strainatate. Lucrarile lui impodobesc colectii particulare din tari de pe toate continentele. Expozitiile personale din anii 1976, 1982 si 2004, veritabile evenimente culturale, sunt tot atatea confirmari ale ascensiunii lui spre perfectiune.
In peisajele sale predomina satele de o frumusete tulburatoare, adapostite printre coline, sub un cer incremenit in eternitate: Satul din vis, In zarea luminoasa, Peisaj din Bistrita-Nasaud, Acasa, Dupa coline, Hibernala, Sub cer de iarna, Gerul Bobotezei.
In unele dintre picturile sale se intalnesc combinatii de natura statica in prim-plan si peisaj in fundal - Chemarea colinelor verzi, Intunecare. Fructele, florile, obiectele alaturate in naturi statice sunt legate de anotimpuri, de vacante pe Llitoral sau de divertismente muzicale ori cinegetice - Prospetimea verii, Amintirea marii, Serenada neinceputa, Dupa vanatoare, Invitatie, Solemnitate.
Portretele, de o expresivitate tulburatoare, ale unor fiinte apropiate, te privesc interogativ, incercand parca sa-ti patrunda in adancul sufletului - Mama, Natalia-Vasilisa, Pictorul Ion Dumitriu, Domnisoara Florina, Teodora. In ultimul sau interviu, cu doar sase zile inainte de a se intalni cu vesnicia, pictorul a marturisit ca Teodora ii este tabloul cel mai drag.
Schitele au asteptat 8-9 ani pana ce maestrul a creat portretul femeii iubite, al femeii frumoase, cu trasaturi delicate si ferme, cu eleganta in tinuta si in privire.
Opera monumentala Iisus Cristos, ce-l prezinta pe Mantuitorul inviat din morti langa lespedea tombala, acoperita de giulgiu, intr-un peisaj colinar, cu un cer innourat, este cantecul de lebada si poate testamentul artistic al pictorului.
Activitatea si talentul i-au fost recunoscute de alegerea sa ca vicepresedinte al Uniunii Artistilor Plastici si ca presedinte al Sectiei de pictura a UAP. A primit numeroase premii si distinctii, printre care medalia de argint la Bienala din 1982 de la Kosice, Premiul Flacara in anul 2003 si Ordinul "Meritul Cultural" in grad de Comandor in anul 2004.
In memoria celor care l-am cunoscut, Maestrul va trai ca un artist desavarsit, dar eu pastrez in suflet mai ales lumina care se revarsa pe chipul sau - cand vorbea cu patima despre pictura sau cu nostalgie despre Ripiceniul nostru natal, cand juca cu foc la nuntile copiilor nostri sau canta o doina plina de dor. La ziua de nastere, pe 1 ianuarie, veneam doar intimii, dar pe 30 ianuarie, de Sf. Vasile cel Mare, atelierul lui din Calea Victoriei se umplea de pictori, studenti, medici, artisti - iubitorii de frumos, prietenii pictorului. Anul acesta s-a facut insa o exceptie: si intimii si prietenii am venit cu totii de 1 si 30 ianuarie la Ghencea, la mormantul lui Vasile Chinschi.
Prof. dr. Mihai Maxim, un prieten de Acasa

---

Despre autor: