Cum solutionam dezbaterea SIF-urilor

Tema privind viitorul celor cinci societati de investitii financiare (SIF) include trei dimensiuni: politica, juridica si economica. Ignorarea uneia dintre cele cinci dimensiuni ingreuneaza, pe de o parte, intelegerea corecta a problemei, iar pe de alta parte, nu poate oferi o solutie corecta.
Dimensiunea politica, legata, de altfel, de celelalte doua, nu poate fi inteleasa fara a ne reaminti modul in care s-au format aceste societati de investitii financiare. Ele sunt rezultatul modului in care s-a realizat procesul de privatizare in Romania, prin infiintarea unui Fond al Proprietatii de Stat, care sa gestioneze doua treimi din activele economice ale statului si cinci Fonduri ale Proprietatii Private, care sa gestioneze cealalta treime, ce urma sa fie impartita cetatenilor romani in varsta de peste optsprezece ani la data adoptarii legii.
Societatile de Investitii Financiare au devenit astfel organisme de plasament colectiv care au oferit unui numar mare de cetateni romani posibilitatea de a deveni investitori. Daca socotim ca, de pilda, la SIF Muntenia, un cupon de privatizare in valoare nominala de un milion de lei, (care nu era decat pe hartie), si care, odata cotat la bursa, a coborat la circa 300.000 de lei, valoreaza astazi peste 20 de milioane de lei arata ca beneficiarii privatizarii in masa care au ales SIF-urile au dovedit o alegere inspirata.
Dimensiunea juridica a problemei se refera la dezechilibrul dintre capacitatea cu totul diferita de a influenta decizia actionariatului si a echipei manageriale. Cu o limita de detinere de actiuni de 0,1%, cu un numar de actionari de ordinul milioanelor, Adunarea Generala este mai degraba o fictiune. Vointa actionariatului este extrem de difuza si ea nu a reusit niciodata sa se defineasca, darmite sa se impuna. Echipa manageriala se substituie, practic, Adunarii Generale a Actionarilor. Ceea ce transforma o asertiune, altminteri fireasca, si care spune ca intr-o societate comerciala nimeni nu poate decide in locul actionarilor, intr-o simpla retorica.
Trebuie, totusi, sa recunoastem ca, chiar si in conditiile unei limite a detinerilor de 0,1%, exista tentative de coagulare a actionariatului care, cel putin in trei din cele cinci SIF-uri, este destul de avansata si care, chiar si in cazul mentinerii acestei limite, va duce in scurt timp la formarea unei majoritati.
Dimensiunea economica este data, pe de o parte, de influenta considerabila pe care aceste SIF-uri o au in cadrul economiei nationale, iar pe de alta parte, de rolul pe care ele il detin in cadrul pietei de capital. Dat fiind ca, inca de la infiintare, FPP-urile devenite SIF-uri au primit actiuni in toate firmele de stat, inclusiv in banci si in societatile de asigurari, conferindu-le o forta considerabila. La aceasta se adauga si politica ulterioara de expansiune, SIF-urile participand la diverse alte privatizari, inclusiv in domeniul turismului, si cu cote parti ce depaseau adesea 10%, ponderea maxima ce poate fi detinuta de un fond de investitii intr-o alta companie. Aceasta presupune ca un grup economic ce ar prelua o astfel de societate financiara ar avea nu numai o putere de natura economica, dar si o capacitate neobisnuita de influenta asupra unor intregi sectoare economice.
In ce priveste comportamentul bursier al SIF-urilor, este limpede ca el este incurajat de difuzia actionariatului si ca, pe masura ce actionariatul s-ar concentra, vioiciunea, in ce priveste tranzactionarea actiunilor SIF-urilor, s-ar mai domoli.
Iata asadar cum sta chestiunea. Urcarea pragului la 1% sau peste, asaza pe pozitii firesti raporturile dintre actionari si echipa manageriala, permite coagularea proprietatii si exercitarea vointei actionariatului, inclusiv printr-un control exercitat asupra echipei manageriale. Exista, in schimb, avantajul ca SIF-urile vor ramane atractive pe bursa si ca, dincolo de o anumita orientare de natura politica, SIF-urile nu vor putea fi acaparate de structuri oculte si care sa capete, astfel, o influenta considerabila. In acelasi timp trebuie luate masuri eficiente pentru a impiedica orice tentativa de preluare ostila si pentru a identifica persoanele implicate care ar putea sa contribuie la aceasta. Caci in atari situatii exista riscul ca, de la un anumit nivel, coagularea proprietatii sa reduca atractivitatea pe bursa a SIF-urilor, mergand pana la transformarea lor intr-o structura inchisa sau chiar divizarea lor si vanzarea bucata cu bucata.
Intre aceste doua variante exista si una de mijloc si care ar urca limita de detinere la 1%. Este o varianta care pastreaza avantajele celorlalte doua, dar le diminueaza riscurile.

---

Despre autor: