Liberalizarea contului de capital poate reduce dobanzile bancare

Una din problemele importante cu care se confrunta in acest inceput de an autoritatile romanesti este aceea a liberalizarii sau nu a contului de capital. Mai exact a acordarii sau nu a permisiunii de a deschide conturi in lei pentru nerezidenti.
Teama cu care masura este intampinata tine de posibilitatea ca o data cu adoptarea ei sa intre in Romania capitaluri speculative care sa destabilizeze piata financiara si sa mareasca nivelul inflatiei.
Datorita nivelului mare al dobanzilor la depozitele in lei (circa 13-15 procente pe an), a dobanzilor mici la depozite in dolari si euro (1,94% in medie in zona euro in noiembrie 2004, conform Bancii Centrale Europene) si a cursurilor leu-euro si leu-dolar constante din ultimul timp, strainii posesori ai unor sume mari de bani ar fi predispusi sa constituie depozite la banci romanesti pe termene relativ scurte (pana la un an) apoi sa retraga banii. Mai mult, prezenta acestor sume in economie genereaza si inflatie.
Angajamentele luate de Romania in fata Uniunii Europene presupun adoptarea masurii pana la data de 1 aprilie a.c. Dincolo de problemele de imagine care ar aparea odata cu amanarea liberalizarii sau de cele legate de presiunea inflationista suplimentara datorate adoptarii acestei masuri se pune intrebarea fireasca daca piata bancara are capacitatea de a cobori dobanzile la depozite pana la un nivel satisfacator pentru a se putea adopta anul viitor masura mai sus amintita.
Principalele moduri prin care dobanzile la depozite pot scadea sunt scaderea ratei inflatiei, cresterea ofertei de bani pentru economisire sub forma de depozite, respectiv artificial prin scaderea dobanzii de referinta a Bancii Nationale.
Elementul cel mai obisnuit care determina modificarea dobanzii la depozite este rata inflatiei. Scaderea acesteia determina automat si scaderea ratei dobanzii, nici o banca neavand interesul sa plateasca un pret exagerat de mare pentru economiile atrase de la clienti.
In ceea ce priveste rata inflatiei, aceasta a fost in ultimii ani un continuu subiect de controverse. Este foarte probabil ca rata reala a inflatiei nu a fost in acesti ani aceeasi cu rata nominala, ci mai mare.
Inflatia pe care Guvernul si Banca Nationala a Romaniei o au in vedere pentru anul 2005 este de 7%. O rata a inflatiei proiectata pentru un program de guvernare conceput in anumite conditii si pentru care s-au avut in vedere mai multe aspecte economice.
Intre acestea, autorii programului de guvernare al Aliantei DA au luat in calcul cu siguranta elemente cum sunt relaxarea fiscala generata in principal de cota unica de impozitare si de banii ramasi in economie pentru consum, recalcularea pensiilor, urmata de asemenea de un flux suplimentar de bani dinspre buget spre consumatori, influxul de bani dinspre Comunitatea Europeana spre Romania pentru continuarea sau inceperea de proiecte care sa ne poata aduce mai aproape de Vest, sau denominarea leului si efectele acestei masuri. Toate aceste elemente sunt generatoare de inflatie. Unele mai mult, altele mai putin. Probabil ca la alcatuirea programului de guvernare s-a ajuns la concluzia ca printr-o serie de pasi se poate contracara actiunea lor si se poate ajunge la o rata a inflatiei de 7%.
Cu siguranta insa la alcatuirea programului de guvernare nu s-a putut tine cont de elementele noi generatoare de inflatie, intervenite in special in a doua jumatate a anului 2004. Intre acestea se remarca bugetul electoral propus de vechiul Guvern si aprobat de Parlament pentru anul 2005, punerea in practica a unor proiecte de infrastructura extrem de costisitoare si mai ales ratarea tintei de inflatie pe anul trecut. Toate aceste elemente schimba conditiile de fond, facand ca previziunea de 7% din programul de guvernare sa fie mai degraba una amuzanta decat realista in februarie 2005.
Daca anul trecut rata inflatiei a fost de 11,9%, conform Institutului National de Statistica, fara impozit de 16%, pensii mai mari, buget electoral, bani pentru aderare, denominarea leului, proiecte de infrastructura, anul acesta in mod normal va fi mai mare, chiar si cu fortarea unui deficit bugetar zero. Cu atat mai mult cu cat fundamentul de la care pleca programul de guvernare la acest capitol, si anume inflatie cu o singura cifra pe 2004, a fost depasit cu mult (inflatia a fost cu aproape o treime mai mare).
Conditiile actuale creeaza o puternica presiune pe preturi, si implicit pe inflatie, datorita prezentei in economie a unui exces de lichiditati.
In ceea ce priveste posibilitatea ca dobanzile sa scada ca urmare a patrunderii unor sume mari ca depozite, este chiar mai greu de crezut. In primul rand pentru ca dobanzile reale sunt si asa prea mici pentru a fi atractive pentru eventualii deponenti. In al doilea rand pentru ca banii reveniti in economie prin intermediul cotei unice de impozitare si a recalcularii pensiilor nu se vor indrepta catre economii, ci catre consum, in cea mai mare parte a lor. Ar fi si greu sa se intample altfel din moment ce, conform Barometrului de Opinie Publica realizat de Gallup la cererea Fundatiei Pentru o Societate Deschisa si publicat in octombrie 2004, 39% dintre romani declara ca veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar, iar alti 40% ca le ajung doar pentru strictul necesar si nimic mai mult.
Cea de-a treia modalitate de scadere a dobanzii, si anume scaderea dobanzii de referinta a BNR, poate parea o solutie daca tinem cont de nivelul mare al acesteia in acest moment. Numai ca o scadere foarte mare ar duce la o dobanda real negativa, scazand atractivitatea depozitelor bancare pentru romani.
Pentru ca teama de capitaluri speculative sa dispara e nevoie ca nivelul dobanzii sa coboare spre nivelul pe care il ating si dobanzile la monedele nationale ale tarilor nou-intrate in Uniunea Europeana, iar din acest punct de vedere Ungaria este cea mai apropiata. Numai ca Ungaria are o dobanda de referinta de doar 9%, fata de 15,69% in Romania. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in timp ce dobanda in Romania scade, scade si cea de acolo.
Asa ca, avand in vedere toate cele de mai sus, se ridica o intrebare: oare nu se poate trece direct la liberalizarea contului de capital, tocmai pentru ca, in fata unui numar mare de cereri de depozite, bancile sa scada automat dobanzile, urmand ca nivelul acestora sa se stabilizeze liber ulterior pe piata? Avandu-se in vedere, evident, influenta pe care o va avea o asemenea masura asupra nivelului inflatiei pe 2005. Dar mai ales faptul ca neintroducerea sa acum nu va insemna neaparat aparitia cu siguranta a oportunitatii de a o introduce mai tarziu.

---

Despre autor: