Chiar daca nu imi amintesc sa fi chinuit vreodata animale, povestea basarabeanului mi se pare extraordinar de potrivita pentru a ilustra multiplele balbaieli de care se face vinovat tanarul si vorbaretul nostru ministru de Finante. Va marturisesc ca l-am simpatizat si il simpatizez sincer pe domnul Ionut Popescu, iar aceste randuri ale mele nu vor sa insemne altceva decat tragerea unui semnal de alarma, pentru cresterea atentiei cu care importantul demnitar (dar si alti colegi ai domniei sale) isi exercita atributiile. De asemenea, doresc sa nu se repete intamplari stranii, care au minat o guvernare prea hulita, ale carei calitati incep sa devina vizibile abia acum, dupa multi ani.
Guvernarea 1997-2000 a pornit bine si a sfarsit rau din cauza "naivitatii" celor mai multi dintre reprezentantii sai, a lipsei lor de experienta la conducerea unei societati care functioneaza si dupa alte reguli decat cele ale bunului simt. Imi amintesc, de pilda, ca se dorea transparenta si a existat transparenta. Acum, se afirma transparenta si exista transparenta. Din pacate, si atunci si acum, explicatiile guvernamentale au fost si sunt prea "subtiri", insuficient pregatite pentru a convinge opinia publica ca masurile luate sunt rationale si necesare. In 1997 s-a dorit implinirea vointei politice a partenerilor veniti la guvernare si, indiferent de vocile critice, multe lucruri s-au realizat: politica pro-occidentala, constructia unor noi institutii democratice, asanarea partiala a economiei, privatizarea accelerata si altele. Si acum avem de-a face cu dorinta impunerii vointei politice, iar masurile referitoare la cota unica si la recalcularea pensiilor, determinate de un program politic consistent, demonstreaza clar aceasta atitudine laudabila. Pe de alta parte, si atunci si acum, corelarea politicii de destindere economica sanatoasa cu cea de satisfacere a constrangerilor existente, este mult prea "amatoristic" explicata opiniei publice, beneficiarilor respectivei politici.
Si atunci si acum s-a incercat o reforma economica, incepand cu partea institutionala, cu "caracatita" numita Minister de Finante si cu nenumaratele sale brate, raspandite in intreaga societate economica romaneasca. Va amintesc ca am avut, in acea guvernare, trei ministri ai Finantelor, foarte diferiti intre ei. Ei bine, in momentul in care se asezau pe scaunul acela, in ciuda calitatilor proprii, luau forma scaunului, se lasau asadar tintuiti sub nivelul apei, printr-un cordon invizibil, de catre sistemul pe care ar fi trebuit sa-l reformeze. "Bal-bal", se chinuiau ei, dar "bal-bal" se auzea pe toate posturile de televiziune, in toate casele romanilor cu drept de vot. Nenorocirea pe care vreau sa o evitam este cea a acceptarii tacite a respectivului cordon, de transformare a unui om remarcabil in purtator de cuvant al "caracatitei" mostenite.
Pentru ca, iata, "revolutia" pozitiva iscata de cota unica de 16% este estompata si trimisa (de unii) in derizoriu, din cauza contramasurilor de echilibrare, absolut normale, dupa parerea mea. Problema este ca aceste contramasuri trebuiau prevazute si prezentate din primul moment, pentru ca atunci ar fi fost acceptate fara actualele "maraieli" si declaratii belicoase. Este normal ca dividendele sa fie impozitate cu 10%, este normal ca speculatiile de pe piata de capital sa fie taxate la fel, este normal ca impozitul pe venit al micilor intreprinderi sa se dubleze, atata timp cat aceste cresteri sunt consecinte ale unei politici coerente, care sa fie prezentata integral celor interesati. Mi se pare normala si cresterea accizelor, mai ales la produsele de lux si la cele ce pot afecta sanatatea populatiei. Poate veti rade, spun asta desi sunt un fumator inrait si nu refuz, de obicei, sa consum, cu diverse ocazii, produse alcoolice. Accept si cresterea preturilor si tarifelor pentru alinierea viitoare la comertul european, sunt, ca sa zic asa un cetatean intelegator, atunci cand am acceptat sa ajung undeva.
Pe de alta parte, ma ingrozeste faptul ca se aplica retroactiv masuri nepopulare (oamenii de afaceri au tot dreptul sa fie revoltati si chiar sa nu se supuna unor masuri situate dincolo de pragul legalitatii), ma ingrozeste faptul ca functionarii emit declaratii confuze si contraproductive (povestea cu amanarea discutarii ordonantei este absolut penibila) si ca "textele" detractorilor sunt mult mai inteligibile si mai mediatizate decat explicatiile guvernantilor. Dar cel mai tare ma ingrozeste ideea ca un om remarcabil, cu vaste cunostinte economice, cu talent evident pentru comunicare, plin de personalitate si adept al liberalismului (cum este, imi face placere sa recunosc, ministrul Ionut Popescu) devine prizonierul "pensionarilor-rentieri" din minister, multumindu-se sa se balbiie public din cauza unui cordon ce nu-l lasa sa iasa la suprafata. Mai mult, cred ca sinceritatea care il caracterizeaza ii poate aduce foarte multe necazuri, aprecierile sale de neministru ducand deja, dupa cum se stie, la probleme foarte neplacute pentru Bursa de Valori Bucuresti. Sper din toata inima ca previziunile unui bun prieten si reputat economist nu se vor implini, astfel incat Ionut Popescu nu se va apuca sa influenteze si cursul de schimb, facand, tot ca neministru, aprecieri cotidiene referitoare la dolar, euro sau lei, indiferent de greutatea lor.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit: Am ales să trecem de la statutul...
Sursa: kudika.ro