"Axa Binelui" contra "Axei Raului"

Confruntata cu ofensiva americana in teritoriile ex-sovietice din imediata sa vecinatate, Rusia nu sta cu mainile in san. Kremlinul incearca sa contracareze planurile de dominatie globala ale Statelor Unite. Rusia poate conta pe sprijinul altor natiuni interesate sa saboteze consolidarea lumii "unipolare" guvernate de la Washington. China, India, Franta, Germania sau Japonia doresc sa devina "centre de putere" in geopolitica viitorului. Exista, dealtfel, si o enorma miza economica.
Politica de influenta a Rusiei in spatiul ex-sovietic a inregistrat noi "reculuri" in ultimii doi ani: "revolutiile portocalii" au eliminat influenta Moscovei din Georgia (2003) si, mai ales, din Ucraina (2004). Odata cu Georgia, Moscova a pierdut influenta din Caucaz si controlul asupra celor doua megaconducte americane din zona: oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan si gazoductul Baku-Tbilisi-Erzurum, care traverseaza teritoriul georgian. Sunt vizate acum cele trei mini-republici, Osetia de Sud, Abhazia si Cecenia, pentru ca Rusia sa fie exclusa total din Caucaz, in ciuda bazelor militare ale Moscovei din Osetia de Sud si Abhazia. Pierderea influentei asupra Ucrainei este inca si mai grava pentru Moscova. Pe langa cele zece miliarde de dolari, la cat se estimeaza pierderile economice rusesti in Ucraina, pe langa oleoductul si gazoductul care aprovizioneaza Europa de Vest (aducand cele mai mari incasari de valuta din comertul exterior rusesc), Rusia isi vede compromisa sansa de a-si reface vechiul "imperiu" euroasiatic pe baza aliantei cu Ucraina si Kazahstanul.
Kremlinul riposteaza folosind chiar armele Administratiei Bush. Atacata in zona sa traditionala de influenta, Moscova lanseaza acum o ofensiva in America de Sud, "fieful" Statelor Unite. Vladimir Putin incearca sa construiasca o "Axa a Binelui", din Brazilia, Venezuela si Cuba. Dupa cate se pare, Rusia nu si-a spus, deocamdata, ultimul cuvant.
Analistul rus Vladimir S. Miasnikov, membru al Institutului de Studii Extrem Orientale ("Institute of Far Eastern Studies") din cadrul Academiei de Stiinte a Rusiei, a conferentiat la Institutul "Schiller" din Germania asupra schimbarilor din zona de influenta traditionala rusa, care au intervenit dupa 11 septembrie 2001. Ca si Zbigniew Brzezinski in "The Great Chessboard", academicianul Miasnikov sustine ca asistam la o confruntare fara precedent - mult mai agresiva decat in perioada razboiului rece - intre adeptii unei lumi unipolare, controlata de Statele Unite, si adeptii unei lumi multipolare (cu mai multe centre de influenta), pe care si-o doresc tari ca Rusia, China, India, Franta, Germania sau Japonia. Conform lui Brzezinski, statutul de unica supraputere a Statelor Unite va putea fi continuat doar prin implantarea SUA in Eurasia, cu limitarea, tot mai accentuata, a influentei Rusiei si Chinei in zona. "Unul din cele mai importante obiective strategice ale Statelor Unite pe continentul Eurasia este prevenirea ascensiunii altor forte concurente, care ar putea intra in competitie cu dominatia americana, forte considerate ostile Statelor Unite", scrie Vladimir Miasnikov. In strategia actualei Administratii Bush, interesele Statelor Unite din spatiul post-sovietic vin in concurenta cu interesele majore de dezvoltarea ale Rusiei si ale Chinei. Miasnikov si-a continuat conferinta de la Institutul "Schiller" astfel: "Astazi, strategia internationala a SUA se axeaza pe construirea si apararea acestei lumi unipolare. Vechiul motto, "Cine nu este cu noi, este impotriva noastra", s-a transformat acum in "Axa raului"."
In asigurarea rolului Statelor Unite ca "singura supraputere" (diplomatia franceza o numeste chiar "hiperputere mondiala") unii analisti argumenetaza ca Washingtonul a preluat modelul de imperiu al vechii Rome. Acest model presupune impartirea lumii intre o metropola (asa cum era vechea Roma) si o periferie, formata din celelalte popoare, amenintate permanent cu armele in caz de nesupunere. Analistii Institutului "Schiller" opineaza ca acest model de imperiu - pe care americanii sunt pe cale sa si-l construiasca datorita superioritatii armelor, a finantelor, a economiei si tehnologiei hi-tech - impune o regula: periferia trebuie permanent tinuta in stare de instabilitate, prin conflicte interne sau externe, pentru a o impiedica sa se organizeze contra metropolei. Statele sau grupul de state care provoaca probleme metropolei (Washingtonului) devin, imediat, obiectul "actiunilor preventive" ale fortelor armate ale metropolei, indiferent sub ce pretext.
Miasnikov arata ca aceasta doctrina a fost elaborata de SUA inca de la inceputul anilor '90, imediat dupa dezintegrarea fostei URSS. Doctrina este activ sustinuta in prezent de vicepresedintele Dick Cheney, de secretarul Apararii, Donald Rumsfeld, de subsecretarul Apararii, Paul Wolfowitz, precum si de grupul neoconservator "Project for a New American Century" (PNAC), care controleaza politica externa si militara a Administratiei Bush.
Expertii de la "Brookings Institute" sustin insa ca arhitectura unei lumi unipolare va fi greu de mentinut in epoca post-razboi rece. In viitorul apropiat, sunt de parere expertii de la "Brookings", lumea nu va putea fi condusa de un guvern global, reprezentat de ONU sau vreo alta organizatie internationala, dirijata din umbra de Noua Ordine Mondiala. In studiul "Brookings Northest Asia Studies: 2001-2002", expertii institutului considera ca ideea unui guvern global a inceput sa piarda teren chiar in Statele Unite.
Alianta Rusia-China-India si "Shanghai Five" din Eurasia
Fiind direct vizate ca posibile amenintari la dominarea de catre SUA a Eurasiei si a statului american ca "singura supraputere mondiala", Rusia, China si India s-au apropiat, in ultimii ani, considerabil. Vizita presedintelui Vladimir Putin in China si India, din decembrie 2002, a marcat inceputul unei aliante strategice, cele trei mari puteri identificand numeroase puncte de vedere comune, subsumate ideii de lume multipolara, opusa celei a Administratiei Bush.
Noile raporturi ruso-chineze au la baza Tratatul de buna vecinatate, prietenie si cooperare semnat la Moscova in 16 iulie 2001, care marcheaza o cotitura istorica in relatiile dintre Moscova si Beijing. Alaturi de acest tratat, Rusia, China si India au identificat si alte zone de interes comun, in decembrie 2002: colaborarea cu zona de comert liber a statelor ASEAN; balansarea relatiilor cu Statele Unite si Japonia; rezolvarea problemelor de frontiera; normalizarea relatiilor Rusiei si Chinei cu India. Tratatul semnat la 16 iulie 2001, intre Rusia si China, are cateva merite, subliniate de Vladimir Miasnikov. In primul rand, el stabileste un cadru legal international al colaborarii Rusiei cu China. In al doilea rand, tratatul ofera o baza noua pentru parteneriatul ruso-chinez in viitor. In al treilea rand, tratatul pune bazele unei stabilitati in Asia Centrala si de Est.
Prin tratatul din 16 iulie 2001, Rusia si China isi coordoneaza planurile pentru o serie de mari proiecte: constructia oleoductelor care vor pompa petrol din Rusia in China; construirea coridoarelor de transport Est-Vest si Nord-Sud, precum si giganticul proiect "Eurasian Trans-Continental Economic Bridge" (Podul Economic Trans-Continental Eurasiatic), care urmeaza sa lege Oceanul Pacific cu Oceanul Atlantic, traversand Eurasia.
Pentru a asigura stabilitatea in centrul Eurasiei, Rusia si China au infiintat un parteneriat cu statele din Asia Centrala, foste sovietice. Astfel a aparut Shanghai Five, o alianta care grupeaza - alaturi de Rusia si China - inca trei republici ex-sovietice: Kazahstan, Kirgizstan si Tadjikistan, state care au semnat parteneriatul in orasul chinez Shanghai. In 15 iunie 2001 la acest parteneriat a aderat si Uzbekistanul, iar "Shanghai Five" a devenit "Shanghai Cooperation Organization" (SCO), cu sediul la Beijing. Mongolia, India, Iranul si Pakistanul si-au manifestat interesul fata de SCO. Potrivit presedintelui Kazahstanului, SCO ar putea deveni, din 2005, un parteneriat care sa asigure securitatea si prosperitatea in regiunea central-asiatica, iar Rusia, China si India ar putea juca un rol central, in viitor, in SCO. Putin a declarat recent ca India "exploreaza" posibilitatile de a intra in SCO. Ministrul de Externe al Indiei, Yashvant Sinha, sublinia: "India considera ca SCO are cateva obiective foarte importante in regiune. Asa ca India a notificat Rusiei si altor tari membre SCO intentia sa de a se alatura organizatiei. Credem ca India ar putea contribui considerabil la activitatile SCO".
"Trans-Continental Economic Bridge" si perspectiva secesiunii Siberiei
Un important rol economic si de stabilitate va juca megaproiectul "Trans-Continental Economic Bridge" (Podul Economic Trans-Continental) din Europa - proiect initiat de Rusia si China -, fata de care si-au manifestat interesul numeroase tari din Asia si Europa. Proiectul, cel mai grandios de pana acum, presupune construirea unei retele informatice si de transporturi - utilizand cele mai noi mijloace hi-tech - care sa uneasca malul Pacificului cu cel al Atlanticului, traversand Eurasia. Astfel, statele din Asia vor fi legate de cele din Europa printr-un nou tip de asociatie in directia dezvoltarii. "Scopul acestei asocieri este acela de a crea in spatiul Eurasiei o infrastructura ultramoderna pentru transporturi, energie si comunicatii, care vor propulsa rapid dezvoltarea intregii Eurasii in secolul XXI", scrie Vladimir Miasnikov in lucrarea "Continental Bridge: Project of the 21 Century".
Mai presus de orice, "Trans-Continental Economic Bridge" are meritul de a stimula coparteneriatul dintre Rusia, China si India cu celelalte tari din cadrul SCO, si cu Iranul si Mongolia in spatiul central euroasiatic.
Este interesant ca Administratia Clinton, la audierile din iulie 1997, din Comitetul pentru relatii externe al Senatului, declara ca "opt state independente din Caucaz si Asia Centrala - Armenia, Azerbaidjanul, Georgia, Kazahstan, Kargazstan, Turkmenistan si Uzbekistan - formeaza acum sfera de interese prioritare a Statelor Unite". Cele opt state devenisera brusc "prioritare" pentru Washington datorita enormelor resurse petroliere si de gaze naturale din zona Caucaz si Asia Centrala. In acest "joc politic", Statele Unite priveau Rusia si Iranul drept principali competitori, iar Turcia drept un potential aliat sau instrument in politica americana din Caucaz si Asia Centrala.
Analistii americani vorbesc actualmente despre perspectiva unei noi "revolutii portocalii" in Kirgizstan. Dupa Georgia si Ucraina, posibilitatea unei "schimbari de regim" in Kargazstan vizeaza o eventuala secesiune a Siberiei si a Extremului Orient rus, cu constituirea unui guvern pro-american in centrul Eurasiei, si acapararea uriaselor resurse ale Siberiei de catre marile companii americane.
"Axa binelui" din America de Sud
Opusa "Axei raului" - lista tarilor care, in opinia Administratiei Bush, sustin terorismul si unde trebuie urmarita o "schimbare de regim" - Vladimir Putin a conceput o "Axa a binelui" in America de Sud, formata din Brazilia (cea mai puternica si mai bogata in resurse tara din America de Sud), Venezuela (al cincilea exportator mondial de petrol si al treilea furnizor de petrol al SUA) si Cuba.
Apare evident ca "Axa binelui"- constituita de Putin - este opusa NAFTA (ce grupeaza deocamdata Canada, Statele Unite si Mexic), care ar urma in deceniul urmator sa se intinda peste toata America de Sud, formand Uniunea Americana (UA), asemanatoare Uniunii Europene (UE), o noua institutie a Noii Ordini Mondiale. Alianta lui Fidel Castro cu Lula Da Silva si Hugo Chavez da insa mari batai de cap Statelor Unite.
Toate incercarile Washingtonului de a-l alunga de la putere pe liderul venezuelean Hugo Chavez au esuat.
Potrivit unor analisti americani, Putin ar fi acceptat victoria "revolutiei portocalii" din Ucraina in schimbul acceptarii de catre Bush (cel putin deocamdata) a mentinerii la putere a lui Hugo Chavez. Acest "schimb" sau "troc" s-ar fi desfasurat in mai 2004, cand un grup de proeminenti oameni politici americani (George H.W. Bush, Madeleine Albright) au vizitat Ucraina si au purtat discutii cu trimisii Moscovei la Kiev. Mentalitatea razboiului rece - cand au avut loc multe "trocuri" politice de acest gen - l-a facut pe Bush sa-si extinda influenta in Ucraina, in schimbul penetrarii lui Putin in America de Sud.
In mijlocul manifestatiilor "portocalii" de la Kiev - care au monopolizat mass-media internationala - a trecut aproape neobservata participarea lui Vladimir Putin, pe 20-21 noiembrie 2004, la summitul "Asia-Pacific Economic Cooperation" (APEC) de la Santiago de Chile, urmata imediat de vizita lui Putin in Brazilia (21 mai).
Era pentru prima data in istorie cand presedintele Rusiei punea piciorul in Brazilia, in ciuda celor 225 de ani de relatii diplomatice dintre cele doua tari.
In 2002 Brazilia, Rusia, India si China au semnat un parteneriat economic, BRIC (Brazilia, Rusia, India, China), si in mai putin de doua luni Putin a vizitat fiecare din aceste tari. In decembrie 2004, Fidel Castro l-a primit triumfal pe marxistul Hugo Chavez la Teatrul "Karl Marx" din Havana, unde cei doi lideri de stanga au semnat o alternativa la NAFTA ("North American Free Trade Agreement").
"Cubanizarea" Americii Latine - de care se vorbeste insistent la Washington - a inceput mai devreme, prin victoria in alegerile din Venezuela a marxistului Hugo Chavez, considerat la Washington un "bolivarist" (de la Simon Bolivar, eliberatorul din secolul al XIX-lea al Americii de Sud de sub jugul spaniol).
Castro s-a intalnit apoi si cu presedintele Braziliei, Lula Da Silva (de profesie muncitor metalurgist), cu care impartaseste puternice sentimente anti-americane. Atat Castro, cat si Lula Da Silva cauta o alternativa la dominatia economica americana si pledeaza, bineinteles, pentru o lume multipolara. Brazilia are, in acest sens, un parteneriat cu China, iar Lula Da Silva a strans relatiile economice cu Rusia si Franta, care se opun la randul lor lumii unipolare, conduse exclusiv de Washington. Conform unei declaratii a lui Lula Da Silva, aderarea Braziliei la NAFTA ar transforma tara sa intr-o marioneta a SUA.
Brazilia are un program nuclear, sustinut de Rusia, si un ambitios program de cooperare in domeniul tehnicii militare, semnat cu Moscova. De curand a inceput fabricarea de rachete militare, cu asistenta chineza.
Presedintele venezuelean Hugo Chavez a anuntat recent, dupa vizita in China, ca relatiile comerciale dintre Venezuela si China se vor intensifica in curand, si ca s-a lansat un program militar de colaborare cu Beijingul pentru a face "mai putin depedenta Venezuela de forta de dominatie din zona". Adica de Statele Unite. Ca si Lula Da Silva, Hugo Chavez impartaseste idealul unei lumi multipolare. Astfel ca el a vizitat, pe langa China, atat Rusia, cat si Iranul.
Toate site-urile rusesti confirma ca la Moscova este asteptat, "in timp foarte scurt", si Lula Da Silva. "Axa binelui", pe care o construieste in America de Sud presedintele Putin, s-ar putea sa atraga in curand si alte state.
Relatia strategica Rusia-Germania-Franta si reactia SUA
La 21 decembrie 2004, presedintele Vladimir Putin s-a intalnit cu cancelarul german Gerhard Schröder. In ultimii ani, Germania a devenit un partener strategic al Rusiei. Baza de intelegere intre cele doua mari puteri este simpla: Germania este dependenta de petrolul si gazul natural importat de Rusia; la ONU, Germania se lupta sa obtina un loc in Consiliul de Securitate, iar Rusia ii acorda tot sprijinul. La randul sau, Moscova are nevoie de sprijinul cancelariilor europene in problema Ceceniei. Sprijin pe care Berlinul este dispus sa-l ofere. Germania s-a grabit sa recunoasca rezultatul ultimelor alegeri din Cecenia, alegeri controlate de Moscova. Nici liderii de la Paris nu au facut nazuri.
Germania si Franta - aliatii Rusiei - au legitimat pe plan international alegerile din Cecenia, stiind ca pun astfel bete in roate expansionismului american din Asia centrala. Dornice sa elimine influenta rusa din intregul Caucaz, Statele Unite - aflate in "razboi cu terorismul" - ii sustin, paradoxal, pe teroristii ceceni, definindu-i drept "luptatori pentru cauza libertatii". Statele Unite dovedesc inca o data uzul dublului standard atunci cand sunt in joc interesele americane.
Un rol important in consolidarea relatiei strategice pe care Putin si-a construit-o cu Germania si Franta va avea, dupa 2005, construirea marelui gazoduct din nordul Europei, care va permite Rusiei sa furnizeze gaze naturale Germaniei - ocolind Ucraina - iar din Germania gazul natural rusesc va putea fi pompat spre alte tari membre UE (Marea Britanie si Franta). La 17 decembrie 2004, marea companie rusa Gazprom a anuntat o crestere importanta a viitoarelor exporturi de gaze naturale dinspre Rusia in tarile UE, incepand din 2010. Tratativele in acest sens au demarat intre Gazprom si compania germana EON: o treime din necesarul de petrol si gaze naturale ale Germaniei se bazeaza pe importul de hidrocarburi din Rusia.
Gazoductul din nordul Europei, dintre Rusia si tarile UE, va merge de la Viborg (la nord de St. Petersburg) direct pe coasta germana, fara sa mai treaca prin Ucraina. Se discuta daca gazoductul rusesc din nordul Europei sa aiba ramificatii pentru Finlanda si Suedia - tari care au solicitat in mod expres conectarea la marea conducta -, ca si pentru regiunea Kaliningrad (fostul Konigsberg). Din Germania, gazoductul rusesc se va putea conecta la reteaua de conducte catre Marea Britanie, Franta si alte tari membre UE.
Observand primejdia ca Rusia sa se apropie prea mult de UE, secretatul de stat Colin Powell a "avertizat" de curand tarile vest-europene asupra pericolului de a depinde energetic de un singur furnizor, indicand Ucraina lui Iuscenko si Timosenko ca posibila alternativa.
Turcia, un participant important la transportul petrolului rusesc
In ultimii ani, Turcia a ajuns un "jucator" extrem de important in transportul petrolului rusesc in sudul Europei. Un aspect deloc de neglijat atunci cand Ankara solicita aderarea la Uniunea Europeana. Aderare care nu ar conveni catusi e putin Rusiei, dar nici Frantei sau Germaniei.
Pentru Moscova, aderarea Turciei la UE ar aduce o crestere substantiala a taxelor la transportul petrolului si gazelor naturale - conform standardelor europene -, ceea ce ar afecta toate intelegerile de pana acum dintre Rusia si Turcia, privind circulatia prin Bosfor si Dardanele.
Un alt mare impediment pentru Moscova, ar fi acela ca Rusia ar pierde monopolul pe furnizarea petrolului si gazelor sale naturale, deoarece legislatia UE interzice, in mod expres, ca un singur stat sa furnizeze unei alte tari membre a UE resurse energetice, in regim de monopol. In consecinta, doua importante rute petroliere - Baku-Novorosiisk si consortiul petrolier din Caucaz - ar putea deveni nerentabile. Cele doua rute petroliere transportau petrolul exact prin Bosfor si Dardanele. Pentru a intari relatiile energetice ale Turciei cu Rusia, Putin a sugerat, la ultima sa vizita la Ankara, ca defunctul TUPRAS (compania petroliera de stat a Turciei) sa intre in parteneriat cu compania rusa TAFTNEFT.
In ecuatia turca intra si oleoductul din Ucraina, Odessa-Brody, deoarece acesta - prin inversarea directiei de curgere a petrolului si noua conducta Brody-Gdansk - elimina Turcia si face din Polonia marea prelucratoare a petrolului rusesc, eliminand astfel transportul prin sudul Europei, adica prin Bosfor si Dardanele. Ceea ce, desigur, nu este bine vazut nici la Moscova, nici la Ankara. Polonia (Aleksander Kwasnievski) si Ucraina (Iuscenko-Timosenko) incearca astfel sa-si promoveze marile interese petroliere, sustinute de Statele Unite, in dauna Rusiei si a Turciei.
Viitorul oleoduct AMBO, obiect al confruntarii ruso-americane in Balcani
La 28 decembrie 2004, Macedonia, Bulgaria si Albania au semnat la Sofia un memorandum de intelegere cu Ted Ferguson, presedintele proiectului AMBO (Albania-Macedonia-Bulgaria Oil). AMBO Trans-Balkan Pipeline va lega portul bulgar Burgas, de la Marea Neagra, de portul albanez Vlore, de la Marea Adriatica. Acest oleoduct va permite transportul petrolier intre Marea Neagra si Marea Adriatica, ocolind Turcia, Bosforul si Dardanelele. Intregul proiect este sprijnit de Statele Unite, si constituie o alta lovitura data intereselor Rusiei in Balcani. Proiectul AMBO submineaza, in chip evident, proiectul alternativ Burgas (Bulgaria)-Alexandropolis (Grecia), care era sustinut de Rusia, interesata de o revenire economica in Balcani. In 2005 Putin va vizita Grecia, despre care presedintele rus a declarat: "Coperarea energetica este de o importanta cruciala pentru tarile noastre", subliniind ca Rusia si Grecia au pozitii "foarte apropiate, de multe ori identice, in viata internationala". La Atena, Putin va analiza problema Ciprului, a situatiei din Balcani si din provincia Kosovo.
Strategia Rusiei are la baza interese economice majore, prin care Moscova incearca sa construiasca aliante strategice contra presiunilor americane de a-i "ingradi" influenta din spatiul ex-sovietic: livrari de petrol si gaze naturale; furnizarea de expertiza si de materiale nucleare; export de arme supersofisticate, printre care bombardiere, avioane de vanatoare sau rachete de toate tipurile etc.
Vechea confruntare ideologica a luat acum, dupa 11 septembrie 2001, un aspect concret, care va domina multi ani relatiile ruso-americane: cine va controla Eurasia va controla planeta!

---

Despre autor: