Politia italiana a inregistrat o noua victorie in lupta impotriva 'Ndranghetei (mafia din regiunea Calabria), reusind sa puna mana pe unul dintre sefii acesteia, cautat de aproape zece ani de zile si care figura pe lista celor mai cautati 30 de crimi
Politia italiana a inregistrat o noua victorie in lupta impotriva 'Ndranghetei (mafia din regiunea Calabria), reusind sa puna mana pe unul dintre sefii acesteia, cautat de aproape zece ani de zile si care figura pe lista celor mai cautati 30 de criminali ai Italiei, relateaza Reuters. Gregorio Bellocco, in varsta de 50 de ani, a fost prins marti seara la o ferma din extremitatea sudica a tarii, in aceasta operatiune fiind implicati peste 70 de politisti. Anchetatorii sunt de parere ca Bellocco este una dintre cele mai importante figuri ale organizatiei 'Ndrangheta, care desfasoara activitati ilegale in regiunea mai putin dezvoltata a Italiei, Reggio Calabria. Bellocco are de ispasit o pedeapsa cu inchisoarea de 21 de ani pentru implicare in operatiuni criminale si asasinate, sentinta pronuntata in 1996, anul in care mafiotul a reusit sa se faca nevazut pentru o perioada atat de lunga. "Il cautam de zece ani de zile si trebuie sa marturisim ca a reusit sa se ascunda extraordinar de bine, pentru ca pana in urma cu sase luni nu reusisem sa avem nici o pista in ceea ce priveste ascunzatoarea acestuia", a declarat un politist italian. Conform specialistilor in mafia italiana, puterea 'Ndranghetei, specializata in trafic cu armament si stupefiante, a crescut incet, dar semnificativ in ultimii ani, astfel ca aceasta este pe cale sa devina mai importanta chiar decat mafia siciliana Cosa Nostra. 'Ndrangheta a reusit sa castige un teren atat de important intr-un timp relativ scurt datorita faptului ca autoritatile italiene au fost preocupate in special de mult mai celebrele Cosa Nostra si Camorra. (C.C.)
Despre autor: