Dupa Kyoto

Protocolul de la Kyoto a intrat in vigoare dupa ce 126 de state i s-au alaturat. Acum este timpul sa incepem sa ne gandim cum sa implicam toate statele, inclusiv pe marii emitatori de noxe, intr-o discutie despre ce se va intampla dupa expirarea tratatului in 2012. Exact asta a facut Comisia Europeana de curand prin asigurarea strategiei sale pentru epoca post-Kyoto, strategie care va fi dicutata la urmatorul Consiliu European din luna martie.
In vreme ce Protocolul de la Kyoto reprezinta doar o reducere modesta a emisiilor de carbon din tarile industrializate - 5,2% intre 2008-2012 fata de nivelul din 1990 - un progres real poate fi obtinut doar prin sustinerea conservarii planetei.
Insa mai intai toate tarile trebuie sa integreze problemele de mediu in planurile politice si sa imbunatateasca administrarea unor sectoare cheie, cum ar fi energia, infrastructura si transportul. Cu alte cuvinte trebuie sa actionam in concordanta cu recunoasterea faptului ca modificarile climaterice si efectele lor asupra oamenilor raman o amenintare constanta asupra securitatii globale.
Si pana la urma, un plan pe termen lung pare sa includa un sistem bazat pe reguli, un sistem de recompense si investitii in modificarile tehnologice. Adaptarile la nivel national vor fi recunoscute ca fiind o problema majora care va avea nevoie de fonduri. Confruntarea cu modificarile climaterice si cu reducerea emisiilor de carbon trebuie sa fie complementare.
Privind la lumea post-Kyoto trebuie sa declansam un nou dialog si sa cautam noi mijloace pentru schimbarile climaterice. Statele si-ar putea stabili scopul ambitios de a limita schimbarea pe termen lung a temperaturii pamantului, iar pentru asta ar trebui sa acorde drepturi de emisii de noxe diferitelor tari astfel incat sa poata controla cresterea temperaturii. O astfel de abordare solicita finantari superioare pentru cercetarea in domeniul energetic si dezvoltarea unor tehnologii imbunatatite, un proces ce are nevoie de sustinerea unor parteneriate publice si private.
Pana acum, tarile bogate, care aduna doar 15% din populatia planetei, sunt responsabile de peste 75% din emisiile de dioxid de carbon. Iar cei mai vulnerabili sunt locuitorii tarilor in curs de dezvoltare - cu alte cuvinte cei saraci. Este ireal sa ceri tarilor sarace, unde peste 1,6 miliarde de oameni nu au acces la energie, sa suporte costurile asociate cu schimbarea tehnologica.
In colaborare cu partenerii sai, Banca Mondiala sprijina strategiile financiare pentru ajutarea tarilor in curs de dezvoltare sa poata acoperi costurile cauzate de modificarile climaterice. Pana in prezent, peste 9 miliarde de dolari au fost acordate pentru programe care trateaza modificarile climaterice.
In vreme ce mecanismele regulatorii, ca Protocolul de la Kyoto si Acordul European pentru Comert au contribuit la infiintarea unei piete pentru schimburile de dioxid de carbon, partile interesate sunt ingrijorate de viitorul apropiat. Fara un cadru de reglementare pentru perioada de dupa 2012, oportunitatea initierii unui proiect care sa reglementeze aceste tranzactii va fi pierduta.
Data fiind nevoia unei perioade lungi pentru pregatirea unui astfel de proiect, analistii mai au doar cativa ani pentru a actiona inainte ca platile in dioxid de carbon sa inceteze a mai fi o contributie financiara semnificativa in contextul actual. Dezvoltarea unor proiecte de infrastructura este un proces indelungat care are nevoie de 3 pana la 7 ani pentru identificarea, finantarea, construirea si certificarea unei reduceri a emisiilor de carbon.
De aceea, astfel de proiecte trebuie sa devina operationale pana cel tarziu la sfarsitul lui 2007. Banca Mondiala a sustinut cauza finantarii prin emisiile de carbon ca un instrument de dezvoltare. Banca Mondiala se concentreaza asupra reprezentarii intereselor tarilor datornice, ajutandu-le sa obtina, in cadrul tranzactiilor de carbon, sustinere pentru prioritatile lor.
Insa in lipsa unui angajament al guvernelor pentru limitarea emisiilor si dupa 2012, piata dioxidului de carbon va ramane nesigura, iar sectorul privat - vital pentru dezvoltarea acestei piete - nu va dori sa-si extinda participarea. Conform unui sondaj recent al Bancii Mondiale asupra companiilor interesate de finantare prin piata dioxidului de carbon, doar 20% s-au aratat interesate de achizitii de reduceri ale emisiilor dupa 2012.
Acum exista sansa sa privim in viitor si sa angajam comunitatea globala - fara excluderi, desi cu responsabilitati diferentiate - in cautarea unei lumi mai sigure, o lume care sa evite riscurile unei degradari a mediului datorate inactiunii.
Ian Johnson este vicepresedintele Programului de Dezvoltare Durabila din cadrul Bancii Mondiale.
Copyright: Project Syndicate 2005. www.project-syndicate.org

---

Despre autor: