Barometrul Monica

Acum cativa ani, la o masa cu personalitati locale, un procuror mai "afumat" a facut o afirmatie care, desi parea cel putin deplasata si ireala, s-a dovedit a fi, de-a lungul anilor post '89, un adevar amar. Distinsul om al legii spunea, potentat de euforia alcoolului, ca, daca ar vrea el, ar putea aresta in douazeci si patru de ore pe oricine. "Puneti degetul pe un nume oarecare din cartea de telefon - spunea d-sa - si maine la aceeasi ora numitul va fi la beci!". In anii ce au trecut aveam sa ma conving ca ceea ce spunea magistratul cu pricina era, de fapt, purul adevar. Sub toate legislaturile, cum ne-am convins, marile spectacole ale schimbarii guvernului au fost, invariabil, insotite de cele ale arestarilor cu mascati, iar intrebarea la ordinea zilei era: "...pe cine au mai arestat azi?". Cum bine stim, arestatii de ieri si de azi nu au fost si nu sunt marii corupti pe care ni-i cer, de ani buni, forurile internationale, dar si societatea civila de la noi. Daca suntem de acord ca Justitia este cea mai ne-reformata institutie a statului, in toata istoria ei de dupa 1989, atunci suntem obligati sa vedem si faptul ca, pentru prima data, in aceeasi istorie netulburata a aparut ca ministru al Justitiei un reprezentant al societatii civile; al acelei societati civile care nu ravneste si nu poarta pe sub haina civila vreo uniforma, fie ea oranj, fie albastra. D-nei Macovei ii revine, ca ministru al Justitiei, cea mai ingrata, daca nu cea mai groaznica sarcina: aceea de a deparazita aceasta institutie macinata ani de-a randul de coruptie, nepotism, trafic de influenta si, nu in ultimul rand, de pur si vai!, atat de romaneasca indolenta...
Nu trebuie sa fii ministru al Justitiei ca sa observi ca, de fapt, criteriul competentei in alcatuirea corpului magistratilor a fost demult lasat de-o parte, fiind inlocuit de cel al nepotismului si al gastii si al intereselor de grup si personale. E suficient sa fi avut ghinionul sa ai un proces ca sa te convingi ca in tribunale majoritatea celor care impart dreptatea sunt legati intre ei prin legaturi de rudenie. Oamenii stau, ca in celebra carte a lui Kafka, fara a putea face nimic in fata unei masinarii impenetrabile formate din familii inrudite de judecatori, procurori si avocati, care se "joaca" cu destinele lor. Pe buna dreptate atunci, cetatenii acestei tari vor crede in Justitie (si nu in ultracompromisele Armata si Biserica), doar in momentul cand toate aceste tare vor incepe sa dispara, atunci cand alaturi de coruptii din economie ii vom vedea in boxa si pe marii corupti din Justitie. Daca nu, tot efortul d-nei ministru ar putea fi judecat ca o "fatada" sau, in cel mai bun caz, ca ineficienta.
Desi sunt voci importante care sustin ca numirea d-nei Macovei in functia de ministru al Justitiei a fost o actiune de pura "cosmetica" a unui guvern incropit in pripa, menita sa "ia fata" Europei, sunt unul care crede in bunele intentii ale d-nei ministru: cea mai buna marturie este forta cu care d-sa a luptat tot timpul pentru dezincriminarea calomniei prin presa ca fiind de natura penala, fapt echivalent cu eliberarea cuvantului scris de sub papucul oricarei puteri. In acest context d-na Macovei este, oricat ar parea de "tehnic" spus, un veritabil barometru al intentiilor actualului presedinte si ale acestui guvern. Un prim pas spre o Justitie cat de cat normala, scapata de sindromul slugarniciei fata de stapani, ar fi evitarea faptului ca dosarele sa fie "incredintate" spre judecare dupa bunul plac al cuiva, ele urmand sa fie repartizate prin alegerea computerului, ca in orice tara civilizata - subliniind numai unul din punctele de inceput ale schimbarii la fata a Justitiei. Ori, asta inseamna bani, computere s.a.m.d. Daca guvernul nu va aloca fondurile pentru reformarea Justitiei, succesul actualului guvern va fi in buna masura compromis si d-na Macovei, atat cat o stim noi, ziaristii, isi va depune demisia, vazandu-se in situatia de a-i fi pusa la indoiala propria buna-credinta. Daca mai punem in balanta imensa importanta a reformarii Justitiei ca o componenta vitala pentru acceptarea Romaniei in UE, realizam faptul ca, in acest moment, mai important decat orice pentru Guvernul Tariceanu este sa inteleaga si sa sprijine demersurile d-nei Macovei; iar daca acest lucru nu se va intampla, nici majorarea pensiilor, nici alte masuri, oricare ar fi ele, nu vor convinge cetatenii de faptul ca au votat o schimbare de fond, si nici Uniunea Europeana ca Guvernul Tariceanu are curajul de a trece de la vorbe la fapte.

---

Despre autor: