Pe de alta parte, majorarea, sau chiar eliminarea pragului de detinere de maximum 0,1% din actiunile unei Societati de Investitii Financiare reprezinta subiect de discutii de aproape zece ani, fara insa a se gasi o solutie in acest sens. Cine este "pro" si cine este "contra" acestui prag? "Probabil cei care doresc ridicarea pragului vor avea castig de cauza si este moral ca se intample asa intrucat ei sunt de facto actionarii SIF-urilor; totusi nu pot sa nu remarc faptul ca au ajuns sa detina pachete peste dimensiunea acceptata in statut ca urmare a incalcarii acestui statut. O decizie corecta, in acest caz, trebuia sa aiba in vedere care este cea mai indicata politica pentru SIF si in acest sens CNVM-ul va avea un rol major in supravegherea operatiunilor asa cum ar trebui sa o faca pentru toti emitentii", ne-a declarat Siminel Andrei, presedintele Rasdaq.
In acest moment, actionarii, fiind extrem de dispersati si greu de co-interesat sa participe la sedintele AGA, nu au nici o sansa sa influenteze deciziile conducerilor executive ale societatilor. La randul lor, sefii SIF-urilor si membrii Consiliilor de Administratie au oare un interes real sa convoace cat mai multi actionari in cadrul AGA, care ar putea pune in pericol aprobarea deciziilor Consiliilor de Administratie si ar putea chiar sa ceara schimbarea conducerii.
Presedintele Consiliului de Administratie al unei societati de investitii financiare poate fi ales si demis "exclusiv" de catre Adunarea Generala a Actionarilor, conform Legii 31/1990 in baza careia functioneaza aceste societati. Mai mult decat atat, pentru alegerea sau demiterea presedintelui Consiliului de Administratie este nevoie de majoritate absoluta, respectiv jumatate plus unu din numarul total al actionarilor. Reamintim, un SIF are in jur de noua milioane de actionari. Daca tinem seama si de faptul ca nici o persoana fizica sau juridica nu poate detine mai mult de 0,1% din capitalul social al unei astfel de societati, inseamna ca o astfel de societate poate avea cel putin 1000 de actionari. Pentru a schimba un presedinte, ar trebui sa fie prezenti minimum 501 actionari care sa voteze toti in acelasi sens. Conform Legii 31/1990, daca la prima convocare a unei AGA nu se prezinta suficienti reprezentanti ai actionarilor, aceasta se amana, iar la a doua convocare deciziile se iau cu majoritatea celor prezenti. De aceea, singura solutie pentru schimbarea unui presedinte de SIF este, in acest moment, justitia.
CNVM cauta solutii
Purtatorul de cuvant al CNVM, Ciprian Ene, ne-a declarat ieri ca exista un "proiect de instructiune referitor la activitatea SIF-urilor, care va aduce precizari privind incadrarea in prevederile Legii 297/2004 privind piata de capital". "Membrii comisiei se vor intalni in cursul acestei saptamani cu reprezentantii SIF-urilor si vor discuta pe marginea acestei propuneri", a explicat Ciprian Ene. Presedintele CNVM, Gabriela Anghelache, s-a abtinut de la comentarii pe aceasta tema, sustinand ca orice declaratie in acest sens inainte de aparitia instructiuinilor care sa clarifice situatia ar putea influenta pretul de piata al actiunilor SIF. CNVM are programate, in primul trimestru al acestui an, controale la toate cele cinci SIF-uri. "Aceste controale au fost reportate din anul 2004 si este vorba doar de controale de fond. Tematica de control cuprinde evaluarea activului net, politica de investitii, situatiile financiare si raportarile periodice si urmareste incadrarea activitatii societatilor in prevederile legale", a precizat purtatorul de cuvant al CNVM.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit: Am ales să trecem de la statutul...
Sursa: kudika.ro