Municipalitatea nu a sanctionat inca asociatiile de locatari, multe dintre acestea fiind doar somate deocamdata, pentru neindeplinirea acestei obligatii. Potrivit unei decizii a Consiliului General, bucurestenii sunt obligati "sa curete de gheata si de zapada imediat dupa depunere (in maximum 24 de ore) trotuarele si rigolele din jurul imobilelor, curtilor, sediilor sau altor suprafete de teren pe care le detin". La randul lor, primariile de sector si-au trimis pe teren inspectorii sa dea amenzi si somatii. Inspectorii Primariei Sectorului 2 au aplicat ieri amenzi de peste 160 de milioane de lei persoanelor fizice si juridice care nu au indepartat zapada si gheata de pe trotuarele din fata cladirilor pe care le detin. Pe de alta parte, primarul Neculai Ontanu a amendat cu 100 de milioane de lei conducerea firmei Supercom, "pentru neindeplinirea sarcinilor ce-i revin in programul de deszapezire". Primaria Sectorului 4 a aplicat amenzi de 16 milioane de lei, iar celelalte primarii de sector au emis somatii in ultimele doua zile, iar de astazi vor aplica amenzi.
Drumurile nationale au fost deblocate
Potrivit raportului Comandamentului Central de Iarna din cadrul Ministerului Transporturilor, ieri, la ora 14.00, toate drumurile nationale erau deblocate, insa se circula ingreunat, din cauza zapezii de pe carosabil, pe DN3 intre Ostrov si Dervent (jud. Constanta) si pe DN67D intre Godeanu (Obarsia-Closani (jud. Mehedinti) si Baile Herculane (jud. Caras Severin). Pe sectoarele afectate se actiona cu utilaje specifice si cu material antiderapant.
In transporturile feroviare nu erau semnalate linii inchise, cu circulatie restrictionata sau trenuri anulate; in transporturile aeriene, dupa ora 13.30 au fost deschise si aeroporturile Arad si Sibiu - inchise in cursul diminetii pentru deszapezire. Nu au fost anulate sau restrictionate curse. In transporturile navale traficul se desfasura normal.
Ministerul Sanatatii a informat ca, in ciuda conditiilor meteo nefavorabile, serviciile medicale au fost acordate fara probleme deosebite in majoritatea judetelor din tara. Conform raportarilor transmise de catre Directiile de Sanatate Publica Judetene la Comandamentul de Iarna al MS, asistenta medicala este asigurata integral la nivelul judetelor. Majoritatea unitatilor sanitare sunt pregatite cu combustibil, hrana, medicamente si personal sanitar, iar serviciile de ambulanta functioneaza cu aproximativ 90% din parcul auto. Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti a semnalat Prefecturii Bucuresti faptul ca, din cauza caderilor masive de zapada, accesul in cateva spitale din capitala este mult ingreunat: Spitalul Clinic Universitar, Spitalul Clinic de Bolnavi Cronici si Geriatrie Sf. Luca, Spitalul Clinic Sf. Ioan si Spitalul Clinic Dr. Victor Babes. Serviciul de Ambulanta Bucuresti functioneaza la parametrii normali.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit: Am ales să trecem de la statutul...
Sursa: kudika.ro