La degetul mic al lui Tariceanu

Motto: Inainte de a deveni istorie si chiar de a se intampla, multe evenimente majore sunt pregatite in laborator
La 67 de ani, liberalii revin cu adevarat la putere, instaland un prim-ministru. Intr-o coalitie care, desi extrem de fragila, beneficiaza, la scurt timp dupa alegeri, de un supliment substantial de simpatie populara. Aproape 70 la suta dintre alegatori, conform ultimului sondaj, se pronunta in favoarea Aliantei DA. Putini dintre acestia observa ca asa-zisa Alianta DA de fapt nu mai exista. La carma micii coalitii s-au instalat cu fermitate liberalii, prin Calin Popescu Tariceanu. Asa cum afirmam in comentarii facute in aceeasi rubrica, premierul are sanse suta la suta de a fi ales, pentru viitorii ani, presedinte PNL. Si iata ca nu oricum, ci chiar pe baza unei liste pe care vor figura doar persoane pe care le agreeaza in Biroul Permanent Central. Reactia unui alt membru marcant PNL, Valeriu Stoica, unul dintre artizanii unificarii liberale si partizanii unei viitoare fuziuni intr-un partid popular, este dura, dar are putine sanse de a insemna altceva decat o suita de patru semnale de alarma. Intr-adevar, liberalii sunt la rascruce. Este bine, pe termen mediu si lung, ca varfuri ale echipei guvernamentale sa se identifice cu echipa de conducere a partidului? Este nu numai productiva, dar si democratica votarea pe lista a staff-ului PNL? Mai poate fi facuta fuziunea cu PD, despre care s-a vorbit atat de insistent in campania electorala? Incotro se indreapta liberalii? Vor ramane ceea ce sunt? Se vor deplasa prin fuziune la stanga sau vor constitui polul de dreapta al politicii romanesti?
Daca pentru Calin Popescu Tariceanu asumarea, pe langa calitatea de premier, si a celei de presedinte PNL, nu reprezinta nici un fel de dificultate, este la fel de adevarata si afirmatia, lansata nu numai de Stoica, ca aceasta inseamna si o uriasa responsabilitate. Daca Guvernul va merge prost, atunci partidul va fi zdrobit pentru multi ani de acum incolo. Pe de alta parte, este posibil - chiar in conditiile ciudatei coalitii - ca Guvernul sa functioneze bine, dar, in schimb, sa fie neglijata viata interna a partidului. Iar pericolul este ca, intr-o buna zi, prin incetinirea motoarelor PNL si o eventuala indreptare spre disolutie, Guvernul Tariceanu sa se vada lipsit de suficienta sustinere in propria formatiune politica. Daca acestea sunt riscurile, sa vedem si care sunt avantajele. Eu nu cred ca Valeriu Stoica are dreptate atunci cand sugereaza ca exista un pericol al puterii absolute detinute de Tariceanu, prin faptul ca, premier fiind, va deveni si presedinte PNL. Si, mai ales, cand face o paralela cu taranistii. Unul dintre motivele care au condus la un esec al guvernarii taraniste este tocmai faptul ca nici Ciorbea si nici Radu Vasile nu au beneficiat de o sustinere reala din partea PNTCD. Dimpotriva. Partidul i-a hartuit permanent, iar atunci cand a putut, i-a lovit si i-a debarcat. Si asta s-a intamplat tocmai fiindca au existat doua centre de putere. Si s-au format doua grupuri de interese, care au intrat in coliziune. Este motivul pentru care - cititorii isi pot aminti - am pledat, la timpul cuvenit, in favoarea ideii ca Adrian Nastase, desemnat in 2000 prim-ministru, sa obtina si conducerea PSD. A fost unul dintre motivele care au ajutat acest partid sa aiba o guvernare stabila si relativ coerenta. Este adevarat, insa, raspunderea este pe masura. Ocupat cu guvernarea, Nastase s-a trezit prea tarziu in fata necesitatii de a moderniza partidul. Si in cazul lui Tariceanu, va exista riscul aservirii PNL, de catre Executiv. Situatie in care e greu de presupus ca partidul va putea evolua intr-o directie, alta decat cea convenabila actului de guvernare. Acelasi Tariceanu va reusi sa impuna votarea in bloc a echipei cu care doreste sa conduca la partid. Nu este prea democratic acest procedeu, inaugurat de Stolojan intr-un moment de criza, in 2002 - de altfel, atunci am si atras atentia ca se creeaza un precedent periculos - dar, pe de alta parte, o echipa bine sudata ii va oferi un confort presedintelui liberal si poate aduce mai multa coerenta la varf.
Dincolo de problemele, sa le spunem interne, de natura organizatorica, liberalii trebuie sa raspunda la doua provocari majore. Vor face sau nu vor face fuziune? Aceasta este prima provocare. Pentru moment, constatam ca Alianta nu mai functioneaza ca atare. Putem vorbi mai curand de o ciudata si controversata coalitie. Despre fuziune, se vorbeste din ce in ce mai rar. Si atunci cand acest lucru se intampla, e mai degraba in tabara liberala. PD a dat deja cateva semnale negative. Instinctiv, si liberalii incep sa renunte la proiect, probabil din teama de a nu aluneca astfel spre stanga, printr-o constructie politica social-liberala. Iar pentru statutul lui Tariceanu, fuziunea poate deveni primejdioasa. Ca si transformarea in partid popular. Dar cel mai mare pericol pentru viitorul PNL consta tocmai in imposibilitatea de a decide o schimbare.

---

Despre autor: